Salut voios de om nervos,
Le trag un pumn de cad pe jos!

(Strigatură disco-retro)

Eu cad, desigur, nu ei … ’Poi daaaaa, că ce sunt eu ? Guvern? Nuuuu dom’le, sunt pensionar-pensionar! Cineva îmi spunea că un pensionar e un parazit obligatoriu, adică nu face nimic ci doar consumă. ’Poi nu consumul relansează economia de piaţă? Nu mai e de piaţă ci e de pi aţă, că face echilibristică să nu se prăbuşească. Bine, bine şi pensionaru’?… că vreo 35-40 (chiar 45 unii) de ani în prealabil pensionaru’ a făcut şi el ceva totuşi, nu? Se uită, neneee, se uită! A fost… acum e fostul domn de la… sau doamna, fostă… Mdaaaa, aşa e! Nu contează ce ai fost, ci ceea ce eşti! Nu mai contează ce ştii, ci pe cine ştii. Dacă ajungi să fii un ,,fost’’, puţini ,,activi’’ îşi mai aduc aminte de tine. Şi când te întâlneşti cu ei pe stradă vezi mirarea zugrăvită pe faţa lor că încă mai trăieşti. Bine că e pe stradă, că altfel ar fi în stare să te sugrume sau să-ţi dea în cap. Să fi devenit adepţii guvernului, pentru programul naţional de exterminare?…de ieşire naturală din sistem? mai ştii?.. Că aşa povestea şi maestrul Ion Besoiu în urmă cu ceva vreme, la o televiziune locală, atunci când s-a intîlnit pe neaşteptate cu o admiratore de-a Dommniei Sale, surprinsă emoţionată, fâstâcită, iar persoana durdulie şi blondă a exclamat: ,,Vai ce bine-mi pare să va revăd, maestre. Chiar mă întrebam dacă mai trăiţi.’’