Arhivă

Post Tăguit cu ‘ciocanele’

Cum sa faci ciocanele xilofonului de jucarie

Xilofonul_Aveti un xilofon pe care l-aţi salvat de pe vremea copiilor Dvs. si acum ar prinde bine nepoţilor ca sa se joace cu  el, dar nu mai aveţi ciocanelele? Sau ma rog aţi pierdut  ciocanelele de la cel pe care îl aveţi?  Nimic mai simplu . Eu am avut un ,,covor’’ de bile, din acelea care se puneau odinioara pe scaunele din autoturisme ca sa-ţi facă masaj la spate si ca sa nu transpiri  pe vreme calduroasă. Unul s-a rupt iar celălalt îl pun pe scaunul de la birou cind e cald. Din cel rupt am scos trei bile (una incazul în care se strica celellate două) şi am şterpelit din două bucăţi din rezerva de ţepuşe de bambus de la bucătărie. Vârfurile ascutite ale tepuselor le-am taiat cu un cuţit bine ascutit, din acelea cu zimţi. Am fixat la dimensiunea dorita cutitul si rostogolind  tepusa am trasat un canal  circular in ea. Apoi l-am rupt, si i-am taiat aschiile(ţăpligile) ramase in centrul tijei. Daca nu merge rupt (pentru ca e nevoie de o forţa mai mare şi canalul nu e suficient de adânc) repetati operatiunea cu grija ca sa nu va taiati. Apoi pregatiti cealalta tija. Capatul cel lung tijei ramase din tepuşă l-am muiat in aracet Trei bile-doă tepuse_si l-am introdus in interiorul bilei de lemn, ungând  tot peretele interior. Pentru că diametrul tijei e mai mic decât diametrul gaurii din bila, am folosit capătul taiat(lasat mai lung decât cea mai mare dimensiune a bilei) pe care l-am introdus in gaură(asa cum se vede in figura de mai sus)  din sensul opus introducerii tijei, incât vârful părţii scurte sa fie indreptat spre partea lunga a tijei. Apoi cu un ciocan  se bate usor in capatul tijei lungi, sprijinind ansamblul cu capătul scurt  pe o piesă care sa absoarba socul loviturii (nicovala, podea de ciment, calapod). E posibil ca două  diametre ale lemnului tepusei să fie mai mare decât cel al  gaurii bilei. Se raşcheteaza (înainte de a asambla cu aracet) usor vârful  tăiat in asa fel ca sa poate intra mai usor in tija. Daca forţaţi, puteti rupe tija cea lunga, sau sparge bila daca are usoare defecte  ascunse(crăpături, sau fibra lemnului nu e avantajos dispusa in bila). Aţi obţinut un ciocănel. La fel il obţineti  si pe celalalt. La final capetele scurte ale tijelor care ies din bile se taie si se smirgaluiesc până la nivelul bilelor ca sa arate frumos. Succes!