Baboo Hausmeister

Avand in vedere functia robinetelor de serviciu, numarul de actionari este foarte mare, ceea ce produce in special uzura garniturii 7 a ventilului robinetului 6. In afara de aceasta, dintre defectele care apar mai frecvent se pot mentiona : deteriorarea garniturii  8 a obertailului 5, a etansarii cu cânepă a filetului 11 a corpului robinetului in conducta de alimentare, precum si uzura filetului tijei 3.
Defectiunile elementelor componente ale robinetului se constata prin aparitia picaturilor de apa chiar cand acesta este in pozsitia inchis. Strangerea mai puternica a robinetului nu contribuie la remedierea defectiunii ci, din contra, poate produce noi defecte. Pentru repararea robinetului defect este necesara in primul rand oprirea apei, cu ajutorul robinetului de trecere montat pe conducta de alimentare inaintea ramificatiei pentru obiectul sanitar respectiv. In mod curent, robinetele de trecere sunt instalate sub obiectul sanitar, sau in locuri mai putin vizibile, in jurul acestuia. Apoi se demonteaza obertailul cu o cheie potrivita sau un cleste mops, tinand fix cu o mana corpul robinetului. Trebuie avut grija ca zimţii mopsului sau ai clestelui de teavasa nu lase urme pe suprafata nichelata sau emailata a robinetului de serviciu. In acesst scop se poate pune intre mops si obertail o bucata de cauciuc sau de piele. Dacă este uzata garnitura de cauciuc a ventilului, aceasta se inlocuieste cu una noua, achizitionata din magazinele de specialitate. La nevoie se poate confectiona o garnitura dintr-o bucata de cauciuc de 4-5 mm grosime, care se taie la marimea necesara cu un cutit ascutit ( umezit cu apa) sau cu un foarfece, sau o datita cu taisul curbat.

Deseori, defectiunile robinetelor produc vibratii ale instalatii de alimentare cu apa, care sunt neplacute prin zgomotul ce ia nastere, dar si periculoase pentru intreaga instalatie. Vibratiile supun conductele unor puternice solicitari mecanice, care pot produce spargerea conductelor si deteriorarea etansarilor. Cand se inchide un robinet, inchiderea se face lent, dar cand apar vibratiile inchiderea caii prin care circula apa se face brusc. Aceasta  este cunoscuta in literatura de specialitate ca lovitura de berbec. Cauza de producere a vibratiilor trebuie cautata la robinetul la a carui actionare incep sa apara vibratiile, sau la robinetul de trecere de pe conducta de legatura a obiectului sanitar respectiv.

Pentru inlaturarea vibratiilor, se va deschide mai intai la maximum robinetul de trecere; daca vibratiile nu inceteaza, se va proceda la inchiderea lui partiala. In cazul cand la una din aceste manevre vibratia dispare, inseamna ca garnitura robinetului de trecere trebuie neaparat inlocuita. In cazul cand vibratia nu dispare prin actionarea robinetului de trecere, concluzia este ca trebuie schimbata garnitura robinetului la a carui manevrare apar vibratiile.
Sunt si cazuri cand vibratiile nu sunt ptoduse de garniturile robinetelor, ci de aparitia unor pungi de aer pe conducte, ca urmare a unor defectiuni de montaj. In aceste situatii este necesara interventia unor specialisti, pentru inlocuirea portiunilor de conducta unde se produc pungile de aer.

Dupa ce se monteaza garnitura noua, se actioneaza steaua de manevra a robinetului pana cand tija capata pozitia pe care o are atunci cand robinetul este deschis, apoi se monteaza garnitura 8  sau se infasoara partea filetata a obertailului cu fuior de canepa uns cu ulei de in fiert sau pasta verde si se monteaza in corpul robinetului, prin strangere cu cheia, sau cleştele de teava, sau mopsul.

Daca s-a uzat garnitura 4 a tijei filetate, se incearca mai intai remedierea defectiunii prin strangerea piulitei 2, care va presa garnitura asigurand etansarea. In cazul ca prin obertailul 5, dupa cum s-a aratat anterior, se scoate tija filetate 3 si piulita de strangere 2, se inlocuieste garnitura sau etansarea din fuior de canepa si se monteaza totul la loc.

Daca este uzata etansarea filetului 11 care asigura etansarea corpului robinetului de conducta de alimentare, este necesara ( bineinteles dupa oprirea alimentarii cu apa ) desurubarea corpului robinetului curatarea filetului de resturile etansarii anterioare. Apoi se pune o noua canepa sau banda de teflon si ce monteaza robinetul.
Tija filetata 3 se deterioreaza fie prin uzura materialului din care este confectionata fie ca urmare a strangerii prea puternice la inchiderea robinetului, care merge in gol si deci nu etanseaza, desi garnitura nu este uzata. Repararea tijei filetate 3 consta in inlocuirea acesteia cu una noua sau chiar a intregului obertail, instalatorul amator neavand, in general, alta posibilitate. Confectionarea unei astfel de tije este mai complicata deoarece necesita un strung si un strungar care sa stie sa execute filet  witford pe stinga.

La unele tipuri de robinete, in special la cele de la baterii, obertailul se poate demonta numai dupa ce se demonteaza staua de manevra 1. In acest scop, se desurubeaza cu un cleste piulita de la partea superioara a rozetei, pe care este aplicata de obicei si pastila de culoare rosie ( pentru apa calda) sau albastra( pentru apa rece). Apoi se desurubeaza cu o surubelnita surubul din interiorul rozetei si se scoate rozeta prin ciocanire usoara, avand astfel acces pentru demontarea obertailului, sau mai bine spus a capului armatura.

Dintre obiectele sanitare instalate in locuinte, care necesita inlocuire completa in caz de deteriorare , fac parte lavoarele , chiuvetele si spalatoarele.

Lavoarele se monteaza la inaltimea de 80-85cm de la nivelul podelei, de obicei , in camerele de baie si sunt confectionate din faianta , fonta emailata sau portelan sanitar; chiuvetele sunt folosite in bucatarii, spalatorii, garaje, etc. si sunt confectionate din fonta emailata; spalatoarele sunt montate in bucatarii , fiind folosite la spalarea vaselor , si sunt confectionate din fonta emailata sau tabla inoxidabila.

In cazurile in care aceste obiecte sanitare trebuie inlocuite se procedeaza in felul urmator : inainte de orice alta operatie trebuie oprita alimentarea cu apa ( rece si calda ) , actionand asupra robinetelor de trecere 5 instalate sub obiectul sanitar respectiv sau in jurul acestuia. Apoi , in cazul ca robinetele sunt montate pe obiectul sanitar ( in special la lavoare ) , acestea vor trebui demontate , actionand in acest scop asupra piulitelor 13 de ansamblare cu conducta 4 de alimentare cu apa . De asemenea , trebuie desfacute imbinarile intre obiectul sanitar , ventilul de scurgere 9 si sifonul 7 al conductei de scurgere 6 , desuruband , dupa caz , surubul sau piulita de ansamblare.

Dupa realizarea acestor operatii pregatitoare , se poate demonta lavoarul deteriorat , prin desurubarea suruburilor 11 care fixeaza consolele 3 ale lavoarului. In mod obisnuit se folosesc suruburi pentru lemn cu cap hexagonal, montate  în dibluri de 10-12 mm ingropate in perete. Daca sunt deteriorate si/sau zidul e facut din caramida cu goluri se vor monta dibluri de lemn. 

Chiuvetele se folosesc in bucatarii , spalatorii , garaje etc. si sunt confectionate din fonta emailata . Uneori chiuvetele sunt fixate prin suruburi pentru lemn , care au infasurate in jurul filetului cateva straturi de sarma de 1 mm grosime si care sunt introduse in mortarul de ciment sau in ghips. In aceste cazuri se sparge peretele cu o dalta in jurul suruburilor de fixare pana acestea se pot desface , apoi se scoate chiuveta deteriorata ( uzata ) , se inlocuieste cu alta noua , iar fixarea se face tot cu suruburi pentru lemn infasurate cu sarma, care se introduc in mortar moale; pana ce mortarul se intareste este necesar ca sa fie sprijinita chiuveta cu ajutorul unor caramizi sau scanduri , unui scaun etc.

Spalatoarele se monteaza in bucatarii si sunt confectionate de obicei din fonta emailata sau tabla inoxidabila . Spalatoarele au una sau doua cuve si, uneori, au un suport lateral pentru vase, picurător. Racordarea spalatoarelor la conductele de alimentarea cu apa calda si rece si la conducta de evacuare se face , in mod asemanator chiuvetelor sau lavoarelor , prin imbinari cu filet , etansate cu fuior de canepa impregnat cu vopsea de miniu de plumb.

Repararea zidariei se face atat in interiorul apartamentului, anterior lucrarilor de reparare a tencuielilor si zugravelilor, cat si in afara locuintei ( la repararea scarilor, a imprejurimilor, a unei magazii etc.).

Aceasta lucrare comporta refacerea zidului, prin inlocuirea elementelor componente deteriorate. Reparatia se aplica numai la zidaria din caramida arsa, caramida BCA sau piatra.  Zidaria din beton nu necesita, in general, reparatii, iar spargerea zidului de beton este o operatie foarte dificila. Exista posibilitatea ca in zidul de beton sa fie crapaturi care pot fi adinci, in interiorul zidului.  Acestea se pot repara cu un mortar mai subţire (sau lapte de ciment) care sa ajunga si sa poate fi mentinut in crapatura pina cind se intareste. Daca aceste fisuri nu sunt adinci ele se pote face prin aplicarea unei compoziţii asemanatoare după ce in prealabil s-a largit crapatura cu de doua ori adincimea ei.

In vederea repararii zidariei, se sparge mai intai zidul vechi (sau porţiunea de zid), folosind dalta si ciocanul, sau ciocanul rotoprercutor si se inlatura molozul. Apoi se aduc la indemana caramizile noi si se pregateste mortarul. Se pot folosi si  caramizile vechi care sunt intregi sau de marime convenabila care permite refolosirea lor) si de pe care a fost indepartata tencuiala veche.

Caramizile se aseaza pentru zidurile interioara si fara rezistenta pe latura ingusta ( grosimea zidului fiind un sfert de caramida), in lungime ( grosimea zidului fiind o jumatate de caramida) , in latime ( grosimea zidului fiind o caramida si jumatate sau doua caramizi). Caramizile au, in mod obisnuit , lungimea de 240 mm, latimea de 115 mm si grosimea de 63 sau 88 mm.

Pentru fixarea caramizilor, in toate lucrarile de zidarie se foloseste mortar, preparat din nisip, amestecat cu un liant si apa. Ca liant se foloseste var, ciment, ipsos sau argila. Daca se utilizeaza un singur liant , mortarul este simplu, iar daca se folosesc doi lianti ( var-ciment, ipsos-var , ciment-var etc. ), mortarul este mixt. De asemenea, trebuie sa se tina seama ca in functie de natura lucrarii, elementele constituente se dozeaza in mod diferit, pentru a se obtine mortare mai fluide sau mai vascoase. Prepararea mortarului se face in felul urmator:

1. Pentru mortarul pe baza de var, este necesar sa se amestece intr-un vas ( cazan, copaie , lighean etc.) o cantitate de pasta de var gras cu apa, pana se obtine un lichid albicios, subtire, in care se toarna nisip ( o cantitate de trei ori mai mare decat cantitatea de var gras, adica raportul este 1:4) si se amesteca bine, pana se obtine o pasta cat mai omogena, de consistenta necesara. Daca nu exista var pasta, se poate folosi var bulgare, sau filer. Filerul se poate gasi in magaznele de constructii ca un un fel de var uscat, de fapt fiind un material pulverulent din calcar, care poate inlocui cu succes varul. Varul bulgare (carbonatul de calciu-calcarul- care este ars si astfel din a carui compozitie este scoasa apa) trebuie stins intr-un lighean, o caldare sau o cutie de lemn ( varnita). In acest scop se toarna in vasul respectiv putina apa si se adauga bulgari de var. Cand varul incepe sa fiarba, se toarna apa intr-o cantitate de trei ori mai mare decat volumul varului si se amesteca permanent, pana se obtine un lichid laptos, denumit lapte de var, care se foloseste pentru prepararea mortarului. Este bine ca stingerea varului sa se faca cu mai mult timp inainte de folosirea lui. As mentiona aici o metoda folosita de vechii romani, care amestecau varul nestins, macinat marunt, cu nisipul folosind acest mortar uscat la constructia zidurilor. Carbonatul de calciu deshidratat (varul) din compozitia mortarului, isi lua umiditatea din atmosfera numai cit ii trebuia si cu timpul se intarea.

2. Pentru mortarul pe baza de ciment, se amesteca bine ciment ( o parte) cu nisip uscat ( 4 parti) in proportie de 1:4, pana devine un amestec omogen, apoi se adauga apa in cantitatea necesara, pana se obtine viscozitatea dorita.Desigur, daca se doreste o alta proportie, prin marirea cantitaţii de ciment se mareste duritatea tencuielii rezultate. lipsa varului din compozitie face ca aplicarea mortarului in straturi mai groase pe pereti sa nu fie posibila deoarece va ,,curge”.

3.Pentru mortarul pe baza de var-ciment se prepara mai intai mortar pe baza de var gros ( o parte ), diluat cu apa, in care se adauga nisip ( 10 parti) si ciment ( o parte ), dupa care se amesteca bine pan la omogenizare si se aplica in locul dorit cat mai repede ( cel mult in 4 ore ). Mortarul pe baza de var-ciment se poate prepara si din cantitati egale de nisip si ciment, peste care se toarna lapte de var si se amesteca pana la perfecta omogenizare. O alta reteta prevede un amestec de ciment (o parte) , cu pasta de var (1/2 parte) si nisip (5 parti) in care se toarna apa in cantitatea necesara pana se obtine fluiditatea dorita.

4.Pentru mortarul pe baza de ipsos-var este necesar sa se amestece var gras(1/2 parte) cu apa, pana se obtine laptele de var, apoi se adauga nisip (trei parti) si ipsos (o parte) si se amesteca pentru omogenizare.

Dupa prepararea mortarului se poate incepe constructia zidului, zidirea, sau construtia porţiunii darimate. Aici sunt reperele zidului vechi in care trebie incorporata noua constructie. Vom arata succint onstrctia unui zid nou. Peste fundatia de beton sau peste randul de caramizi zidit anterior, dupa caz, se asaza un strat de mortar, cu ajutorul mistriei, apoi pe patul de mortar se asaza fiecare caramida, stropita in prealabil cu apa pentru marirea aderentei, impingand-o prin lovituri usoare cu un ciocan sau cu manerul mistriei. Asezarea caramizilor se incepe de la un capat al zidului ( asa cum se vede in figura), pe cateva randuri, dupa care se trece la celalalt capat al zidului, unde se zidesc de asemenea cateva randuri. Aceste caramizi fixate la capete servesc ca repere de colt; intre ele se intinde o sfoara 1 care ajuta la pastrarea liniaritatii si a nivelului. Zidul se verifica cu firul de plumb si cu dreptarul (o bucata de sipca dreapta) 2, sau cu nivela de sm, asigurandu-se astfel verticalitatea , orizontalitatea si liniaritatea zidului.
Pentru a se obtine fractiuni de caramida ( 3/4, 1/2 si 1/4), aceasta se taie ( se ciopleste) cu ajutorul ciocanului de zidar. Se traseaza mai intai, cu un varf ascutit , pe cele patru laturi ale caramizii , linia de ruptura , apoi cu taisul ciocanului de zidarie se cresteaza fetele, aplicand lovituri usoare ( cum se poate vedea in figura de mai jos). Cand caramida urmeaza urmeaza a fi taiata la jumatate, ea se tine in mana astfel ca linia se separare sa fie la mijlocul palmei. Cand se taie in parti neegale, se tine in mana astfel incat partea mai mare sa fie inspre corpul executantului. Ciocanul trebuie tinut perpendicular pe suprafata caramizii, altfel ruperea se face dupa o linie stramba. Desprinderea bucatilor se obtine prin aplicarea unei lovituri bruste cu ciocanul in dreptul crestaturii, pe fata ingusta a caramizii. prelucrarea fracţiunilor de cara mida este uneori anevoioasa cu ciocanul. O precizie mai buna putem avea cu ajutorul unui flex (daca avem la indemina sursa de tensiune pentru flex): se traseaza santuri pe locul unde vrem sa rupem caramida si apoi se procedeaza prin lovire, ca mai sus.

Spatiile dintre caramizi, care sunt umplute cu mortarul, se fac numeroase rosturi. Rosturile trebuie sa fie cat mai egale (circa 10 mm grosime). Surplusul de mortar care iese printre rosturi se culege cu mistria si se amesteca cu mortarul folosit in continuare. Caramizile se aseaza astfel incat rosturile verticale sa nu fie una sub alta (sa fie decalate) pentru a nu periclita rezistenta zidului.

Tencuirea este o operatie de acoperire a suprafetelor elementelor de constructie ( din caramida, beton, lemn, piatra, etc.) cu un mortar care, dupa un anumit timp, se intareste si formeaza un strat rezistent. Tencuielile au rolul sa protejeze zidurile, tavanele si alte elemente de constructie de actiunea umiditatii , gerului, caldurii soarelui si altor agenti nocivi, care pot produce deteriorarea materialelor din care sunt executate. Tencuielile contribuie la marirea izolarii termice a locuintei  acopera toate neregularitatile, creand suprafetele netede ce usureaza intretinerea locuintei si contribuie la aspectul estetic al acesteia.

Toate tencuielile se aplica in cel putin doua straturi : un strat de baza( grundul) cu grosimea de 8-15 mm si un strat vizibil de 5-30 mm, in functie de cit de denivelat este peretele. Acesta se poate finisa cu un strat subtire de glet de ipsos (mai dur),  peste care se aplica un ipsos mai putin dur, din var, pentru o finisare mai usoara. Dar este si mai usor deformabil in ,,pictura rupestra ” a micilor exploratori ai casei: copiii nostri. Dupa indepartarea creionului si o corectare a zugravelii se vor vedea urmele virfului de creion care au deformat gletul. Aceste urme pe glet se pot corecta, folosint un un ipsos subtire care a fost pregatit cu apa in care a fost pus lapte: o parte lapte la 4-5 parti apa.cazeina din lapte face ca ipsosul sa adere in trun strat asa de subtire.

Cu timpul, pe suprafetele tencuite ale peretilor locuintei pot aparea diferite defecte ca, de exemplu, crapaturi, coscoveli, impuscaturi, pete, etc., care se inlatura de obicei inaintea lucrarilor de zugravire. Cauzele care produc aceste defecte sunt diferite.

Coscovirea si caderea tencuielii se datoresc nerespectarii conditiilor pe care trebuia sa le indeplineasca suprafata ce urma sa fie tencuita, care nu asigura o buna aderenta intre aceasta si mortarul aplicat. Slaba aderenta se explica prin faptul ca suprafata tencuita a fost prea neteda sau nu a fost bine curatita de praf , noroi, pete grasime, etc., inainte de aplicarea mortarului. Coscovirea tencuielilor poate fi provocata si de intretinerea necorespunzatoare a cladirii: nerepararea la timp a burlanelor, jgheaburilor, instalatiei de apa, a tersaelor etc., care duc la umezirea tencuielii si apoi la desprinderea de pe zidarie.

Crapaturile apar de obicei pe linia de despartire a doua materiale diferite pe care s-a aplicat tencuiala, in spacial intre zidarie si lemn sau metal, daca la executare nu s-au acoperit rosturile cu plasa de rabit. De asemenea crapaturile apar din cauza tasarii si deplasasrii fundatiilor sau a grinzilor pe care se sprijina zidaria, precum si ca urmare a folosirii unui mortar cu compozitia necorespunzatoare.

Impuscaturile tencuielii sunt provocate de calitatea varului stins la prepararea mortarului sau de existenta unor bulgari de argila in nisipul din mortar. Partile de var ramas nestins si bulgarii de argile absorb umiditatea din mortar, din zidarie sau din atmosfera si isi maresc volumul, producand umflarea tencuielii, pana se sparge. Bucatile de tencuiala cad si in locurile respective apar gauri conice de pana la 3-4 cm diametru.

Petele de pe tencuiala pot fi de diferite culori, in functie de cauza care le-a produs. Petele roscate se datoresc prezentei la mica adancime a unor conducte metalice, a tuburilor metalice ale instalatiei electrice, a barelor de otel-beton etc., care au ruginit datorita umezelii. Pentru ilustrare, in figura alaturata este aratat o portiune de perete de langa o usa, care a fost construit din lemn. Pentru ca pe lemn sa prinda gletul, am batut niste cuie mici si, prin unirea lor cu niste sirma de cupru emailata de 0,3mm, am confetionat un fel de rabit pentru ca acest glet sa prinda si sa stea pe lemn. Dupa primul strat, a doua zi rugina din cuie a iesit prin stratul de glet. La urmatoarele doua straturi pe care le-am aplicat, rugina din cuie nu a mai iesit la suprafata. Petele negre sunt urmare a existentei sub tencuiala a unor materii bituminoase care nu au fost complet indepartate la pregatirea suprafetelor pentru tencuire, ori a aplicarii tencuielii direct pe tubul de scurgere din fonta, acoperit de obicei cu catran. Petele maro de pe tencuiala cosurilor din camere sunt produse de defectiunile sobei sau ale cosului, datorita carora combustibilul arde incomplet producand un lichid negru ce patrunde prin zidaria cosului. Constatarea cauzei acestor pete se face prin usita de curatire din incapere sau din pod, interiorul cosului fiind umezit de un astfel de lichid. Petele albe se datoresc aplicarii tencuielii pe zidaria umeda. Apa din zidarie, care contine diferite saruri aduse din masa zidariei, ajunge la suprafata tencuielii si produce patarea acesteia. Asfel de pete nu mai apar dupa uscarea zidariei si o noua zugravire.

Repararea tencuielilor trebuie sa se inceapa numai dupa identificarea si inlaturarea cauzelor care au provocat deteriorarea lor. In caz contrar, dupa un timp, defectele apar din nou.
Repararea tencuielii se face in portiunile cu defecte, precum si in toate portiunile in care aceasta este desprinsa de pe stratul suport, ceea ce se poate usor stabili dupa sunetul spart obtinut prin lovirea tencuielii cu un ciocan de lemn sau de cauciuc dur.

Pentru executarea reparatiei se inlatura cu spaclu tencuiala desprinsa de pe stratul suport (burdusita), iar suprafata descoperita se curata bine de resturile de mortar si praf cu ajutorul unei perii. Locurile respective se curata si dicolo de limitele suprafetei cu defect, cu circa 5 cm. Apoi locurile curatite se uda cu apa si se aplica un strat de mortar proaspat. Mortarul se aplica in straturi, asa cum se executa o tencuiala noua, respectiv fiecare strat se aplica numai dupa uscarea stratului precedent.

Mortarul se prepara din nisip si apa de var in care se poate adauga si putin ciment. In general este recomandabil sa se foloseasca la mortarul pentru reparatii acelasi liant ca si la mortarul vechi. Se atrage atentia ca unii ” mesteri” au intentia de a astupa crepaturile si alte defecte mici cu mortar de ipsos, dar acest procedeu este contraindicat deoarece mortarul din ipsos isi mareste volumul cand se zugraveste si suprafetele reparate vor iesi, in mod inestetic, in relief.

Daca in tencuiala veche exista fisuri, iar dupa examinarea prin ciocanire se constata ca tencuiala nu este desprinsa de pe stratul suport, repararea se poate limita la largirea fisurilor cu varful spaclului si curatirea lor de praf cu o perie, dupa care se uda cu apa si se astupa cu mortar. Largirea crapaturilor trebuie facuta la o dimensiune egala cu de trei ori adincimea lor.

Mortarele, pentru a fi bine alcatuite se pot verifica cu ajutorul unui con etalon al mortarului.

Conul etalon este folosit pentru verificarea consistentei mortarelor, care depinde de continutul de nisip, ciment, var si apa, in dozaj corect.  Este un con in greutate de 300 g,cu diametrul bazei de 75 mm, generatoarea de 150 mm, gradata in cm. Acesta se lasa sa se scufunde liber in masa de mortar, citindu-se apoi gradatia de pe generatoare. In functie de consistenta, mortarele pot fi vartoase, plastice sau fluide. Folosind un tabel, se interpreteaza citirea de pe con, stabilindu-se tipul mortarului in functie de felul lucrarii.
Pe langa acest test se mai folosesc teste pentru stabilirea greutatii specifice aparente, tendinta de segregare, plasticitatea si lucrabilitatea, durata intariri, contractia, aderenta si rezistenta la compresiune.  Acestea sunt teste specifice statiilor de betoane si mortare. In principiu un meserias trebuie sa stie compozitiile mortarelor şi sa aprecieze corect consistenţa lor, in asa fel incit acesta sa nu curga de pe zid. Daca, din gresala, se face un mortar de o consitenta mai moale se da pe perete si se lasa putin ca apa sa fie trasa de zid. Iata citeva aprecieri despre consistenta mortarelor faucte cu conul talon.

MORTARE DE ZIDARIE
-zidarie cu blocuri pline 8-13
-zidarie cu goluri 7-8
-zidarie de piatra sau beton compact 4-7
-zidarie blocuri BCA 11-12
MORTARE DE TENCUIALA EXECUTATE MANUAL
-APLICATE PE BCA
-pentru stratul de sprit 12-13
-pentru grund 9-11
-pentru stratul vizibil 13-14
-APLICATE PE CARAMIDA SI ALTE MATERIALE
-pentru stratul de sprit 11-13
-pentru grund 8-9
-pentru stratul vizibil 12-14