Priveghiul
În Anglia, cei care din greseala erau ingropati de vii erau salvati de un clopotel.
Pentru baut rachiu sau whisky erau folosite cesti din plumb. Combiatia alcool-plumb era atat de toxica incit ii scotea pe multi din uz pentru citeva zile. Cheflii care erau gasiti intinsi pe marginea drumului erau considerati morti si pregatiti pentru inmormantare. Inainte insa de a fi ingropati li se mai dadea o sansa – erau asezati pe masa din bucatarie timp de citeva zile. Asteptind ca „mortul” sa-si revina – ceea ce se intampla de multe ori- rudele si prietenii mancau si beau in jurul mesei. Asa a aparut obiceiul priveghiului.
Teritoriul Angliei este locuit de multi, multi ani, asa ca,la inceptul secolului al XVI-lea, asa ca a inceput sa fie criza de locuri de veci. Solutia a fost scoaterea sicrielor mai vechi, depunerea osemintelor in niste depozite si refolosirea spatiului pentru un mort „proaspat”. La deschiderea vechilor sicrie s-a constatat ca unul din 25 era zgariat de unghii pe interior.
Dandu-si seama ca unii semeni ai lor au fost ingropati de vii, englezii au inventat un mecanism de salvare a celor ingropati de vii. De mina „mortului” era legata o sfoara, care, printr-o gaura data in sicriu, era legata la un clopotel, montat langa mormant. Patrulele din cimitir supravegheau clopoteii. De aici vine vorba „saved by the bell” („salvat de clopotel”).
