Baboo Hausmeister

Se spune ca un pinguin, dintre sute de femele pinguin, isi alege una singura si îi aduce la picioare cinci pietre. Daca femela le accepta, ei ramin uniti pe viaţa. Oare saşii ştiau de acest obicei al pinguinului, la anul 1850, de când au ei acest obicei al pietrelor rotunde din cetate ?

Istoria este cartea unei naţii, spunea Nicolae Bălcescu, iar Napoleon spunea ca ea este o versiune a evenimentelor trecute asupra carora oamenii s-au pus de acord.  Nu am inteles de ce Octavian Paller a spus ce istoria este o poveste despre frica.Oamenii obişnuiţi reţin din istorie ceea ce se potriveste sufletului şi fiinţei lor.
Drumul îngust, în pantă, trece prin aceeasi stiuta de odinioara poartă de stejar scrijelit de vremuri şi ferecat cu ghinturi de oţel. Intrarea in Biserica fortificată din Cisnadioara era mai uşor de apărat în caz de atac. Pietre mari şi rotunde care erau folosite la apararea cetăţii, erau depozitate în două grămezi din care dacă au mai rămas  două-trei bucăţi. Regulile impuneau ca acestea să fie aduse de bărbaţii îndragostiţi, pretendenţi la insuratoare: o piatră mare dovedea iubitei o dragoste mare, iar comunităţii şi familiei fetei le arăta ca se putea bizui pe ei.
Citeste mai departe articolul aici

Casele erau acoperite cu snopi de paie sau coceni, fara scanduri dedesubt. Astfel de case acoperite cu coceni sau paie se mai pot intilni si astazi in zonele rurale.

Acoperisul casei era singurul loc in care animale se puteau adaposti de frig. Drept pentru care cainii, pisicile si alte vietati mai mici (soareci, gandaci etc.) se cuibareau in paiele care acopereau casa. Cind ploua, paiele deveneau alunecoase si animalele cadeau uneori direct peste oameni. In acea perioada a aparut zicala „Ploua cu pisici si caini”(It’s raining cats and dogs). Adapostirea animalelor in acoperis a fost si motivul pentru care s-a inventat baldachinul. Insecte sau diverse materii fecale puteau murdari asternutul la orice ora. Cineva a avut geniala idee de a intinde deasupra patului un cearsaf, pentru protectie …Bogatasii isi faceau podeaua casei din dale de piatra, care deveneau alunecoase pe vreme umeda. Pentru marirea aderentei in timpul mersului, se presara prin casa pleava. Reimprospatate succesiv, straturile de pleava amestecata cu apa atingeau uneori grosimi apreciabile. La deschiderea usii de la intrare, exista pericolul ca amestecul de pleava cu apa sa curga afara din casa. Problema a fost rezolvata prin inventarea pragului.

Cand va veti spalati pe maini si apa e un pic mai rece decat v-ati dori, comparati situatia cu modul in care se spalau englezii prin anul 1500. Se pare ca situatia era asa in toata Europa: din anumite superstitii, se spalau foarte rar. Astfel, nuntile aveau loc in general in luna iunie, pentru ca singura baie din an se facea in luna mai si in prima luna a verii viitorii soti inca miroseau acceptabil.

Oricum, corpul era deja imbibat de „miresmele” transpiratiei si ca sa mascheze cat de cat mirosul neplacut, miresele purtau in brate un buchet de flori (de aici a ramas obiceiul buchetului purtat de mireasa!) „Cada” era, de fapt, un butoi mare, plin cu apa calda. Stapanul casei avea privilegiul de a se imbaia primul, in apa curata. In aceeasi apa urmau la spalat, rand pe rand, fiii si restul persoanelor de sex masculin din familie. Apoi venea randul femeilor si, la sfirsit, al copiilor, in ordinea descrescatoare a varstelor. In final, apa era atat de murdara, incat puteai pierde un bebelus prin ea.

De atunci dateaza la britanici vorba „Nu arunca pruncul odata cu apa in care te-ai spalat”

 Regina Elisabeta I a Angliei a ramas celebra si prin urmatoarea declaratie, facuta cu mandrie: „Fie ca e nevoie sau nu, eu o data la trei luni ma spal!”