Baboo Hausmeister

Tramvai cu cai

În caz că v-ați întrebat vreodată

Tramvai cu cai in Bucuresti

ce legătură are coada vacii cu ștampila primăriei…!!! Ecartamentul standard al căilor ferate din Statele Unite este de 143,5 cm. Este un număr foarte ciudat. De ce se folosește acest ecartament ? Pentru că așa se construiau în Anglia, iar primele căi ferate din SUA au fost făcute de englezi expatriați. De ce construiau englezii așa ? Pentru că primele căi ferate au fost făcute de oamenii care construiseră tramvaiele premergătoare trenuluiși acesta era ecartamenul folosit de ei. Dar de ce se folosea la tramvaie acest ecartament ? Atunci când au început să se facă tramvaiele, s-au folosit aceleași scule și șabloane pe care le foloseau pentru a construi trăsuri, iar la acestea, asta era spațierea roților. Dar de ce aveau trăsurile nevoie de această distanță între roți ? Dacă ar fi încercat să folosească orice altă spațiere, roțile s-ar fi rupt, în

Car roman de luptă cu statueta lui Ben Hur

cele din urmă, pe vreunul din vechile drumuri din

NASA In imagine Solid Rocket Boosters. Doua SRB-uri albe, pot fi vazuta ca fiind atașate deja

Anglia, pentru că aceasta era depărtarea dintre șanțurile săpate de alte roți, de-alungul timpului. Cine construise aceste drumuri ? Primele drumuri ce acopereau mari distanțe în Europa (implicit în Anglia ) au fost construite de Roma Imperială, pentru legiunile ei. Multe drumuri au fost folosite de atunci până în ziua de azi. Iar carele de luptă romane au săpat primele șanțuri în ele, și după aceea, toată lumea și-a potrivi troțile după ele, ca să nu riște să și le strice. De vreme ce carele de luptă erau făcute de romani, sau la comanda lor, erau toate la fel, în privința standardelor. Ecartamentul căilor ferate din Statele Unite de 143,5 cm derivă din specificațiile originale pentru carele de luptă romane…Birocrația este nemuritoare! Astfel că, dacă vreodată vă întâlniți cu cine știe ce specificații stranii și vă întrebați „de unde curu’calului le-au scos ăștia ?”, este perfect posibil să fie o întrebare corectă, pentru că, de exemplu, carele de luptă romane erau făcute astfel încât lățimea lor să fie cât fundurile celor doi cai. Astfel,am găsit răspunsul la întrebarea de la care am pornit inițial. Și acum partea interesantă. Când privim naveta spațială pe platforma ei de lansare, vedem două rachete auxiliare atașate de rezervorul principal de combustibil. Acestea sunt „Solid Rocket Boosters” – SRB. SRB-urile sunt făcute de Thiokol, la fabrica din Utah. Inginerii care au proiectat SRB-urile ar fi vrut să le facă mai mari în diametru, dar ele trebuia să fie transportate cu trenul de la fabrică până la locul de lansare. Calea ferată trece printr-un tunel,în munți. SRB-urile trebuia să încapă în tunel. Tunelul este făcut pe măsura căii ferate, care este, la rândul ei, cam cât „cururile” a doi cai. Astfel că una din trăsăturile esențiale ale propulsiei celui mai puternic mijloc de transport din ziua de azi a fost determinată, acum mai mult de două mii de ani, de lățimea standard a unui cur de cal!ti sta mintea in loc

Sursa: e.amil de pe internet

Puţină lume cunoaşte povestea Transylvaniei din SUA, a paisprezecea colonie care a existat pe teritoriul american pentru doar 18 luni, între anii 1775 şi 1776.

 Povestea coloniei americane Transylvania

Un specialist în drept originar din Virginia, Richard Henderson, este personajul cheie al acestei poveşti. După o carieră de succes ca şerif, el a fost numit în 1768 judecător la curtea de apel a Carolinei de Nord, poziţie pe care a deţinut-o până la dizolvarea acesteia, în 1773. Henderson a fondat în 1774 compania Louisa, cu scopul de a cumpăra de la triburile indiene un teritoriu mare pe care să poată întemeia o colonie proprie. A reorganizat compania pe 6 ianuarie 1775, adăugând noi membri în componenţa sa şi redenumind-o Transylvania Company. Cu această ocazie, Henderson a ajuns la un acord cu ceilalţi acţionari în privinţa guvernării noului teritoriu, odată achiziţionat.  

În ciuda faptului că guvernatorului statului Carolina de Nord i-a interzis să negocieze fără mandat cu triburile Cherokee din zonă, Henderson a insistat şi a semnat în cele din urmă un tratat cu aceştia la Sycamore Shoals pe data de 17 martie 1775. Ca urmare a acestui acord, indienii Cherokee cedau pentru aur, argint şi bunuri în valoare de 10.000 de lire sterline o întindere de 81.000 de kilometri pătraţi, care devenea noua colonie Transylvania. Spre comparaţie, regiunea omonimă din România acoperă 99.837 de kilometri pătraţi.

Teritoriul coloniei de atunci este cuprins astăzi în bună măsură în statul Kentucky şi în zona de nord şi de centru a statului Tennessee. Chiar dacă preţul plătit a fost mic, tranzacţia este considerată de către unii istorici una dintre cele mai corecte înţelegeri agreate de colonişti în relaţiile cu amerindienii.

Transylvania, a 14-a colonie americană?

Henderson nu a aşteptat mult şi a ţinut pe 23 martie prima adunare generală în noul teritoriu, în noua capitală Boonesborough (numită după Daniel Boone, cel care a negociat cu indienii Cherokee cedarea teritoriului). El a cerut delegaţilor în discursul său inaugural să elaboreze legi care să atragă populaţie pe noul teritoriu şi care să îi încurajeze pe nou-veniţi să respecte autoritatea conducerii coloniei Transylvania. Pentru ca noua colonie să fie recunoscută de către Congres, reprezentanţii companiei au decis ca sistemul de guvernământ al Transylvaniei să fie unul democratic, în care cei 8 proprietari ar fi avut, totuşi, drept de veto.

Viziunea lui Henderson a fost expusă într-un discurs pe 23 mai 1775 în faţa delegaţilor reprezentând patru forturi, cărora le-a prezentat Transylvania ca „un imperiu al libertăţii”. Legislatura Transylvaniei, convenită pe 23 mai, este considerată de istorici primul corp legislativ format de cetăţeni americani nesupuşi Coroanei britanice.

Proprietarii noului teritoriu au ales pe 25 septembrie un reprezentant care să pledeze în faţa Congresului pentru recunoaşterea Transylvaniei drept a 14-a colonie. Efortul lor a eşuat, însă, Congresul refuzând să recunoască Transylvania atâta timp atât Virginia şi Carolina de Nord aveau pretenţii asupra unor părţi din teritoriul său.

Pe 9 noiembrie 1775, legislatura statului Virginia a anulat tratatul de la Sycamore Shoals, motivându-şi decizia prin argumentul că o parte a teritoriului Transylvaniei îi aparţinea. Nici Carolina de Nord nu a văzut cu ochi buni independenţa Transylvaniei, proclamându-şi jurisdicţia asupra unei părţi din teritoriul noii colonii.

Încercarea lui Henderson a picat într-unul din cele mai proaste momente: în ajunul revoluţiei americane. În acele vremuri, când coloniile erau din ce în ce mai puţin dispuse să cedeze pretenţiilor Marii Britanii, era puţin probabil ca acestea să accepte pretenţiile unui cuceritor neautorizat precum Henderson.

Chiar dacă Transylvania a pierdut teritoriul reclamat de cele două state, acestea au despăgubit proprietarii companiei cu câte 200.000 de acri de pământ (circa 810 kilometri pătraţi). Suprafaţa de 400.000 de acri (aproximativ 1.600 de kilometri pătraţi) reprezenta doar o mică porţiune din suprafaţa deţinută iniţial de Transylvania (2%). O parte din acest teritoriu constituie azi comitatul Henderson, parte a statului Kentucky, iar o altă parte reprezintă comitatul Transylvania, parte a statului Carolina de Nord. Transylvania de azi este supranumită de către localnici , pentru că pe teritoriul său pot fi găsite peste 250 de cataracte, printre care şi Cascada Whitewater, una dintre cele mai mari căderi de apă din estul SUA.

De ce „Transylvania”?

Numele coloniei visate de Henderson, ca şi în cazul regiunii Transilvania din România, vine din latină: trans înseamnă „peste”, iar silvam este forma în acuzativ a singularului de la silva, ce înseamnă „pădure”. Prin urmare, numele acesta reprezintă regiunea aflată „dincolo de pădure”.

Richard Henderson a studiat dreptul, fiind admis în barou în 1763. De formaţie umanistă, el era un bun cunoscător al istoriei şi al limbii latine şi cunoştea astfel etimologia numelui regiunii din Europa de Est. Dacă în acea perioadă Transilvania era sub dominaţie habsburgică, în imaginaţia lui Henderson colonia Transylvania urma să fie un tărâm al făgăduinţei, dincolo de pădurile munţilor Allegheny şi departe de dominaţia Coroanei Britanice.

În mod inedit, încercarea lui Henderson apare în jurnalele lui John Adams, unul din principalii artizani ai revoluţiei americani şi al doilea preşedinte al SUA. Cu toate acestea, în octombrie 1775, cu doar câteva luni înaintea declaraţiei de independenţă a SUA, acesta nota în jurnalul său că proprietarii Transylvaniei au noţiuni republicane şi scheme utopice, deţinând acel teritoriu fără acordul Coroanei sau al vreunei colonii.

Delegatul Transylvaniei în Congresul Continental, James Hogg, care avea misiunea de a obţine recunoaşterea teritorului coloniei, menţiona în ianuarie 1776 scepticismul lui Adams, care încerca să aducă relaţiile cu Marea Britanie pe un făgaş bun. Hogg relata că a fost avertizat de John Adams că recunoaşterea Transylvaniei de către Congres ar însemna protejarea unor oameni care au încălcat voinţa regelui, „confirmând astfel spiritul independent de care suntem acuzaţi în fiecare zi”. Astfel, Transylvania a rămas doar un vis.

Transylvania nu a fost uitată

Chiar dacă colonia Transylvania nu a dăinuit mult, existenţa sa nu a fost uitată de localnici. În Carolina de Nord, tranzacţia lui Henderson cu indienii Cherokee este reeditată în fiecare an de către un grup pasionaţi. Aceştia se costumează în ţinute specifice secolului al XVII-lea, incluzând muschete şi flinte din perioada respectivă, pentru a reedita atmosfera din timpul coloniei Transylvania. Organizatorii acestui eveniment declară că retrăirea momentelor cheie din istoria statului permite oamenilor să le memoreze mai uşor decât dacă le-ar citi într-o carte.

„Prin aceste puneri în scenă facem oamenii să vorbească despre istoria noastră, asigurându-ne astfel că lumea nu o va uita. Ne bucurăm să vedem copii la aceste evenimente, pentru că ei vor duce mai departe povestea acestui loc generaţiilor viitoare”, a declarat într-un ziar local Chad Bogart, unul dintre organizatorii acestei ceremonii.

Povestea coloniei Transylvania nu e evocată în zilele noastre doar prin aceste evenimente. În statul Kentucky există Universitatea Transylvania, fondată în 1780. Pentru cei ce nu cunosc originea numelui instituţiei de învăţământ, acesta este explicat pe pagina sa oficială: „numele nostru poate evoca imagini cu vampiri şi lilieci, însă Transylvania nu vine de la regiunea din România cunoscută datorită contelui Dracula, ci de la numele dat acestei regiuni de pionierii care au fondat-o în secolul al XVIII-lea”.

Chiar dacă a existat doar 18 luni, Transylvania şi-a lăsat amprenta asupra istoriei americane şi constituie şi astăzi o influenţă notabilă în Kentucky şi împrejurimi. Nu toţi americanii cunosc însă povestea acestui proiect îndrăzneţ din istoria SUA, Transylvania reprezentând pentru aceştia mai degrabă un loc îndepărtat, pentru vecie legat de Dracula. Astfel, nu ezitaţi să menţionaţi grandiosul proiect al lui Richard Henderson în cazul în care sunteţi confruntat cu stereotipul Transilvaniei – ţară a vampirilor. Dărâmând aceste clişee, veţi reuşi totodată să scoateţi din umbra istoriei o iniţiativă notabilă a unui îndrăzneţ deschizător de drumuri

Sursa: http://www.descopera.ro/cultura/8204605-povestea-coloniei-americane-transylvania

Perspectiva iernii care pentru unii devine neplăcută din cauza gândului că veniturile ar putea deveni insuficiente pentru a plati caldura necesara mai ales în condiţiile creşterii preţului la combustibili şi la enegie, mă duce cu gândul la acei purligari de odinioară. Textul de mai jos, în care e aratat cine erau purligarii şi faptul că ca unii purligari câteodata faceau mici infracţiuni ca sa aiba casa-masa  pe socoteala statului în timpul iernii-imi aminteste de o poveste sibiana, o povestire din ,,folclorul” sibian:

Pe vremuri, pe la începutul anilor şaptezeci, când încă mai existau ,,urme ale mandatarilor” în economia socialistă, iar ,,spiritul omului nou” nu fusese întronat, era un anume Doru Schiau care avea o buză de iepure, avea un defect de vorbire şi care era o mica(mare?) o ,,lichea socialistă” fara serviciu şi era mai mereu mai mult prin puşcării. Pentru ,,eradicarea lichelelor socialiste care nu muncesc”, studioul cinematografic oficial facuse un reportaj  despre ,,femeile de noapte” si despre acest Schiau asta care le spusese la băşcălie reporterilor ca locuieste ,,la unchiu-n gara”. Aşa cum era moda atunci, reportajul era difuzat la Jurnalul de Actualităţi înaintea fiecarui film de la cinematoograf, iar tipul după ce-şi vindea biletele luate ca sa le vândă la  supra preţ, intra la film ,,şi-i înfiera cu mânie proletara” pe cei de pe ecran. Circ fără bani. Nu avea serviciu era ceea ce s-ar numi azi unul fara de casa, nu avea nevoie de serviciu, pentru ca-zicea el- ,,are o mie de prieteni care îi dau cite un leu pe lună” şi nu-i trebuie salariu. Se spunea ca părinţii lui, sasi de origine, emigrasera şi el nu voise sa-i urmeze in Germania. De Vest. Că pe atunci numai acolo era bine in Germania. Astfel că miliţia mai mereu îl ,,agăţa” în urma raziilor făcute prin gara şi speluncile mai deochiate încât era era mai tot timpul prin puşcărie… In vremea aceea miliţia şi statul te obliga sa ai un serviciu, un loc de munca, să te ţină ocupat, ca sa stie de unde sa te ia daca trebuie, să nu-ţi umble capul la ,,prostii”.

Şi într-una din desele ,,externari”, acest Doru Schiau arătând spre un cui bătut în perete, cică le-ar fi spus celor care rămâneau: ,,Băi să aveţi grijă de cuiul ăsta, ca am nevoie de el când mă întorc”

Citeste mai mult

O carte postala de epoca aniversand  inaugurarea unei cai ferate Gara Lotru-Brezoi. Ce mare scofala era? Era. Facea legatura cu comuna Brezoi, unde se afla o societate pentru exploatarea lemnului si Gara Lotru aflata pe malul stâng al Oltului. În acest fel, printr-o ramificatie de cinci km a Căilor Ferate Române care traversa mai întâi Lotrul si apoi Oltul  pe câte un pod ajungand la gara, era oferită posibilitatea ca aceasta societate sa exporte lemnul de pe Valea Lotrului. ,,Ferestreul”, cum e denumit in cartea postala alaturata era adapostit intr-o hala unde erau mai multe gatere actionate  mai târziu de  la turbina electrica.

VEZI MAI  MULT