Motorul trifazic: alimentare si pornire in monofazat














Dozele sunt locurile in care circuitele electrice au puncte de ramificatie, sau asa zisele noduri.Una din
legile lui Kirchhoff se refera la conservarea sarcinii in nod, adica suma curentilor care intra in nod este egala cu suma curentilor care ies din nod. Sau altfel spus, suma curenţilor in nod este nulă,egala cu zero. Se considera nod o legatura care are cel putin trei conductoare. Dozele pot fi montate şi doar pentru innadirea conductoarelor, pe trasee care depasesc 15m, sau au mai mult de doua coturi. Având in vedere legea de mai sus si normativul I7 care impune sectiunea minima pe circuitul de prize sa fie de 2,5mmp, constatam ca dimensionarea instalatiei se face pentru connductorul care intra in nod, iar cele care ies din nod sunt supradimensionate. La o distributie in cerc acest conductor de intrare in nod) poate fi de sectiune mai mare. Însa trebuie facuta o
analiza economica mai amanuntita a puterii instalate pe circuit, a consumului si a coeficientului de
cerere. Sau se alege un circut separat pe fiecare consumator mare sau grup de consumatori. Contactele prin rasucire se preteaza pentru conductoarele ,,pline’’ care, in productia românească se numeau FY- cele de cupru, iar AFY-cele de aluminiu. Pentru realizarea contactelor prin răsucire, conductoarele care trebuie unite mai intâi se taie la lungimea potrivita, pentru a se aseza bine in doza, in asa fel incat spatiul dozei sa fie optim folosit. Se incepe cu conductoarele de pământare (daca exista) care se pozeaza pe fundul dozei. Apoi se pozeaza conductoarele de nul. În final, in stratul de deasupra, spre capacul dozei se pozeaza conductoarele care au pe ele faze(le). Acestea sunt
active si se incăzesc mai mult decât restul de legaturi si in acest fel se face
racirea mai bine daca sunt suprasolicitate. Conductoarele se dezizolează la capete pe o distanţă de 4-5 cm si se aseaza laolalta. Pentru ca rasucirea sa se faca doar pe distanţa dezizolata a conductoarelor, se prinde apoi in partea de jos a părţii dezizolate cu un cleste cu vârf semirotund (spiţ) sau cu un cleste lat, iar cu clestele patent se prinde de celalalt capat si se rasuceste pina când rasucirea este uniorma si frumoasa. In acest fel se realizeaza o stringere buna a conductoarelor din nod. Fiecare capat de conductor nu trebuie sa fie mai mic decit lungimea legaturii, pentru a nu se micsora suprafata sa de contact. Apoi se reteaza (drept, perpendicular pe directia manunchiului de fire
) pentru a se indrepta capetele care ramân departate si care pot perfora banda izolatoare. Pentru prevenirea desfacerii conductoarelor, de la o treime de capat se indoaie. Apoi se face izolarea legaturii pornind de pe partea cu izolatie a conductoarelor, se-nfasoara pâna la vârful legaturii pâna când o depaseste cu aproape o latime de banda de izolat . Banda izolatoare se lipeste si se indoaie banda peste vârful legaturii si se continua infasurarea pina se ajunge la locul de unde s-a inceput izolarea . In acest fel la vârful legaturii este izolatia intarita. Au fost cazuri când in instalaţiile vechi, in care dozele erau metalice si izolatia deteriorata, iar banda de izolat era textila si impregnata cu bitum (de tip vechi), cu timpul aceasta izolare şi-a pierdut calitatile dielectrice prin imbatrinire. Aceasta a dus la punerea sub tensiune a dozei metalice si peretele curenta sau facea scurt si ardea siguranta din tablou. Tot datorita deteriorarii izolatiei prin atingerea in doza a legaturilor intre ele, putea sa apara faza in loc de nul la consumatori monofazati la distributie trifazica. Realizarea unui contact mai bun intre conductoare la legaturile rasucite se obţine prin cositorirea prin cufundare intro ,,cană’’ special construită. Daca se cositoresc,
atunci legaturile nu se mai indoaie pentru ca o ulterioara eventuala desfacere a legaturii sa se
faca mai usor pentru reparaţii sau adaugare de noi cicuite. Aceasta cositorire elimina aparitia oxidului de cupru mai ales daca doza este in mediu cu umezeala marita permanent sau accidental. Oxidul de cupru inrautaţeste contactul electric pentru ca se comporta ca o dioda, micsorând valoarea tesiunii in aval de nod. Cositorirea se face si la conductoarele multifilare. Despre operatia de cositorire a legaturilor electrice gasiti şi AICI: Cum se face o lipitura sau cositorirea. Aliaje si scule de lipit. Legaturile conductoarele multifilare (liţate) se pot realiza prin rasucire si apoi cositorire. Dezizolarea acestora trebuie facuta cu multa atenţie, pentru ca daca cutitul este mai ascutit, exista posibilitatea ca la nivelul izolatiei sa poate fi retezate din
firele care alcatuiesc conductorul multifilar(liţele) si in acest fel se micşorează sectiunea utila a conductorului. Daca se folosesc dispuzitive speciale de dezizolat aceasta posibilitate este inlaturata. Daca nu se foloseste aceasta metoda, după ce au fost rasucite, se pot pune una sau doua capete terminale si se sertizeaza peste legatura rasucită. O alta varianta (metoda) de conexiune a conductoarelor multifilare este montarea de capete terminale pe fiecare capat (sau pe câte doua-trei) si prinderea lor in riglete sau in conectori individuali, pentru fiecare legatura. Unele doze de ramificaţie, mai ales cele aparente sunt prevazute cu asfel de riglete cu şuruburi. În legaturi, este important ca aluminiul si cuprul sa nu vina in contact direct pentru ca in timp, in prezenţa umezelii si a unui curent relativ mare, contactul electric se deterioreaza si creste rezistenţei electrice.
Crescând rezistenţa nodului, are loc o cadere de tensiune si prin efetul Joule-Lenz legatura se incalzeste tot mai mult, apare fenomenul ca la bulgarele rostogolit. Aceasta incalzire duce la o inrautaţire mai mare a rezistentei , crescând incalzirea pina la deteriorarea nodului. Aici, în condiţiile amintite are loc o migrare a materialului de pe conductorul de aluminiu si depunerea lui in stare poroasa pe conductorul de cupru. Daca nu exista (din cauza spaţiului în doză) posibilitatea montarii unor conectori, atunci se recomanda cositorirea conductorului de cupru. Eu am folosit aceasta metoda si nu au fost probleme de inrautatire a contactului electric. O alta modalitate de realizare a legaturilor sunt asa numitele wirenuts, conectori electrici aplicabili prin infiletare. Acestea sunt un fel de piuliţe de alama, infundate intr-o parte, cu filet conic, izolate, care se insurubeaza pe capetele conductoarele FY sau AFY, după ce in prealabil au fost dezizolate pe lungimea de 10-15mm. Unele din acestea au niste aripioare care ajuta la infiletarea pe capetele firelor. Altele nu au aripioare ci numai niste nervuri. Exteriorul este facut pe diferite culori in functie de numarul de fire. Daca se alege in mod corespunzător si cu atentie deosebita tipul lor in functie de locul unde se folosesc, acestia nu pun probleme in exploatare. Au o productivitate mare, iar daca se pune o bobiţa e vaselina (eventual neutra) pot proteja conductorul dezizolat de umiditatea din atmosfera si insurubarea se face mai usor. In final conductorii ajung sa fie rasuciţi. O alta modalitate de realizare a legaturilor in doze este folosirea clemelor rapide sau mosetti. Acestea au in principiu o lamela elastica Pentru fiecare conductor (in principiu) sub care sunt prinse conductoarele, care ramin captive: lamela elastica are o muchiecare nu da voie retragerea conductorului. Demontarea conectorului si scoaterea conductorului pe care am facut o de proba si de curiozitate, arata ca lamela este deformabila si ca in lipsa conductorului, lamela nu revine la pozitia initiala in care atinge corpul de baza. Pentru fiecare conductor exista un orificiu princare se introduce capatul care
se prinde. In principiu au productivitate, DAR la curenti mari exista posibilitatea ca sa nu faca fata datorita sectiunii mici si a presiunii de contact. Corpul de plastic poate fi transparent si se poate verifica modul cum au fost prinsi conductorii. In mediu umed permite patrunderea umezelii si aparitia oxidului pe conductor. Daca trebuie umblat in doza, e posibil ca lamela elastica sa se miste pe capatul conductorului, ajungând pe portiunea cu oxid si sa nu mai faca contact electric. Eu nu sunt adeptul folosirii lor in circuite cu curenti mai mari. O alta modalitate de conexiune in doze, este innadirea conductorilor electrici atunci când acestia o necesita. Acesti conectori sunt tubulari, o lungime totala de 25mm, sunt izolati cu un material plastic deformabil care nu se deterioareaza la sertizare. Este asemanator cu cel folsit la izolatia papucilor electrici, este de doua culori rosie-pentru sectiunea de 1,5mmp si albastra-pentru sectiunea de 2,5mmp. Am folosit la innadirea firelor in doze, la cupru cu aluminiu, si la firele de INTENC (aluminiu) cu cupru in dozele de aparat. Acestea, datorita rigiditatii lor, si a manevrarilor repetate, datorita imbătranirii si rigidizarii izolaţiei se rup la intrarea in doza de aparat. Cum se face astfel de repozitionarea dozei de aparat sau doza de priza, sau doza de intrerupător cum ar spune unii (cu sau fara innadirea conductorului) este aratata AICI in articolul ,,Cum se inlocuiesc dozele de aparat”. Doza de aparat, de priza sau de intrerupător are un diametru de 61-63 mm(cele de plastic). Cele vechi de metal ai un diametru mai mare.
Un maestru al cuvântului, al luminilor si umbrelor, a fost întrebat: ,,Este cu putinta ca omul care cunoaşte lucrurile, să poata trai perfect?’’ Şi răspunsul a venit prompt: ,,Nu… pentru că intervin maracinii’’ Îmi pare o concisă metamorfoză a răului sub toate formele sale şi care vine din toate părţile: maracinii.
,,La noi, in august e fierbinte vara’’ spunea poetul, dar fiebinţeala lor parca se aduna mai tare in doua zile care ne-au marcat viaţa şi istoria. Una din zile ar fi ,,23 August-Liberatate ne-a adus’’, cum ne-au invatat la scoala, dar au ascuns alte aspecte ce pun actiunea de atunci intr-o lumina controversata. Cealalta zi ar fi cea de 30 când, în urma Diktat-ului din 1940, maracinii au declansat atrocitati si fapte abominabile.
P.S. Zilele trecute, în 24 octombrie 2011, s-a stins din viaţă la Munchen în vârsta de 88 de ani Maestrul Liviu Ciulei. El a fost acel ,,maestru al cuvântului, luminilor şi umbrelor” la care faceam referinţă în începutul acestui articol. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească.
Dincolo de Voineasa drumul asfaltat din stânga, serpuieste sârguincios peste muntele Mănăileasa si te-ar aduce mai degraba la Obârsa Lotrului dacă n-ai coti la dreapta după ce ai coborât, lasând în stânga râul Vidruţa.
Drumul de macadam din dreapta, aflat încă pe portiuni de piatra cubica sau cu asfalt crăpat pe alocuri, merge pe cursul vechi al Lotrului, pe unde odată pufăia preocupată o mocănită care cobora bustenii în gaterele Brezoiului. Alteori urca proletariatul la câte o chermeză sărbătorească la iarba verde. Erau vagoane de calatori pline-pline; vagoane platformă pline-pline; grătare cu horn şi mangal;
carne de mici în cratiţe mari; felurite pastrămuri şi mezeluri; cârnati proaspeţi şi afumati; bere în sticle verzi şi lunguiete; vin înfundat si vin desfundat; suc roze în sticle cu dop de portelan; putini de lemn cu murături; fanfară sau lăutari ,,urechisti”; ,,Sandu Tiganu” cu căruciorul lui cu multe feluri de înghetată; ,,Leana Tiganca” cu alvită, seminţe de dovleac, acadele, floricele
incleiate dulce-cyclam într-un bulgăre; să tot ,,mânci miel din stând în cur pă iarbă verde” cum ar fi zis Tzatza Utza. Acest drum ajunge mai întâi la baraj, apoi la fosta colonie muncitorească Puru, de acum abandonată staţiune Vidra si apoi mai departe până la Obârsa Lotrului. Intr-o caravana de IMS-uri, cu mulţi ani în urmă
am ajuns si eu la Obârsă în calitate de tângău tolerat si luat sub protectia nasei s’-a Mihaelei. În plină asuprire comunistă de după ,,marea retragere’’, aici am aflat că societatea capitalistă de consum isi făcea jocul perfid si mârsav momind montagniarzii români cu celebrul NESS, cafea pregătită rapid de unul dintre ei cu
apa incalzită la focul nostru de tabara de catre Matrozu nost. Tot aici, o palma primita de la nasu a pus în rânduiala cuvenita gândurile mele de explorare fara permisiune a inălţimilor imprejurătoare, în mâna cu o cârâitoare, urmat de o haita de dulăi ciobănesti de-ai stânei din apropiere şi ajuns din urmă cu o suflarea
gâfâinda-de nasa şi de Mihaela. Era mâna care mi-a tulburat parul, dar mai ales gândurile, liniştindu-le.
Nu ştiu cum e să urci, dar va spun ca pe o ploaie deluviană, e o adevărată aventură să cobori pe vechiul drum de macadam, pe lângă baraj, pe lângă turistul român prins in ploaie cu pătura ancorată deasupra discului sau a grătarului ca să-şi termine friptura botezată (mai sa devina ciorba), pe serpentine în ac de par, pe lângă mici cascade de apă, să auzi şleauri de noroi frământate şi de camioane cu şei pentru buşteni
care se tânguie pe sub podeaua Daciei tale, făcându-ţi cruce cu limba şi înghesuind o rugăciune pripită care să te ajute să nu cumva să faci şuba, să vezi cum cerul se restrânge împuţinînd lumina, să ai senzaţia că se prăvale peste tine coasta munţilor înţesată de brazi înalţi şi semeţi. Şi să vezi în ultimul moment că drumul coteşte-nu se înfundă, iar prietenii care te întrebaseră mai devreme ,,Baaa injineriule, n-ai
greşit drumul?”, rasufla usuraţi. Mai la vale, după lacul Balindru, în colonia muncitorească parasita de la Cataractele Lotrului
unde zac un cinematograf uitat şi o pompă de benzina dezafectata, mica-nu se mai exploatează
Dacă ai putea să te urci cu telescaunul parasit (si asta) până deasupra părăginitei pârtii de schi şi de acolo să te inalţi pâna-n tarii, de-acolo ai putea vedea cum vine repezit Lotrul din lacul Câlcescu prin Obârse-drept în coada Vidrei, iar din nord printre muntii Tâmpele, Sărăcinul Mare şi Goatza (din Munţii Lotrului), apa navaleste prin
mai multe vai în lac.Puţini stiu ca pompe de capacitate mare (4,66 metri cubi pe secundă) aduc ape din sud peste munte (Miru , Bora si Puru din masivul Parâng) din lacurile Galbenu, Petrimanu de pe valea Latoritei. Din nord, din lacul Jidoaia de pe valea Voinesitei, apa pompata ajunge în Goaţa si apoi in lacul Vidra. Cica barajul Hoover din SUA ar avea miezul facut dintr-un beton care se va solidifica peste 500 de ani. Insa barajul de la Vidra are miezul de argilă impermeabilzată şi bătucită care este protejată de
anrocamente. Un strat de argila, după ce a absorbit apă până la saturare, nu permite apei sa treaca de ea. Slobozita prin subteran, apa se pravale în turbinele din Ciungetu aflate la 130 de metri adâncime, in care s-au produs peste 26 de milioane de MW, iar după 37 de ani au fost gătite pentru încă 30 de ani de funcţionare. De aici, vlăguite, ameţite, răsucite, înghesuite, zăpăcite, vânturate, învolburate şi-nspumate apele ajung în cel mai amare afluent al Lotrului, Latorita cea care le ia şi-le-ntoarna devale, în Lotru. Sporite cu alti afluenti, apele albastre-verzui, îsi găsesc pentru o vreme linistea în lacul de la Malaia. După ce-a invârtit alte turbine, Lotrul da de hodina si mai la vale, în lacul de la Brădisor, de unde sunt alimentate cu apa orase din aval. Tot de aici porneste o conductă de debuşări care ajunge în Olt, la vale
de Gura Lotrului în locul numit Carligul Mic. Constructia galeriei a fost pornită de la ambele capete, iar atunci când constructorii s-au întâlnit în miezul muntelui, diferenta la ax al celor doua tronsoane de tunel a fost doar de 5 cm, o adevarata performanta a constructorilor. Pe oglinda lacului este si o crescatorie de pastrav curcubeu, iar pe malul stâng, este cresa si incubatorul unde ecluzioneaza ouale fecundate artificial. Povestile pescaresti spuneau că aici ar fi tinuta captiva o femela de lostriţă de vreo doi metri si de sapte ani.
În 1965, când au inceput lucrarile de la Vidra, brezoienii stiau deja despre Longarone-Italia unde avusese loc in urma cu doi ani o mare tragedie. Un munte, amonte de barajul de pe Vajont s-a prabusit noaptea în apa lacului. Toată apa dezlocuita de munte a tasnit peste baraj si-de la înalţimea celor 361,6 m-s-a prăvălit cu forta si viteza ucigasa in aval, in valea ca un jgheab. In câteva minute, apa a ras partea de jos a orasului Longarone- Beluna, Italia, unde oameni, animale si locuinte au fost contopite dimpreună in mâlul si molozul cladirile farâmate. Desigur Barajul de pe Vajont precum si valea din aval nu se compara cu ceea ce avem pe Lotru, dar sper să nu se intâmple asa ceva pe Valea Lotrului.
Sursa foto: Google Earth; http://www.hidroelectrica.ro/Details.aspx?page=55&article=48 ; www.wall-street.ro