Baboo Hausmeister

Perspectiva iernii care pentru unii devine neplăcută din cauza gândului că veniturile ar putea deveni insuficiente pentru a plati caldura necesara mai ales în condiţiile creşterii preţului la combustibili şi la enegie, mă duce cu gândul la acei purligari de odinioară. Textul de mai jos, în care e aratat cine erau purligarii şi faptul că ca unii purligari câteodata faceau mici infracţiuni ca sa aiba casa-masa  pe socoteala statului în timpul iernii-imi aminteste de o poveste sibiana, o povestire din ,,folclorul” sibian:

Pe vremuri, pe la începutul anilor şaptezeci, când încă mai existau ,,urme ale mandatarilor” în economia socialistă, iar ,,spiritul omului nou” nu fusese întronat, era un anume Doru Schiau care avea o buză de iepure, avea un defect de vorbire şi care era o mica(mare?) o ,,lichea socialistă” fara serviciu şi era mai mereu mai mult prin puşcării. Pentru ,,eradicarea lichelelor socialiste care nu muncesc”, studioul cinematografic oficial facuse un reportaj  despre ,,femeile de noapte” si despre acest Schiau asta care le spusese la băşcălie reporterilor ca locuieste ,,la unchiu-n gara”. Aşa cum era moda atunci, reportajul era difuzat la Jurnalul de Actualităţi înaintea fiecarui film de la cinematoograf, iar tipul după ce-şi vindea biletele luate ca sa le vândă la  supra preţ, intra la film ,,şi-i înfiera cu mânie proletara” pe cei de pe ecran. Circ fără bani. Nu avea serviciu era ceea ce s-ar numi azi unul fara de casa, nu avea nevoie de serviciu, pentru ca-zicea el- ,,are o mie de prieteni care îi dau cite un leu pe lună” şi nu-i trebuie salariu. Se spunea ca părinţii lui, sasi de origine, emigrasera şi el nu voise sa-i urmeze in Germania. De Vest. Că pe atunci numai acolo era bine in Germania. Astfel că miliţia mai mereu îl ,,agăţa” în urma raziilor făcute prin gara şi speluncile mai deochiate încât era era mai tot timpul prin puşcărie… In vremea aceea miliţia şi statul te obliga sa ai un serviciu, un loc de munca, să te ţină ocupat, ca sa stie de unde sa te ia daca trebuie, să nu-ţi umble capul la ,,prostii”.

Şi într-una din desele ,,externari”, acest Doru Schiau arătând spre un cui bătut în perete, cică le-ar fi spus celor care rămâneau: ,,Băi să aveţi grijă de cuiul ăsta, ca am nevoie de el când mă întorc”

Citeste mai mult

Aveti un xilofon pe care l-aţi salvat de pe vremea copiilor Dvs. si acum ar prinde bine nepoţilor ca sa se joace cu  el, dar nu mai aveţi ciocanelele? Sau ma rog aţi pierdut  ciocanelele de la cel pe care îl aveţi?  Nimic mai simplu . Eu am avut un ,,covor’’ de bile, din acelea care se puneau odinioara pe scaunele din autoturisme ca sa-ţi facă masaj la spate si ca sa nu transpiri  pe vreme calduroasă. Unul s-a rupt iar celălalt îl pun pe scaunul de la birou cind e cald. Din cel rupt am scos trei bile (una incazul în care se strica celellate două) şi am şterpelit din două bucăţi din rezerva de ţepuşe de bambus de la bucătărie. Vârfurile ascutite ale tepuselor le-am taiat cu un cuţit bine ascutit, din acelea cu zimţi. Am fixat la dimensiunea dorita cutitul si rostogolind  tepusa am trasat un canal  circular in ea. Apoi l-am rupt, si i-am taiat aschiile(ţăpligile) ramase in centrul tijei. Daca nu merge rupt (pentru ca e nevoie de o forţa mai mare şi canalul nu e suficient de adânc) repetati operatiunea cu grija ca sa nu va taiati. Apoi pregatiti cealalta tija. Capatul cel lung tijei ramase din tepuşă l-am muiat in aracet si l-am introdus in interiorul bilei de lemn, ungând  tot peretele interior. Pentru că diametrul tijei e mai mic decât diametrul gaurii din bila, am folosit capătul taiat(lasat mai lung decât cea mai mare dimensiune a bilei) pe care l-am introdus in gaură(asa cum se vede in figura de mai sus)  din sensul opus introducerii tijei, incât vârful părţii scurte sa fie indreptat spre partea lunga a tijei. Apoi cu un ciocan  se bate usor in capatul tijei lungi, sprijinind ansamblul cu capătul scurt  pe o piesă care sa absoarba socul loviturii (nicovala, podea de ciment, calapod). E posibil ca două  diametre ale lemnului tepusei să fie mai mare decât cel al  gaurii bilei. Se raşcheteaza (înainte de a asambla cu aracet) usor vârful  tăiat in asa fel ca sa poate intra mai usor in tija. Daca forţaţi, puteti rupe tija cea lunga, sau sparge bila daca are usoare defecte  ascunse(crăpături, sau fibra lemnului nu e avantajos dispusa in bila). Aţi obţinut un ciocănel. La fel il obţineti  si pe celalalt. La final capetele scurte ale tijelor care ies din bile se taie si se smirgaluiesc până la nivelul bilelor ca sa arate frumos. Succes!

Un bustean are(simplificat) forma unui trunchi de piramida cu baza un cerc, iar volumul  busteanului (aria bazei înmulţită cu inăl timea) este considerat a fi un cilindru la care aria bazei este un cerc, cercul mediu, aflat la mijlocul busteanului:

V=π*r*r*l [mc]

Unde r este raza cercului mediu al busteanului, l este lungimea busteanului, iar daca valorile sunt luate in metri volumul busteanului rezulta in metri cubi. În practica nu se poate masura raza ci se poate masura mai usor diametru, iar volumul busteanului, sau cubajul busteanului, exprimat in functie de diametru este:

V= π*(D*D*)/4* l =0,785*D*D*l  [mc]

unde D este diametrul cercului mediu. În teren metoda de calcul este mai greoaie si necesita pregatire pentru cel care o face. Un calcul rapid al cubajului bustenilor se făcea cu abaca de mai jos, care a apartinut  Societaţii Carpatina: se masura(cu un şubler mare) diametru la mijlocul bustenilor, se masura lungimea si apoi se cauta in tabel echivalentul volumului de masa lemnoasa al busteanului. Inconvenientul este ca aceasta abaca nu conţine valoarea pentru lungime decât din jumate in jumate de metru.

O evaluare mai precisa o ofera ultima tabela in care volumul este calculat in şase zecimale pentru un bustean cu lumgimea de un metru si diametrul pâna la o suta cinci centimetri. Se masoara diametrul busteanului, din tabela se afla volumul masei lemnoase pentru lungimea de un metru, si apui rezultatul se inmulţeşte cu lungimea reala a buşteanului.

Oala de fiert sub presiune KUKTA, pe care o avem, e mai veche cam de prin anii 1980. Am dat recent de cartea instructiuni si mi s-a părut interesant sa le postez pentru ca am vazut ca sunt unele persoane care nu stiu cum sa le foloseasca pe cele noi. Principiul de functionare este acelasi, difera doar forma si materialul din care sunt confectionate. Este foarte important de stiut ca la arderea siguranţei termice, ea trebuie inlocuita cu una calibrata. Aceasta este confectionata dintrun aliaj de plumb care se topeste la o temperatura apropiata de cea de fierbere a apei si se topeste atunci cind apa din oala s-a evaporat complet si creste temperatura oalei. Trebuie verificata de fiecare data functionarea supapei care elimina surplusul de presiune, prin verificarea la rece a trecerii jetului de aer prin ea. Daca nivelul apei in oala a fost prea mare si flacara la fel, prea mare  e posibil ca prin fierbere sa se antreneze particole care sa infunde orificiul de evacuare a supapei. De aceea cind apare prima degajare de abur prin supapa trebuie redusa flacara aragazului.