Arhivă

Arhivă pentru decembrie, 2015

Ce are curu calului cu naveta spatiala?

Tramvai cu cai

În caz că v-ați întrebat vreodată

Tramvai cu cai in Bucuresti

ce legătură are coada vacii cu ștampila primăriei…!!! Ecartamentul standard al căilor ferate din Statele Unite este de 143,5 cm. Este un număr foarte ciudat. De ce se folosește acest ecartament ? Pentru că așa se construiau în Anglia, iar primele căi ferate din SUA au fost făcute de englezi expatriați. De ce construiau englezii așa ? Pentru că primele căi ferate au fost făcute de oamenii care construiseră tramvaiele premergătoare trenuluiși acesta era ecartamenul folosit de ei. Dar de ce se folosea la tramvaie acest ecartament ? Atunci când au început să se facă tramvaiele, s-au folosit aceleași scule și șabloane pe care le foloseau pentru a construi trăsuri, iar la acestea, asta era spațierea roților. Dar de ce aveau trăsurile nevoie de această distanță între roți ? Dacă ar fi încercat să folosească orice altă spațiere, roțile s-ar fi rupt, în

Car roman de luptă cu statueta lui Ben Hur

cele din urmă, pe vreunul din vechile drumuri din


NASA In imagine Solid Rocket Boosters. Doua SRB-uri albe, pot fi vazuta ca fiind atașate deja

Anglia, pentru că aceasta era depărtarea dintre șanțurile săpate de alte roți, de-alungul timpului. Cine construise aceste drumuri ? Primele drumuri ce acopereau mari distanțe în Europa (implicit în Anglia ) au fost construite de Roma Imperială, pentru legiunile ei. Multe drumuri au fost folosite de atunci până în ziua de azi. Iar carele de luptă romane au săpat primele șanțuri în ele, și după aceea, toată lumea și-a potrivi troțile după ele, ca să nu riște să și le strice. De vreme ce carele de luptă erau făcute de romani, sau la comanda lor, erau toate la fel, în privința standardelor. Ecartamentul căilor ferate din Statele Unite de 143,5 cm derivă din specificațiile originale pentru carele de luptă romane…Birocrația este nemuritoare! Astfel că, dacă vreodată vă întâlniți cu cine știe ce specificații stranii și vă întrebați „de unde curu’calului le-au scos ăștia ?”, este perfect posibil să fie o întrebare corectă, pentru că, de exemplu, carele de luptă romane erau făcute astfel încât lățimea lor să fie cât fundurile celor doi cai. Astfel,am găsit răspunsul la întrebarea de la care am pornit inițial. Și acum partea interesantă. Când privim naveta spațială pe platforma ei de lansare, vedem două rachete auxiliare atașate de rezervorul principal de combustibil. Acestea sunt „Solid Rocket Boosters” – SRB. SRB-urile sunt făcute de Thiokol, la fabrica din Utah. Inginerii care au proiectat SRB-urile ar fi vrut să le facă mai mari în diametru, dar ele trebuia să fie transportate cu trenul de la fabrică până la locul de lansare. Calea ferată trece printr-un tunel,în munți. SRB-urile trebuia să încapă în tunel. Tunelul este făcut pe măsura căii ferate, care este, la rândul ei, cam cât „cururile” a doi cai. Astfel că una din trăsăturile esențiale ale propulsiei celui mai puternic mijloc de transport din ziua de azi a fost determinată, acum mai mult de două mii de ani, de lățimea standard a unui cur de cal!ti sta mintea in loc

Sursa: e.amil de pe internet

Jegosi celebri

Franța

În secolul XVIII, măcelarii, de exemplu, îşi tranşau animalele chiar pe stradă, iar câinii trăgeau de intestinele animalelor sacrificate, sângele curgând în voie pe trotuar.  Resturile care nu puteau fi prelucrate şi refolosite continuau să zacă pe străzi, iar mirosul pestilenţial trecea dincolo de oraşe. Doar ploaia mai reuşea să spele străzile, iar atunci resturile se scurgeau în adevarate şuvoaie şi torente de gunoi.

La acea vreme, satele erau mult mai curate decât oraşele, palatele şi castelele nobililor, pentru că ţăranii şi-au săpat gropi pentru nevoile fiziologice.

Orăşenii, în schimb, se uşurau pe unde apucau, pe stradă, pe scările clădirilor sau direct de la balcon.

Regina Isabella a Spaniei

În palatul francez Luvru, nu exista nicio toaletă. Dacă era nevoie, oaspeţii, curteni şi regi, fie se aliniau pe pervazul lung de la fereastră, fie li se aduceau oliţe de noapte, al căror conţinut se elibera în spatele palatului. Aşa era şi la Versailles. Doamnele de la palat, îmbrăcate strălucitor, aveau obiceiul ca în timpul discuţiilor şi uneori chiar în timpul slujbelor religioase să se ridice şi, extrem de relaxate, să se uşureze într-unul dintre colţurile camerei. Umbra arbuştilor  frumos crescuţi din parcurile regale erau un loc preferat al curtenilor şi al slujitorilor pentru satisfacerea nevoilor fiziologice.Barbatii nu făceau notă distinctă
Dar asta nu este tot. Oamenii nu erau nici ei mai curaţi decât oraşele lor. Se credea că băile slăbesc organismul şi deschid porii din piele, ceea ce ar fi condus la contractarea unor boli grave şi mortale. Băile publice se închideau, una câte una, prin decret  regal.

Maria Stuart

Dacă în secolele XV-XVI nobilii îşi făceau baie o dată la 6 luni, în următorii două sute de ani ei, pur si simplu, uitau definitiv unde se află cada. Toată igiena intimă în acele vremuri consta în spălarea fugitivă a mâinilor şi a gurii, dar nu şi a  dinţilor.

Conform medicilor vremii, faţa nu trebuia spălată cu niciun chip, deoarece acest lucru ar fi adus riscul deteriorării definitive a vederii. Dinţii albi şi sănătoşi erau un semn de pauperitate, iar cei cariaţi şi negri, un semn al bogăţiei. Dacă ne  referim la igiena corporală, oamenii mai înstăriţi foloseau câteva şerveţele parfumate cu care îşi ştergeau zonele intime, bărbaţii purtau între cravată şi cămaşă mici săculeţi cu ierburi aromatice,

Elisabeta I a Angliei

iar femeile foloseau o pudră puternic aromatizată. Celebrele  parfumuri franţuzeşti apar ca o nevoie de a acoperi cu ceva aceste mirosuri, care erau emanate din cauza igienei intime inexistente. Cu toate acestea, oamenii îşi schimbau lenjeria de corp destul de des, deoarece se credea că acestea adună toată mizeria corporală.  Preoţii catolici îi îndemnau pe enoriaşi să nu se spele, pentru a

nu îndepărta de pe corp apa sfinţită de la botez. Nunţile la englezi aveau loc în general în luna iunie, pentru că singura baie din an se făcea în luna mai şi în prima lună a verii viitorii  soţi încă miroseau acceptabil. Oricum, corpul era deja îmbibat de „miresmele” transpiraţiei şi ca să mascheze cât de cât mirosul neplăcut, miresele purtau în braţe un buchet de flori, de unde obiceiul buchetului purtat de mireasă!

Spania , Anglia

Regina spaniolă Isabella Castillo a recunoscut că în toată viaţa ei s-a spălat de doar două ori, la naştere şi la nunta  sa.

Maria Stuart primeşte următoarele critici de la mama ei: „Din totdeauna ai fost leneşă şi nu-ţi scoteai jegul de pe cap”

Papa Clement al V-lea

Fiica unui rege francez a murit plină de păduchi.

Regina Elisabeta I a Angliei a rămas celebră şi prin următoarea declaraţie, făcută cu mândrie: „Fie că e nevoie sau nu,  eu o dată la trei luni tot mă spăl! „.

Din cauza mizeriei în care trăia,  papa Clement al V-lea se îmbolnăveşte de dizenterie, boală din cauza căreia va şi muri.  Exemplele de acest fel sunt extrem de multe şi se întind şi de-a lungul secolelor următoare.

 

Henric IV

Henric al IV-lea al Frantei

Regele care a pus interesele regatului mai presus de credinţa personală când a dat Parisului o liturghie, era şi el un duşman al apei şi săpunului. Chiar dacă de o eleganţă deosebită – îşi schimba cămăşile în fiecare zi – acest rege cu pasiuni sexuale cel  puţin dubioase nu s-a spălat niciodată. Pasionat vânător, el călărea ore în şir, urmărind prada prin pădurile Franţei, după care, spre a-şi masca damful de transpiraţie, se stropea din belşug cu parfum. O amantă mai îndrăzneaţă, Gabrielle d’Estrees, i-a spus  cândva că miroase ca un starv, ceea ce probabil era perfect adevărat, iar a doua sa soţie, Maria de Medicis, a leşinat atunci când l-a întâlnit prima dată şi s-a spălat, efectiv, cu parfum, pentru a putea rezista alături de rege, în noaptea nunţii.

Ludovic XIV

Ludovic al XIV-lea

Nici nepotul lui Henric, Ludovic XIV, măreţul Rege Soare, nu era atras de igienă. Se ştie clar că el nu a făcut în toată viaţa lui decât două băi, şi acelea la insistenţele medicilor, care le considerau un mijloc terapeutic. El prefera ca, în loc să se  spele, să-i fie curăţată pielea cu o piele îmbibată în alcool şi apoi să fie pomădat cu o pulbere parfumată. Speriat de tot ce însemna medicină – e drept că la acea vreme chirurgia era încă la stadiul de „măcelarie” – Ludovic a refuzat o intervenţie la un  picior cangrenat, intervenţie care i-ar fi putut salva viaţa, şi a murit.

 

 

Frederic cel Mare

Frederic cel Mare al Prusiei

Frederic a transformat Prusia dintr-o putere de mâna a doua într-o forţă militară de prim rang. Dar Frederic nu iubea doar glasul tunurilor, „muzica” plăcută urechilor sale ci şi arta. El a fost un mare patron al artiştilor, coresponda  cu iluminiştii francezi, se voia despot şi cânta, cu plăcere, la flaut. A construit, la Sanssouci, un palat cum puţine sunt în Europa dar pe de alta parte era extreme de deficitar la capitolul curăţenie. De pildă, în splendidele săli ale palatului său umblau  nestingheriţi uriaşi ogari de vânătoare, care-şi făceau nevoile pe unde nimereau iar regele făcea crize de isterie dacă îndrăznea cineva să cureţe după ei. Spre sfârşitul vieţii, probabil având mintea afectată de o maladie psihică, Frederic a devenit tot mai  reclusiv. Nu-şi schimba hainele cu lunile, nu se spăla şi când a murit, în 1786, cămaşa lui era atât de murdară şi de ruptă încât valetul a trebuit să-i  ofere una dintre cămăşile sale, pentru a fi îngropat.

 

Charles Howard, duce de Norfolk

Charles Howard, duce de Norfolk

Mare om politic britanic, ferm inamic al lui George III şi lider al opoziţiei faţă de acesta, în Regatul Unit, Charles Howard, duce de Norfolk ar fi fost un personaj admirabil dacă ar fi acceptat, de bună voie, să  se îmbăieze. Nu a făcut-o însă niciodată şi nu-i de mirare că a rămas în istorie drept „Dirty Duke”. Valetul său obişnuia să-l îmbete zdravăn şi doar aşa reuşea să-l bage în baie şi să-l săpunească, într-o epocă în care nasurile domnişoarelor de la curtea  regală deja nu mai suportau mirosul de sudoare…

 

 

 

Harald I al Norvegiei…

Harald Al V-lea cel păduchios

La 20 ani, Harald a moştenit de la tatăl său conducerea câtorva stătuleţe nordice, slabe şi risipite. El a făcut atunci jurământ că nu-şi va mai tunde părul până ce nu va unifica întreaga Norvegie sub sceptrul sau. A reuşit  acest lucru, dar abia peste zece ani, timp în care păduchii şi-au format adevărate comunităţi în pletele sale, de unde i-a rămas şi supranumele de Harald cel Păduchios.

 

 

 

 

Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven

Probabil că veţi fi uimiţi, poate chiar oripilaţi, să-l regăsiţi pe lista „nespălaţilor celebri” şi pe cel mai mare compozitor din toate timpurile. Dar acesta e adevărul: Beethoven nutrea o aversiune teribilă faţă de baie, aversiune dată de durerile pe care  apa i le provoca, din cauza intoxicării cronice cu plumb. Bolnav, ursuz, neînţeles – nu doar la figurat ci şi la propriu, fiindcă avea un defect de vorbire care-i făcea pe ceilalţi să nu înţeleagă adesea sensul cuvintelor sale, Beethoven s-a retras în sine  şi a devenit un mizantrop dar şi un adversar al curăţeniei. Puţinii prieteni pe care-i mai avea erau nevoiţi să-i fure, efectiv, hainele în timp ce dormea şi să i le dea la spălat.

 

Karl Marx

Karl Marx Wax Figure at Madame Tussauds

Filosoful de numele căruia se leagă una dintre cele mai întunecate perioade din istoria omenirii nu suporta apa deoarece îi provoca dureri atroce: gânditorul german suferea de o dermatoză extrem de gravă, manifestată prin apariţia de furuncule dureroase. El  considera că igiena personală constituie un exces burghez, în schimb n-avea habar că durerile erau accentuate de fumatul excesiv şi de abuzul cronic de alcool. Marx se mândrea că paginile manuscrisului original de la Das Kapital erau pătate de propriul lui  sânge, pretinzând că, prin durerile sale, simţea pe deplin suferinţele proletariatului.

 

 

Mao Zedong

Programele social-politice ale lui Mao au dus la uciderea a milioane de chinezi dar au ajutat la transformarea ţării sale dintr-un stat înapoiat, aproape feudal, într-una dintre cele mai mari puteri ale planetei. Atitudinea sobră, aproape cazonă, pe care liderul  chinez o afişa în public nu era de complezenţă. Toată viaţa el a trăit foarte cumpătat, fără excese şi privea cu reticenţă confortul. Inclusiv baia sau spălatul pe dinţi îi provocau repulsie. De altfel, nu s-a spălat niciodată pe dinţi, ci prefera să mestece  frunze de ceai, în vreme ce concubinele sale îi frecau trupul cu prosoape umede. Când un medic a avut îndrăzneala să-i ofere o periuţă de dinţi, Mao l-a privit cu dispreţ, argumentând că n-a văzut până atunci ca un tigru să-şi spele colţii.

Che Guevara

Che Guevara

Revoluţionarul cel mai celebru al epocii moderne, care l-a ajutat pe Fidel Castro să ajungă la putere, iubea rugby-ul, vinul, friptura argentiniană de vită, îi plăcea să fumeze trabuc şi să poarte ceas Rolex, dar ura să facă baie. În copilărie, i se spunea  „Chanco” (Purceluşul) din cauza acestei aversiuni şi se mândrea să poarte acelaşi tricou timp de o săptămână. Când a fost capturat în Bolivia, nu se mai spălase de luni de zile şi avea, în loc de pantofi, cinci perechi de ciorapi groaznic de murdari.

 

Sursa: Lupul Dacic

Foto: Wikipedia

Sfaturi practice 21: Cum indepartam paianjenii din casa

Un amestec de ulei de menta si apă care e pulverizat in locurile intunecoase , sub pat, sub aragaz, in colţurile camerelor, etc.  duce la îndepărtarea arahnidelor.

Tot un amestec mai slab de apă si oţet pulverizat la fel ca mai sus are acelasi efect in indepărtarea paianjenilor.

Un alt amestec de sare si apă, facut slab pentru a nu a fecta plantele, inepărtează păianjenii de pe plante.

Acelaşi efect pentru plante năpădite de daunători  şi acarieni, o are şi o solutie de apă in care s-a ţinut la macerat tutun, cu care se ung părţile plantei. La folosire solutia se dilueaza mai mult decât asa cum e obţinuta din macerarea tutunului.

Cum construim o scara

Fotografie preluată de pe www.misiuneacasa.ro

Fotografie preluată de pe www.misiuneacasa.ro

Indiferent de tipul constructiei sau casei realizate, fie ca este una tip parter sau cu minimum un etaj, exista un element constructiv nelipsit, pe care il vom utiliza in fiecare zi: scara. Buna proiectare si executie a scarii va fi resimtita ori de cate ori vom traversa structura sau, mai bine spus, ori de cate ori vom urca ori cobori pe aceasta, dinspre sau spre interiorul casei. Construirea corecta a scarii de acces, fie ca este una mica, realizata din doua – trei trepte, la intrarea din curte catre parterul casei, fie cea de acces la etaj ori mansarda, acolo unde inaltimea este mai relevanta pentru efortul depus, este foarte importanta.

Scarile sunt un element arhitectural cotidian ce asigura circulatia si usureaza efortul fizic pentru strabaterea spatiilor si pentru accesul rapid intre parti diferite ale cladirilor si zonelor exterioare. In afara acestui aspect functional, scarile trebuie sa raspunda si unor exigente de design: sa se incadreze in nevoile estetice ale beneficiarului, sa se incadreze corespunzator in modul de finisare al zonei adiacente si sa reziste la traficul impus.

Scara interioaraOferind o scurta descriere a scarilor, iata o serie de elemente principale ale acestor:

1. Casa scarii – este reprezentata de peretii care inchid spatiul scarii, acolo unde este necesar. Aceasta se intalneste, de regula, la interiorul cladirilor;
2. Rampa scarii –  este elementul constructiv inclinat, cu sau fara trepte, care face legatura intre plansee sau intre planseu si podest;
3. Podest – reprezinta elementul orizontal, care permite intoarcerea rampelor unei scari sau, in cazul rampelor foarte lungi, permite stationarea persoanelor. Este cunoscut si sub denumirea populara de „loc de odihna”;
4. Parapet, balustrada – element de protectie a persoanelor, care indeparteaza riscul de cadere in gol a celor care folosesc scara;
5. Mana curenta – elementul decorativ si de protectie, aflat in partea superioara a balustradei sau a parapetului, cu rol de sprijin pentru cei care circula pe scara;
6. Treapta – elementul orizontal care permite circulatia pe scara;
7. Contratreapta – elementul vertical care face legatura intre doua trepte;
8. Ochiul scarii – este spatiul cuprins intre doua rampe, spre interior;
9. Vang – grinda laterala sau centrala, care permite sustinerea treptelor. Este posibila executia unei scari cu o singura grinda de vang sau cu doua.

Pentru ca toate aceste elemente ale scarilor influenteaza produsul final, dimensionarea trebuie sa aiba in vedere mai multe detalii, toate acestea fiind strans legate de locatia unde scara este amplasata sau, mai bine spus, de marimea zonei pe care o avem la dispozitie.

Nu de putine ori, ca urmare a unor neglijente de proiectare a casei de la inceput sau a unor omisiuni, suntem in situatia de a realiza scara intr-un spatiu relativ mic, ceea ce va duce, inevitabil, la variante mai putin confortabile si nerecomandate pentru zone de acces permanente.

Rampa scarii

Dupa cum spuneam, realizarea scarilor depinde de mai multe elemente: locul de  amplasare (interior sau exterior), dimensiunea spatiului unde se amplaseaza si tipul constructiei (rezidential, comercial sau industrial).

Relatia dintre lungimea treptei si inaltimea contratreptei conduce la ceea ce numim „panta rampei”. Jacques-Francois Blondel a introdus o ecuatie cu doua necunoscute, care permite proiectarea scarii in functie de factorii ce determina panta rampei astfel:  2h + l = 62 – 64 cm.

Numerele 62 si 64 reprezinta intervalul optim in care se poate incadra rezultatul adunarii 2h + l. De exemplu, daca avem o lungime L = 28cm, pe care vrem s-o obtinem, putem calcula inaltimea optima a scarii:

Inaltimea minima optima: 2h + 28 = 62; 2h = 62 – 28 = 34; h = 34:2 = 17

Inaltimea maxima optima: 2h + 28 = 64; 2h = 64 – 28 = 36; h = 36:2 = 18

Inaltimea ideala a contratreptei pentru o treapta de 28cm lungime trebuie sa fie cuprinsa intre 17cm si 18cm. De-a lungul timpului, s-au dezvoltat si alte rapoarte specifice, ce pot avea alti parametri, in functie de modul de utilizare al scarilor si de tipurile de constructii.

Astfel, putem avea scari cu inaltimea contratreptei mai mare sau mai mica. De exemplu, pentru gradinite, putem cobori la o cota de 15cm, iar pentru constructiile industriale, sa urcam dimensiunea catre 19-20cm.

Rampele si scarile cu panta redusa sunt folosite, in general, la exterior, pentru accesul in cladiri, sau la interior, unde este necesar accesul persoanelor cu handicap locomotor. Trebuie sa avem in vedere ca, odata cu scaderea pantei, avem nevoie de un spatiu mult mai mare si acest lucru nu este intotdeauna posibil, cel putin la interior.

Scarile uzuale au o inclinatie de aproximativ 20° si pot ajunge pana la max. 45°, cu amendamentul ca inclinatia optima pentru scari, indiferent de domeniul de utilizare si de materialul din care este realizata, este de aproximativ 30-35°.

Scarile abrupte au, in mod uzual, o inclinatie de aproximativ 60 – 65 ° si sunt, de obicei, folosite pentru accesul in spatii tehnice sau in spatii industriale. Se pot folosi, de asemenea, si in domeniul rezidential, pentru scari de acces catre pod, fiind vorba de zone cu trafic ocazional, in acest caz, fiind foarte incomode.

Latimea rampelor

Aceasta reprezinta un factor important atunci cand scara este deservita de mai multe persoane sau cand este utilizata pentru a facilita accesul diverselor volume de transport intre doua zone, inclusiv obiecte de mobilier, aparatura etc. Daca nu tinem cont de latimea minima a unei scari, ajungem, inevitabil, la imposibilitatea de a manipula diverse obiecte voluminoase sau chiar la inghesuiala pe scara. Latimea rampei reprezinta spatiul de circulatie intre perete si balustrada sau cel dintre doua balustrade. Dimensiunea depinde de tipul de cladire si de numarul de niveluri al cladirii, latimea minima fiind de 0,9m iar cea maxima de circa 1,5m.

La podeste, este de evitat prevederea unor usi de acces care sa impiedice circulatia sau sa aglomereze scara.

Balustrada, mana curenta si parapetul

Balustrada are rol de protectie (previne caderea in gol). Inaltimea de siguranta a balustradei este cuprinsa intre 80cm si 110cm, in functie de tipul constructiei, numarul de etaje deservite etc. Parapetul si balustrada pot fi realizate din zidarie, lemn sau metal, cu inchideri din sticla, lemn sau materiale plastice etc. Balustrii (elementele verticale de rezistenta si sprijin pentru celelalte parti) trebuie pozitionati astfel incat sa impiedice alunecarea accidentala printre acestia.

Mana curenta este un element constructiv care inchide partea superioara a parapetului sau balustradei si care se pozitioneaza pe peretele ce delimiteaza scara. Rolul ei este pentru facilitatea sprijinului la urcare sau coborare. Este esential ca forma si materialul din care este realizata sau stratul de finisare al acesteia sa impiedice alunecarea mainii pentru a permite prinderea usoara. Amplasarea balustradelor si mainilor curente se poate realiza pe partea de gol a scarilor, pe partea de perete si, eventual, pe mijlocul scarilor, acolo unde latimea acestora este semnificativa (mai mare de 2-2,5m).

Treptele

Constituie suprafetele orizontale, care permit pasirea si urcarea pe verticala. Treapta poate fi reprezentata de ansamblul „treapta si contratreapta” sau doar din „treapta”, daca contratreapta nu este prevazuta. Dimensiunea acestor trepte trebuie sa fie identica pe toata lungimea rampei. Este recomandat ca numarul maxim de trepte ale unei rampe (intre doua podeste) sa fie nu mai mare de 16 pentru cladiri rezidentiale si de maximum 18 trepte pentru cladiri industriale. Treptele pot fi realizate din beton armat, metal, lemn, sticla.

Accesorii pentru trepte si scari

Pentru finisarea treptelor si a scarilor avem la dispozitie diferite tipuri de profile, plinte si elemente decorative. Cele mai importante sunt profilele de cant, care permit finisarea muchiei treptei, conferind rezistenta in timp, dar si realizarea unor zone antiderapante, care impiedica alunecarea pe trepte. Acestea sunt realizate, de regula, din aluminiu, metal sau PVC, in diferite nuante. Profilele antiderapante se pot achizitiona separat, fiind realizate din cauciuc si putand fi montate pe orice tip de treapta, daca nu exista din construcţie sau daca nu avem un loc special prevazut din fabricatie.

Articole şi fotografii preluate  pe Misiunea Casa: www.misiuneacasa.ro