Baboo Hausmeister

Cursorul care se pune pe un şnur se foloseste in diferite locuri: unul din acestea este folosit la şnururile de la canadiene pentru micsorarea sau marimea lărgimii după dimensiunile purtatorului. Acesta exercita o forţa de strângere pe snur mai mare pentru a nu se deplasa cu uşurinţă pe snur. Alaturat aratam unul din acesta recuperat de la o geacă de vânt: in stânga este cursorul necomprimaiar in dreapta e comprima si e liber pe snururi pentru a-l pozitiona după dorinţă. Un altfel de cursor se foloseste pentru micsorarea sau largirea unei bucle a snurului care este petrecuta după gât sau după mână, de snur fiind atârnate obiecte relativ usoare: ochelari, scule, aparat foto, etc. Lucrul la înălţime, sau in industria aviatica unde scaparea sculelor in locuri nepermise care pot produce accidente, impune legarea sculelor de mână. La fel si un electrician care lucreaza la dezizolatul firelor este mai eficient daca are legat cuţitul sau clestele dezizolator in bucla potrivita pentru apucarea cu usurinţa a sculei când lasa mâna in jos. Prima data am improvizat un astfel de cursor cu ceea ce am gasit la indemână in cutia (organiserul) cu holtzsuruburi si in cel pentru capete terminale. Apoi am construit altele asa cum arat aici mai jos pentru aparatul foto, pentru pensa anatomica, pentru cutitele de dezizolat, pentru alte snururi mai lung de care imi agaţ tocurile de ochelari. Materialele necesare sunt un dop de plută, capete terminale suficient de mari in diametru care sa poata cuprinde snurul indoit. Sculele sunt: o presa de capete terminale, dar nu su stringere copleta, o foarfeca de electrician pentru tabla, cutit. După cum reiese si din fotografiile alaturate, dup ce s-a ales capatul terminal corespunzător se detaşeaza izolatia  cu grija  ca sa nu deformam teava de cupru galvanizată. Se taie dintr-un dop o lungime egala cu lungimea tevii de cupru galvanizat. Apoi din aceasta bucata de pluta se taie un sector de cilindru si se potriveste ca dimensiune pentru a intra in teava de cupru: se taie portiune ascutita a sectorului, se tesesc colţurile si se scurteaza lungimea bucaţii de plută. Se are in vedere ca pluta aleasa sa nu aiba defecte pentru ca altfel se va deteriora prea repede si se va slabi stringerea. După mai mule incercari de a face astfel de cursoare am ajuns la concluzia ca este suficient daca lungimea plute ramine la o lungime de ¾ din lungimea tevii. După ce a fost introdusa pluta in cursor, se preseaza uşor la un capăt si apoi la celalalt capat al tevii si se probeasa daca aluneca usor, daca mai trebuie strâns. Se probeaza desfacerea snurului daca la tragerea  de cele doua parţi ale snurului se misc de pe pozitie cursorul. Daca considerati ca este nevoie de forţa de frecare mai mare intre pluta si snur atunci cu presa mai deformati usor teava cursorului. Trebuie sa va asigurati ca prin aceasta deformare a tevii de capăt terminal bucata de pluta care se freaca de snur sa nu poata sa iasa afara, sa realizeze o frecare corespunzatoare cu snurul incât sa nu se poate misca accidental pe snur. Cu timpul, depunerea galvanica  de pe teava de cupru a capătului terminal se va deriora in contact  cu transpiratia de pe degete si va ramâne doar teava de cupru. Este o idee cu capătul terminal si strângerea lui cu o presa. Daca nu aveti o astfel de presa, cu putina indemânare puteţi folosi un cleşte şpiţ.  Puteti sa folositi ori ce altceva ce aveti la indemana numai sa va indepliniti functia pe care o dorim de la cursor: sa ramână blocat pe fir in locul dorit de noi şi să-l putem mişca cu uşurinţă. Tot cu aceste capete terminale adecvate ca grosime, se pot repara si snururile de ochelari al caror cauciuc, cel care se prinde de ochelari, s-a rupt.

Vă doresc succes. Era sa zic ,,succesuri’’

Cu timpul buretele folosit la tapiserii este supus inbătrânirii şi isi pierde calitaţile elastice sau si mai rău se topeste si ai senzatia ca a dispărut dintr-o tapiserie, de scaun sau de dormeza. Alte ori stratul de burete este prea subtire, nu este asa de dens cum ar trebui e prea compresibil si după o perioada mai mare de stat pe scaunul (fotoliul) de la birou te doare şezutul. Într-o astfel de situaţie am fost eu când statul pe scaunul de la birou ma obosea si nu mai stiam ce sa mai fac. Atunci mi-am amintit de cismarul din copilaria mea, de unde ma trimeteau ai mei sa ridic pantofii de la reparat si unde pierdeam ore intregi uitându-mă cum lucrau cei din atelier.  Scaunul cismarului nu avea pe atunci  burete, era construit ca un cub cu toate laturile bine consolidate, iar pe cadru de lemn de  deasupra erau prinse in cuie fâsii lungi de piete (chingi) petrecute ca o urzeala într-o  o ţesatura, cu mici spaţii intre ele: aceasta era perna pe care statea si se pare ca era comoda.

Asa ca am demontat din suruburi piciorul telescopic al scaunului, apoi am demontat bratarele fotoliului şi am ramas doar cu parte pe care se sta, perna prinsa de placa de baza. Cu grija am scos agrafele cu care era prinsa pielea naturala de porc pe suprafaţa curbata a lemnului care era placa de baaz. Apoi am scos agrafele de pe snururile cu care era modelata perna pe placa de baza: îi făcea o oarecare denivelare  pentru a sta mai bine. Ulterior in zona aceasta voi incarca mai mult buretele care îi voi remonta la loc, pentru ca aici este zona in care el se comprima cel mai mult, pe oasele sezutului.Cu un cartom mai gros ajustat după dimensiunile placii si  după curbura exterioara a  placii de bază a scaunului, am trasat o linia curbata, asa ca in figura. Apoi dintr-o şipcă de 2,5 cm grosime (un lemn ingust) am tăiat o două bucaţi  de 5-6 cm laţime si de o lungime corespunzatoare laţimii placii de baza. după curba pe care am construit-o pe carton. Cele două şipci le-am potrivit şi le-am prins in trei cuie laolalta, având grija sa las afara capetele cuielor pentru  a le putea scoate ulterior. Cu şablonul de carton am trasat curbura pe care trebuiau sa o aiba la exterior si inca o curba la o distanţa de 3 cm catre interior. Sipcile prinse in acest fel am inceput ca sa le tai cu un pendular (sau cum ar spune neamţul stichsege), după curbele trasate , având deosebita grija ca semnul sa ramâna pe lemnul care trebuia sa-l prelucrez ulterior si nu pe cel care va fi deseu, aruncat. Cu o saiba de smirgel pusă pe flex am prelucrat curbele mai ales cele care se aşezau pe placa. Pe cele de la interior aveau sa fie fixate chingile si apoi buretele iniţial a scaunului pe care am fost atent ca sa il desprind cu grija. Aşa cum se vede din desen din alte doua sipci am confectionat partile laterale ale cadrului pe care se vor prinde rândul transversal de chingi. Aceste chingi sunt facute din niste centuri de siguranţa pe care le-am recuperat de la Dacie pe care am predat- o la programul rabla. Rama astfel confectionata am prins-o pe placa de baza cu niste TN-uri de 35mm înşurubata cu masina de gaurit cu o turatie variabila. TN-urile  au filet dubu, sunt calite, dar au dezavantajul ca montate pe lemnul de brad catrecapete poate sa-l crape atunci când intra in lemnul nesamfrenat portiunea conica a holtzsurubului. Nu am avut aceste probleme pentru ca placa de baza era facuta dintrun placaj mai gros (TEGO) curbat. Chingile, intinse bine, le-am prins in cuie de tapiserie(cu cap putin mai lat) pe cele doua feţe ale ramei a pe care tocmai o facusem.  Peste ele am asezat buretele (scurtat in partea din spate cu grosimea spătarului), iar peste acesta care era de o densitate mai mare am pus o bucata de burete groasa de 10 cm. Peste acest burete, in zona in care sunt oasele sezutului(in centrul pernei) am consolidat perna cu niste burete de densitate mai mare care fusese recuperat de la niste ambalaje pentru piese fragile. Peste toate acete parti ale noii perne, am aşezat faţa de piele a scaunului si am prins-o in partea din faţa. Apoi, cu grija, comprimnd si netezind perna spre spate am prins-o intr-o agrafa sau doua in spate. Apoi , pornind din centru spre o margine am repetat operatiunea si am prins-o in doua agrafe si apoi si in parte cealalta. Pentru capse am folosit un capsator electric care mi-a dat mare bataaie de cap pentru ca nu functiona tot timpul si trebuiac cam din 5 in 5 minute sa-l repar. Am continuat cu modelarea pernei netezind din centru către margini si din mijloacelel laturilor catre colţuri si prinzându-le cu agrafe. Am avut grija ca sa aşez bine colţurile rotunlite ale feţei de piele a pernei si am comprimat destul incât marginea feţei de piele a pernei sa depăseasca parte de jos a palcii de baza incît  sa o pot prinde de acesata.

UN ALT SCAUN DE BIROU, pe care l-am reparat e construit pe cadru de teavă rectangulara, cromată, iar perna este pe o rama mai groasă tot de TEGO, cu chingi făcute facute din elastic, lat, iar buretele micşorat in grosime din cauza vechimii. Cu trecerea timpului cauciucul natural din elastic s-a imbatrinit si si-a pierdut elasticitare şi datorita modului defectuos de a sta la calculator(cu piciorul indoit sub fund) al fiicelor mele. Am dat laoparte pânza impreuna cu buretele subţiat şi iniţial am vrut sa dau jos si chingile. Examinind prinderea : agrafe mai mari si ruginite am renuntat la aceasta idee si am intreţesut noile chingi printre cele vechi. Chingile noi au fost facute din niste deşeuri (margini) de pânză de jalujele care are o ţesătură sintetica, in grosime de sub 1mm. După ce au fost pozitionate, le-am intins cât am putut de bine si le-am prins ca mai sus, pe doua laturi(feţe) ale ramei, DAR cu agrafe de 10 mm. Apoi, peste ele, intre ele si buretele vechi am prins o noua pânza şi abia apoi am venit cu berete format din mai multe traturi pâna când am depăşit grosimea de 12 cm. Pe deasupra am asezat o noua pânza prinsa de rama pernei cu două rânduri de agrafe, in aşa fel incât primul rând sa mai prindă inca o data pe capetele chingilor. Pânza a fost prinsa ca pielea de mai sus netezind cu atenţie si modelând perna si colţurile ei. Spre deosebire de pielea de la scaunul descris mai sus pânza si buretele de aici nu a fost modelat mai inainte.

UN ALT TIP DE PERNĂ pe care am reconditionat-o a fost cea a unui scaun tapisat a carui perna era umplută cu iarba de mare. Elementele elastice de sub pânza de tapiserie din cânepă, sa le numim arcuri, erau fixate initial cu niste sfori pentru a nu permite deformarea pernei. Astfel era posibila deformarea pernei, lasându-se in jos si rama de fag a pernei devenea incomoda la şezut. Am luat niste coliere de plastic folosite la diferite legaturi mai ales incazul manunchiurilor de fire electrice, taies, kabelbinder, altfel spus. Era bine daca puteam ca arcurile de sub perna sa le fi prins nu numai intre ele asa cum se vede din fotoalăturate ci si de rama din lemn de fag a pernei. Dar acesta peresupunea ca sa desfacpânza pernei si sa indepărtez iarb ade mare pentru a putea ajunge pe suprafaţa interioara a pernei si sa prindde acolo niste mici inele prin care sa trec colierele de plastic. Sau sa pot sa bat direct in rama cuie de tip U care se mai folosesc si la batutul trestiei pentru realizarea tavanelor. DAR am renunţat la aceste operaţii in plus a fiid mult mai migaloase pentru ca in urma legarii doar a arcurilor intre ele perna a devenit corespunzatoare unei sederi confortabile pe ea.

Într-o activitate curenta intotdeauna ai nevoie de organizarea sculelor si a locului de munca. Şi acasa , ai nevoie de o organizare pentru a le depozita mai eficinte atunci când spaţiul de de pozitare nu prea îti prisoseste. Niciodata nu mi-a placut sa ţin holţşuruburile in pungi, pungulizesi cutioare care nu le puteam ţine la un loc sau se rataceau sau uitam sa le iau cu mine si nu de multe ori s-a dovedit ca nu le am la locul potrivit in cel care lucrez. Asfel m-am gândit la construirea unui organiser sau a unei valijoare. o sa-mi spuneţi ca sunt deja gata facute, dar la vremea aceea nu prea erau si ceea ce erau nu era destul pentru pretenţiile mele. De mai multa vreme,  adunasem mai multe sticle de la soluţiile de developat filme si fotografii alb negru precum si niste carcase de relel de semnalizare de camioane. Am avut un prieten tâmplar care mi-a facut o cutie ca cea din figura pentru depozitarea diblurilor, holtzsuruburilor, saibelor, suruburilor clemelor de spridere, şirurilor de cleme, prezoane şi tot felul de mărunţişuri care sunt de trebuinţa la o lucrare in care se dau gauri si sunt folosite dibluri. De asemenea  din sticlele de revelator de film am facut un organizator pentru capetele terminale. Toate aceste vi le arat in aceasta postare prin niste fotografii care sa fie mai sugestive. Pentru ca multa vreme aceasta valijoara am ţinut-o in portbagajul Daciei pe care am avut-o in dotare,  cleiul cu care a fost folosit la imbinare nut si feder a cedat partial din cauza umiditaţii destul de mari din portbagaj si a trebuit sa le prind cu agrafeca la capsatorul de birou. Daca as fi folosit cuie ar fi fost posibil ca nuturile sa se crape, pentru nu aş fi gasit cuie asa de subtiri ca si agrafele puscate cu un pistol electric. Inchizatoarea este una obisnuita pentru astfel de inchideri la care i-am taiat urechea de inchidere cu lacăt. Cele 4 puferele recuperate de la carcasa veche a calculatorului meu  si –au gasit cu succes intrebuinţarea la montarea pe fundul valizei. Alte patru pufere au montate pe valiza in partea opusa minerului de prindere tot pentru a nu zdeteriora lacul de apă cu care a fost vopsita initial valiza. Mânerul de prindere a fost montat cu aproxiamtie in centrul de  greutate al valizei acesta menţionându-se cu precadere prim repartizarea uniforma a componentelor care sunt mai grele. Un lucru importan este ca înălţimea fiecarei cutii sa fie in asa fel aleasa incât sa nu se vers conţinutul ei cu capacul inchis dar si sa permita inchiderea capagului de la organiser.

Murarea se face  cu ajutorul saramurii facuta cu sare grunjoasă care se vinde de obicei vrac (sau la sac) si nu conţine iod. Iodul este daunator menţinerii muraturilor tari, le moaie.  Murarea permite ( incazul in care locul de depozitare nu e aşa de rece) o fermentare care da un gust bun muraturilor. Reţeta aceasta e pentru conopidă murata in sare.

CONOPIDA

Conopida care se pune la murat trebuie sa fie proaspăta, fara sa fie atinsa de stricaciune: recunoaştem o conopidă  proaspăta după culoarea albă, peste tot a căpăţânei de conopidă. Daca este mai veche, albul conopidei are o tentă gălbuie, iar la pippăit nu mai este tare ci este moaie datorita pierderii de apă. Pentru a ramâne alba, conopida inainte de a fi murata se pune la opărit cam 5 minute in apă clocotita, apoi se scoate si lasă la răcorit. Marimea borcanelor se alege după mărimea familiei si după rapiditatea cu care se estimeaza a se consma muraturile din borcan: daca stau mai mult timp deschise si locul este cald ele pot sa prinda floare si sa se moaie. Borcanele se spala si se sterilizeaza (eventual) in cuptorul incins. Pe fundul borcanelor se pune o ramurica de ţelina si o ramurică de cimbru. Se desface conopida in bucheţele si se aseză in borcane fara a o presa si se lasa spaţiu cât mai mic intre buchete. Printre conopidă se pune hrean taiat in bucaţele mici,  pentru a le  menţine tari. Se mai pot pune morcov taiat in felioare sau steluţe, feliuţe de usturoi. Deasupra borcanelor se pune o frunză de ţelina si o ramurică de cimbru, din cea cu frunze pe ea.

CIMBRUL

în timpul verii, de când inca nu ajunge la maturitate, cumpăr mai mult cimbru si-l pun la uscat, la umbra, protejat in pungă (cornet de hârtie, închis si in partea de jos) ca sa nu cada pe jos când se usuca si totodată sa nu se umple de praf. Apoi frumzele si seminţele le adun si le pun separat in borcan şi  le macin marunt cu masina de cafea, pulbere, pentru presarat peste senvişuri sau pentru incorporat in sosuri sau creme. Ramurelele ramase le voi păstra si le voi folosi la fiert in saramura care se foloseste în toamnă la muratul castravetilor, gogonelelor, roşiilor si conopidei..

SARAMURA.

Se pune la fiert socotind cam ¾ din volumul borcanelor. Dacă sarea este putin inchisa la culoare înseamnă ca ea conţine pământ mai fin si trebuie sa fie decantata. La decantare se pierde o anumita cantitate de saramura, deci cantitatea de apă pentru saramura se mareste putin. Sarea se socoteste 40 gr/litru. Este o saramura potrivit de tare care da legumele sarate. Daca nu va place asa de sarat se poate reduce sarea la 20 sau chiar 12 gr/litru, sau se pun la desarat inainte de a fi consumate ca atare sau ca mâncare gătită. La fiertul saramurii după ce s-a adăugat sarea se pun boabe de piper (2 boabe la litru), foi de dafin, uneori seminţe şi  floare de mărar. Evit sa folosesc mărarul la murături caci dă gust amar, iar la varză imbăloşează zeama de vază. Prefer sa folosesc mărarul atunci când se gateste mâncarea, daca e cazul. După ce saramura a fiert se da la racorit si după ce pământul din sare s-a aşejat la fundul vasului, cu un furtun se decantează prin sifonare, la fel cum se trage vinul de pe drojdie.  Saramura se toarnă peste borcanele umplute cu conopidă şi  se lasa pănă a doua zi. A doua zi se deşartă borcanele si se dă în fiert inca o data saramura,  şi se lasa apoi la răcorit. Între timp, deoarece conopida s-a muiat, se reaşează şi se completează borcanele ca sa nu ramâna spaţiu mare inre buchete si deasupra. Se pun în cruce apoi deasupra borcanului scândurele de brad bine opărite.  Se toarna saramura peste ele având grija ca sa fie eliminat tot aerul dintre buchete. Daca nu se face asta, el se ca elimina pe parcurs si nivelul saramurii din borcan va scadea si nu va cuprinde toate buchetele de conopida ducând la muierea lor si la capatarea unui gust neplacut. .