Arhivă

Arhivă pentru august, 2012

Cum se calculeaza volumul unui bustean-cubajul busteanului-calcul tabelar

Un bustean are(simplificat) forma unui trunchi de piramida cu baza un cerc, iar volumul  busteanului (aria bazei înmulţită cu inăl timea) este considerat a fi un cilindru la care aria bazei este un cerc, cercul mediu, aflat la mijlocul busteanului:

V=π*r*r*l [mc]

Unde r este raza cercului mediu al busteanului, l este lungimea busteanului, iar daca valorile sunt luate in metri volumul busteanului rezulta in metri cubi. În practica nu se poate masura raza ci se poate masura mai usor diametru, iar volumul busteanului, sau cubajul busteanului, exprimat in functie de diametru este:

V= π*(D*D*)/4* l =0,785*D*D*l  [mc]

unde D este diametrul cercului mediu. În teren metoda de calcul este mai greoaie si necesita pregatire pentru cel care o face. Un calcul rapid al cubajului bustenilor se făcea cu abaca de mai jos, care a apartinut  Societaţii Carpatina: se masura(cu un şubler mare) diametru la mijlocul bustenilor, se masura lungimea si apoi se cauta in tabel echivalentul volumului de masa lemnoasa al busteanului. Inconvenientul este ca aceasta abaca nu conţine valoarea pentru lungime decât din jumate in jumate de metru.

O evaluare mai precisa o ofera ultima tabela in care volumul este calculat in şase zecimale pentru un bustean cu lumgimea de un metru si diametrul pâna la o suta cinci centimetri. Se masoara diametrul busteanului, din tabela se afla volumul masei lemnoase pentru lungimea de un metru, si apui rezultatul se inmulţeşte cu lungimea reala a buşteanului.

Tabela calcul volum busteni1 6-30

Tabela calcul volum busteni2 31-50

Tabela calcul volum busteni3 51-70

Tabela calcul volum busteni4 71-90

Tabela calcul volum busteni5 91-100

Oala de fiert sub presiune KUKTA-Instructiuni de folosire

Oala de fiert sub presiune KUKTA, pe care o avem, e mai veche cam de prin anii 1980. Am dat recent de cartea instructiuni si mi s-a părut interesant sa le postez pentru ca am vazut ca sunt unele persoane care nu stiu cum sa le foloseasca pe cele noi. Principiul de functionare este acelasi, difera doar forma si materialul din care sunt confectionate. Este foarte important de stiut ca la arderea siguranţei termice, ea trebuie inlocuita cu una calibrata. Aceasta este confectionata dintrun aliaj de plumb care se topeste la o temperatura apropiata de cea de fierbere a apei si se topeste atunci cind apa din oala s-a evaporat complet si creste temperatura oalei. Trebuie verificata de fiecare data functionarea supapei care elimina surplusul de presiune, prin verificarea la rece a trecerii jetului de aer prin ea. Daca nivelul apei in oala a fost prea mare si flacara la fel, prea mare  e posibil ca prin fierbere sa se antreneze particole care sa infunde orificiul de evacuare a supapei. De aceea cind apare prima degajare de abur prin supapa trebuie redusa flacara aragazului.

Kukta

Kukta2

Kukta3

Kukta4

Kukta5

Kukta6

Kukta7

Kukta8

Kukta9

Kukta10

Kukta11

Kukta12

Kukta14Kukta13

Kukta15

Catalog IPRS-Baneasa-condensatori electrolitici

IPRS-1976-electrolitice-3

IPRS-1976-electrolitice-4

IPRS-1976-electrolitice-5

IPRS-1976-electrolitice-6

IPRS-1976-electrolitice-7IPRS-1976-electrolitice-8IPRS-1976-electrolitice-9

IPRS-1976-electrolitice-10

IPRS-1976-electrolitice-11

IPRS-1976-electrolitice-12

IPRS-1976-electrolitice-13

Catalog IPRS-Baneasa-tiristoare

IPRS-1976-tiristori1

IPRS-1976-tiristori2

IPRS-1976-tiristori3

IPRS-1976-tiristori4

IPRS-1976-tiristori5

IPRS-1976-tiristori6

IPRS-1976-tiristori7

IPRS-1976-tiristori8

IPRS-1976-tiristori9