Baboo Hausmeister

Un maestru al cuvântului, al luminilor si umbrelor, a fost întrebat: ,,Este cu putinta ca omul care cunoaşte lucrurile, să poata trai perfect?’’ Şi răspunsul a venit prompt: ,,Nu… pentru că intervin maracinii’’ Îmi pare o concisă metamorfoză a răului sub toate formele sale şi care vine din toate părţile: maracinii.
,,La noi, in august e fierbinte vara’’ spunea poetul, dar fiebinţeala lor parca se aduna mai tare in doua zile care ne-au marcat viaţa şi istoria. Una din zile ar fi ,,23 August-Liberatate ne-a adus’’, cum ne-au invatat la scoala, dar au ascuns alte aspecte ce pun actiunea de atunci intr-o lumina controversata. Cealalta zi ar fi cea de 30 când, în urma Diktat-ului din 1940, maracinii au declansat atrocitati si fapte abominabile.

P.S. Zilele trecute, în 24 octombrie 2011, s-a stins din viaţă la Munchen în vârsta de 88 de ani Maestrul Liviu Ciulei. El a fost acel ,,maestru al cuvântului, luminilor şi umbrelor” la care faceam referinţă în începutul acestui articol. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească.

Citeste mai departe

Dincolo de Voineasa drumul asfaltat din stânga, serpuieste sârguincios  peste muntele Mănăileasa si te-ar aduce mai degraba la Obârsa Lotrului dacă n-ai coti la dreapta după ce ai coborât, lasând în stânga râul Vidruţa.

Drumul de macadam din dreapta, aflat încă pe portiuni de piatra cubica sau cu asfalt crăpat pe  alocuri, merge pe cursul vechi al Lotrului, pe unde odată pufăia preocupată o mocănită care cobora bustenii în gaterele Brezoiului. Alteori urca proletariatul la câte o chermeză sărbătorească la iarba verde. Erau vagoane de calatori pline-pline; vagoane platformă pline-pline; grătare cu horn şi mangal; carne de mici în cratiţe mari; felurite pastrămuri şi mezeluri; cârnati proaspeţi şi afumati; bere în sticle verzi şi lunguiete; vin înfundat si vin desfundat; suc roze în sticle cu dop de portelan; putini de lemn cu murături; fanfară sau lăutari ,,urechisti”; ,,Sandu Tiganu” cu căruciorul lui cu multe feluri de înghetată; ,,Leana Tiganca” cu alvită, seminţe de dovleac, acadele, floricele incleiate dulce-cyclam într-un bulgăre; să tot ,,mânci miel din stând în cur pă iarbă verde” cum ar fi zis Tzatza Utza. Acest drum ajunge mai întâi la baraj, apoi la fosta colonie muncitorească Puru, de acum abandonată staţiune Vidra si apoi mai departe până la Obârsa Lotrului. Intr-o caravana de IMS-uri, cu mulţi ani în urmă am ajuns si eu la Obârsă  în calitate de tângău tolerat si luat sub protectia nasei s’-a Mihaelei. În plină asuprire comunistă de după ,,marea retragere’’, aici am aflat că societatea capitalistă de consum isi făcea jocul perfid si mârsav momind montagniarzii români cu celebrul NESS, cafea pregătită rapid de unul dintre ei cu apa incalzită la focul nostru de tabara de catre Matrozu nost. Tot aici, o palma primita de la nasu a pus în rânduiala cuvenita  gândurile mele de explorare fara permisiune a inălţimilor imprejurătoare, în mâna cu o cârâitoare, urmat de o haita de dulăi ciobănesti de-ai stânei din apropiere şi ajuns din urmă cu o suflarea gâfâinda-de nasa şi de Mihaela. Era mâna care mi-a tulburat parul, dar mai ales gândurile, liniştindu-le.

Nu ştiu cum e să urci, dar va spun ca pe o ploaie deluviană, e o adevărată aventură să cobori pe vechiul drum de macadam, pe lângă baraj, pe lângă turistul român prins  in ploaie cu pătura ancorată deasupra discului sau a grătarului ca să-şi termine friptura botezată (mai sa devina ciorba), pe serpentine în ac de par, pe lângă mici cascade de apă, să auzi şleauri de noroi frământate şi de camioane cu şei pentru buşteni care se tânguie pe sub podeaua  Daciei tale, făcându-ţi cruce cu limba şi înghesuind o rugăciune pripită care să te ajute să nu cumva să faci şuba, să vezi cum cerul se restrânge împuţinînd lumina, să ai senzaţia că se prăvale  peste tine coasta munţilor înţesată de  brazi înalţi şi semeţi. Şi să vezi în ultimul moment că drumul coteşte-nu se înfundă, iar prietenii care te întrebaseră mai devreme ,,Baaa injineriule, n-ai greşit drumul?”, rasufla usuraţi. Mai la vale, după lacul Balindru, în colonia muncitorească parasita de la Cataractele Lotrului unde zac un cinematograf  uitat şi o pompă de benzina dezafectata, mica-nu se mai exploatează

Dacă ai putea să te urci cu telescaunul parasit (si asta) până deasupra părăginitei pârtii de schi şi de acolo să te inalţi pâna-n tarii, de-acolo ai putea vedea cum vine repezit  Lotrul din lacul Câlcescu prin Obârse-drept în coada Vidrei, iar din nord printre muntii Tâmpele, Sărăcinul Mare şi Goatza (din Munţii Lotrului), apa navaleste prin mai multe vai în lac.Puţini stiu ca pompe de capacitate mare (4,66 metri cubi pe secundă) aduc ape din sud peste munte (Miru , Bora si Puru din masivul Parâng) din lacurile Galbenu, Petrimanu de pe valea Latoritei. Din nord, din lacul Jidoaia de pe valea Voinesitei, apa pompata ajunge  în Goaţa si apoi in lacul Vidra. Cica barajul Hoover din SUA ar avea miezul facut dintr-un beton care se va solidifica peste 500 de ani. Insa barajul de la Vidra are miezul de argilă impermeabilzată şi bătucită care este protejată de anrocamente. Un strat de argila, după ce a absorbit apă până la saturare, nu permite apei sa treaca de ea. Slobozita  prin subteran, apa se pravale în turbinele din Ciungetu aflate la 130 de metri adâncime, in care s-au produs peste 26 de milioane de MW, iar  după 37 de ani au fost gătite pentru încă 30 de ani de funcţionare.  De aici, vlăguite, ameţite, răsucite, înghesuite, zăpăcite, vânturate, învolburate şi-nspumate apele ajung în cel mai amare afluent al Lotrului, Latorita cea care le ia şi-le-ntoarna devale, în Lotru. Sporite cu alti afluenti, apele albastre-verzui,  îsi găsesc pentru o vreme linistea în lacul de la Malaia. După ce-a invârtit alte turbine, Lotrul da de hodina si mai la vale, în lacul de la Brădisor, de unde sunt alimentate cu apa orase din aval. Tot de aici porneste o conductă de debuşări care ajunge în Olt, la vale de Gura Lotrului în locul numit Carligul Mic.  Constructia galeriei a fost pornită de la ambele capete, iar atunci când constructorii s-au întâlnit în miezul muntelui, diferenta la ax al celor doua tronsoane de tunel a fost doar de 5 cm, o adevarata performanta a constructorilor.  Pe oglinda lacului este  si o crescatorie de pastrav curcubeu, iar pe malul stâng, este cresa si incubatorul unde ecluzioneaza ouale fecundate artificial. Povestile pescaresti spuneau că aici ar fi tinuta captiva o femela de lostriţă de vreo doi metri si de sapte ani.

În 1965, când au inceput lucrarile de la Vidra, brezoienii stiau deja despre Longarone-Italia unde avusese loc in urma cu doi ani o mare tragedie. Un munte, amonte de barajul de pe Vajont s-a prabusit noaptea în apa lacului. Toată apa dezlocuita de munte a tasnit peste baraj si-de la  înalţimea celor 361,6 m-s-a prăvălit cu forta si viteza ucigasa in aval, in valea ca un jgheab. In câteva minute, apa a ras partea de jos a orasului Longarone- Beluna, Italia, unde oameni, animale si locuinte au fost contopite dimpreună in mâlul si molozul cladirile farâmate.   Desigur Barajul de pe Vajont precum si valea din aval nu se compara cu ceea ce avem pe Lotru, dar sper să nu se intâmple asa ceva pe Valea Lotrului.

Sursa foto: Google Earth; http://www.hidroelectrica.ro/Details.aspx?page=55&article=48 ; www.wall-street.ro

Se spune ca un pinguin, dintre sute de femele pinguin, isi alege una singura si îi aduce la picioare cinci pietre. Daca femela le accepta, ei ramin uniti pe viaţa. Oare saşii ştiau de acest obicei al pinguinului, la anul 1850, de când au ei acest obicei al pietrelor rotunde din cetate ?

Istoria este cartea unei naţii, spunea Nicolae Bălcescu, iar Napoleon spunea ca ea este o versiune a evenimentelor trecute asupra carora oamenii s-au pus de acord.  Nu am inteles de ce Octavian Paller a spus ce istoria este o poveste despre frica.Oamenii obişnuiţi reţin din istorie ceea ce se potriveste sufletului şi fiinţei lor.
Drumul îngust, în pantă, trece prin aceeasi stiuta de odinioara poartă de stejar scrijelit de vremuri şi ferecat cu ghinturi de oţel. Intrarea in Biserica fortificată din Cisnadioara era mai uşor de apărat în caz de atac. Pietre mari şi rotunde care erau folosite la apararea cetăţii, erau depozitate în două grămezi din care dacă au mai rămas  două-trei bucăţi. Regulile impuneau ca acestea să fie aduse de bărbaţii îndragostiţi, pretendenţi la insuratoare: o piatră mare dovedea iubitei o dragoste mare, iar comunităţii şi familiei fetei le arăta ca se putea bizui pe ei.
Citeste mai departe articolul aici

Într-o dimineaţă, in care celebra Căţea Latină-Canicula- pare a pune sub dogoarea ei cetatea, mă las ademenit de parşiva idee a unui şvarţ fără zaţ sau cu clabuc. Nici vorba nu poate fi de-o marghilomană pe caldura care se arată a se inteţi. Si iată că-mi vine in minte o cafenea aflata intr-o catacomba, ce odinioara era o bogată şi răcoroasă pivniţă săsească-Art Cafe.
Caramizile netencuite mă trimit la gândul despre modul asemanător de ascundere a greşelii de catre un doctor, un cofetar si un zidar: cofetarul sub crema, doctorul in pamânt şi zidarul sub tencuială. Aici, in cafenea nu era vorba de gresala, sute de ochi –caramizile, periate curaţate si lacuite – te priveau din strânsoarea, supleţea şi graţia boltelor gotice imbinate cu maiestria calfelor de zidari de odinioara, pecetluite apoi cu suprema caramida: cheia de bolta. Daca ar fi avut glas poate ne-ar fi povestit despre felurimea de provizii, bunătăţi şi delicatesuri pe care le-au adapostit în fiecare epocă de-a lungul existenţei lor, atunci când nu exista buticul din colţul blocului sau mall-ul de la marginea orasului. Sau ar fi putut povesti despre obida celor mulţi şi flămânzi obligaţi să lucreze doar pe-o ceapa şi un boţ de mamaligă în contul pedepselor, amenzilor, sau a obligaţiilor către societate. Sau ar fi putut povesti despre dificultatea si regulile pe care un lucrator calificat trebuia sa le urmeze pentru a fi recunoscut drept calfa de catre breasla sa.
Marturie vie stau astazi Calfele Călătoare, care, in spiritul unei vechi tradiţii germane, poposesc in fiecare an si in cetatea noastra: vreme de trei ani şi-o zi cât călătoresc muncind, sau dacă vreţi muncesc călătorind, nu au voie sa se apropie la mai putin de 50 de km de orasul de baştină.

Citeste mai departe