Baboo Hausmeister

Tencuirea este o operatie de acoperire a suprafetelor elementelor de constructie ( din caramida, beton, lemn, piatra, etc.) cu un mortar care, dupa un anumit timp, se intareste si formeaza un strat rezistent. Tencuielile au rolul sa protejeze zidurile, tavanele si alte elemente de constructie de actiunea umiditatii , gerului, caldurii soarelui si altor agenti nocivi, care pot produce deteriorarea materialelor din care sunt executate. Tencuielile contribuie la marirea izolarii termice a locuintei  acopera toate neregularitatile, creand suprafetele netede ce usureaza intretinerea locuintei si contribuie la aspectul estetic al acesteia.

Toate tencuielile se aplica in cel putin doua straturi : un strat de baza( grundul) cu grosimea de 8-15 mm si un strat vizibil de 5-30 mm, in functie de cit de denivelat este peretele. Acesta se poate finisa cu un strat subtire de glet de ipsos (mai dur),  peste care se aplica un ipsos mai putin dur, din var, pentru o finisare mai usoara. Dar este si mai usor deformabil in ,,pictura rupestra ” a micilor exploratori ai casei: copiii nostri. Dupa indepartarea creionului si o corectare a zugravelii se vor vedea urmele virfului de creion care au deformat gletul. Aceste urme pe glet se pot corecta, folosint un un ipsos subtire care a fost pregatit cu apa in care a fost pus lapte: o parte lapte la 4-5 parti apa.cazeina din lapte face ca ipsosul sa adere in trun strat asa de subtire.

Cu timpul, pe suprafetele tencuite ale peretilor locuintei pot aparea diferite defecte ca, de exemplu, crapaturi, coscoveli, impuscaturi, pete, etc., care se inlatura de obicei inaintea lucrarilor de zugravire. Cauzele care produc aceste defecte sunt diferite.

Coscovirea si caderea tencuielii se datoresc nerespectarii conditiilor pe care trebuia sa le indeplineasca suprafata ce urma sa fie tencuita, care nu asigura o buna aderenta intre aceasta si mortarul aplicat. Slaba aderenta se explica prin faptul ca suprafata tencuita a fost prea neteda sau nu a fost bine curatita de praf , noroi, pete grasime, etc., inainte de aplicarea mortarului. Coscovirea tencuielilor poate fi provocata si de intretinerea necorespunzatoare a cladirii: nerepararea la timp a burlanelor, jgheaburilor, instalatiei de apa, a tersaelor etc., care duc la umezirea tencuielii si apoi la desprinderea de pe zidarie.

Crapaturile apar de obicei pe linia de despartire a doua materiale diferite pe care s-a aplicat tencuiala, in spacial intre zidarie si lemn sau metal, daca la executare nu s-au acoperit rosturile cu plasa de rabit. De asemenea crapaturile apar din cauza tasarii si deplasasrii fundatiilor sau a grinzilor pe care se sprijina zidaria, precum si ca urmare a folosirii unui mortar cu compozitia necorespunzatoare.

Impuscaturile tencuielii sunt provocate de calitatea varului stins la prepararea mortarului sau de existenta unor bulgari de argila in nisipul din mortar. Partile de var ramas nestins si bulgarii de argile absorb umiditatea din mortar, din zidarie sau din atmosfera si isi maresc volumul, producand umflarea tencuielii, pana se sparge. Bucatile de tencuiala cad si in locurile respective apar gauri conice de pana la 3-4 cm diametru.

Petele de pe tencuiala pot fi de diferite culori, in functie de cauza care le-a produs. Petele roscate se datoresc prezentei la mica adancime a unor conducte metalice, a tuburilor metalice ale instalatiei electrice, a barelor de otel-beton etc., care au ruginit datorita umezelii. Pentru ilustrare, in figura alaturata este aratat o portiune de perete de langa o usa, care a fost construit din lemn. Pentru ca pe lemn sa prinda gletul, am batut niste cuie mici si, prin unirea lor cu niste sirma de cupru emailata de 0,3mm, am confetionat un fel de rabit pentru ca acest glet sa prinda si sa stea pe lemn. Dupa primul strat, a doua zi rugina din cuie a iesit prin stratul de glet. La urmatoarele doua straturi pe care le-am aplicat, rugina din cuie nu a mai iesit la suprafata. Petele negre sunt urmare a existentei sub tencuiala a unor materii bituminoase care nu au fost complet indepartate la pregatirea suprafetelor pentru tencuire, ori a aplicarii tencuielii direct pe tubul de scurgere din fonta, acoperit de obicei cu catran. Petele maro de pe tencuiala cosurilor din camere sunt produse de defectiunile sobei sau ale cosului, datorita carora combustibilul arde incomplet producand un lichid negru ce patrunde prin zidaria cosului. Constatarea cauzei acestor pete se face prin usita de curatire din incapere sau din pod, interiorul cosului fiind umezit de un astfel de lichid. Petele albe se datoresc aplicarii tencuielii pe zidaria umeda. Apa din zidarie, care contine diferite saruri aduse din masa zidariei, ajunge la suprafata tencuielii si produce patarea acesteia. Asfel de pete nu mai apar dupa uscarea zidariei si o noua zugravire.

Repararea tencuielilor trebuie sa se inceapa numai dupa identificarea si inlaturarea cauzelor care au provocat deteriorarea lor. In caz contrar, dupa un timp, defectele apar din nou.
Repararea tencuielii se face in portiunile cu defecte, precum si in toate portiunile in care aceasta este desprinsa de pe stratul suport, ceea ce se poate usor stabili dupa sunetul spart obtinut prin lovirea tencuielii cu un ciocan de lemn sau de cauciuc dur.

Pentru executarea reparatiei se inlatura cu spaclu tencuiala desprinsa de pe stratul suport (burdusita), iar suprafata descoperita se curata bine de resturile de mortar si praf cu ajutorul unei perii. Locurile respective se curata si dicolo de limitele suprafetei cu defect, cu circa 5 cm. Apoi locurile curatite se uda cu apa si se aplica un strat de mortar proaspat. Mortarul se aplica in straturi, asa cum se executa o tencuiala noua, respectiv fiecare strat se aplica numai dupa uscarea stratului precedent.

Mortarul se prepara din nisip si apa de var in care se poate adauga si putin ciment. In general este recomandabil sa se foloseasca la mortarul pentru reparatii acelasi liant ca si la mortarul vechi. Se atrage atentia ca unii ” mesteri” au intentia de a astupa crepaturile si alte defecte mici cu mortar de ipsos, dar acest procedeu este contraindicat deoarece mortarul din ipsos isi mareste volumul cand se zugraveste si suprafetele reparate vor iesi, in mod inestetic, in relief.

Daca in tencuiala veche exista fisuri, iar dupa examinarea prin ciocanire se constata ca tencuiala nu este desprinsa de pe stratul suport, repararea se poate limita la largirea fisurilor cu varful spaclului si curatirea lor de praf cu o perie, dupa care se uda cu apa si se astupa cu mortar. Largirea crapaturilor trebuie facuta la o dimensiune egala cu de trei ori adincimea lor.

Mortarele, pentru a fi bine alcatuite se pot verifica cu ajutorul unui con etalon al mortarului.

Conul etalon este folosit pentru verificarea consistentei mortarelor, care depinde de continutul de nisip, ciment, var si apa, in dozaj corect.  Este un con in greutate de 300 g,cu diametrul bazei de 75 mm, generatoarea de 150 mm, gradata in cm. Acesta se lasa sa se scufunde liber in masa de mortar, citindu-se apoi gradatia de pe generatoare. In functie de consistenta, mortarele pot fi vartoase, plastice sau fluide. Folosind un tabel, se interpreteaza citirea de pe con, stabilindu-se tipul mortarului in functie de felul lucrarii.
Pe langa acest test se mai folosesc teste pentru stabilirea greutatii specifice aparente, tendinta de segregare, plasticitatea si lucrabilitatea, durata intariri, contractia, aderenta si rezistenta la compresiune.  Acestea sunt teste specifice statiilor de betoane si mortare. In principiu un meserias trebuie sa stie compozitiile mortarelor şi sa aprecieze corect consistenţa lor, in asa fel incit acesta sa nu curga de pe zid. Daca, din gresala, se face un mortar de o consitenta mai moale se da pe perete si se lasa putin ca apa sa fie trasa de zid. Iata citeva aprecieri despre consistenta mortarelor faucte cu conul talon.

MORTARE DE ZIDARIE
-zidarie cu blocuri pline 8-13
-zidarie cu goluri 7-8
-zidarie de piatra sau beton compact 4-7
-zidarie blocuri BCA 11-12
MORTARE DE TENCUIALA EXECUTATE MANUAL
-APLICATE PE BCA
-pentru stratul de sprit 12-13
-pentru grund 9-11
-pentru stratul vizibil 13-14
-APLICATE PE CARAMIDA SI ALTE MATERIALE
-pentru stratul de sprit 11-13
-pentru grund 8-9
-pentru stratul vizibil 12-14

Prin lucrari de vopsitorie se inteleg lucrarile de acoperire a suprafetelor cu o pelicula de vopsea , lac sau email. Suprafetele care se acopera cu vopsea pot fi : tencuiala peretilor , tamplaria usilor si ferestrelor , radiatoarele si conductele , balustradele , grilele si parapetele metalice, tavanele de lemn, dusumelele etc. Din cele aratate rezulta , deci , ca suprafetele pe care se aplica lucrari de vopsitorie pot fi suprafete din tencuiala, din lemn si din metal, pentru fiecare din aceste categorii fiind necesare unele lucrari specifice.

Vopsitoriile pe lemn se aplica in special pe tamplaria usilor si ferestrelor , cand acestea sunt confectionate din lemn de esenta slaba ( brad, molid etc.) ; tamplaria din lemn de esenta tare nu se vopseste , ci se lacuieste sau se lustruieste.
Tamplaria usilor si ferestrelor se vopseste atat in interior cat si in exterior ; in interior cu vopsea de culoare deschisa , iar in exterior cu vopsea de culoare mai inchisa , care rezista la praf si murdarie.

Vopsirea tamplariei care are o vopsea veche in buna stare se face numai prin aplicarea cu pensula a 1-2 straturi noi de vopsea. Daca vopseaua este cojita , crapata, umflata etc., se curata bine prin razuire cu spaclul ori prin ardere cu lampa de benzina. In cazul folosirii lampii cu benzina, aceasta se aprinde, apoi se tine in mana stanga si se plimba pe deasupra suprafetei vopsite ca sa se inmoaie vopseaua ; nu trebuie tinuta flacara prea mult intr-un loc ca sa nu arda lemnul; vopseaua inmuiata se razuieste cu spaclul tinut in mana drespta.

Dupa curatarea vopselei vechi , se slefuieste bine suprafatele cu hartie sau panza abraziva , iar praful rezultat se curata cu o perie . Apoi se scot cuiele ori se adanceste floarea capetelor cuielor prin lovituri cu ciocnul si se incepe chiturirea crapaturilor , fisurilor , gaurilor , urmelor , marginilor tesite etc. Pentru chituire se foloseste pasta din chit cu ulei. Se slefuieste suprafata chituita, se aplica un strat de grund si , dupa uscarea acestuia , se aplica 1-2 straturi de vopsea.
Vopsitoriile pe metal sunt cele care se aplica pe radiatoare conducte , balustrade , grile, parapete ori pe tamplaria de metal a ferestrelor si usilor.

Pregatirea suprafetelor metalice consta in curatirea de rugina , grasimi si pete , prin frecare cu o perie de sarma de otel si cu hartie abraziva , dupa care se razuiesc cu spaclul straturile vechi de vopsea cojite si crapate. Apoi se sterg de praf cu o carpa uscata, se aplica un strat de grund ( miniu de fier sau de plumb , galben de zinc etc.) si 2-3 straturi de vopsea. In locurile greu accesibile ( in special la radiatoare) se foloseste o pensula cu coada incovoiala.

La imprejmuirile de zidarie se deterioreaza , de obicei , tencuielile , care se repara prin aceleasi procedee ca tencuielile interioare prezentate anterior. Pentru sporirea productivitatii lucrului la aplicarea tencuielii pe zidarie , se pot folosi doua sipci , deasupra carora se va deplasa o scandura care va nivela mortarul. Aspectul tencuielii in acest caz va fi uniform si suprafata neteda. Sipcile se vor deplasa apoi inpozitia alaturata. Ultima operatie va fi astuparea cu mortar a rosturilot ramase in locurile in care au fost amplasate sipcile ; operatia se face cu spaclul , indesand mortarul in interstitii.

Daca exista degradari ale zidariei , se vor inlatura caramizile in zona respectiva , prin spargerea cu dalta si ciocanul , apoi se va curati locul si se vor monta caramizile noi procedand dupa cum s-a aratat mai inainte.

Este de mentionat ca se poate preveni deteriorarea prea rapida a imprejmuirilor din zidarie sau beton, prin executarea unui coronament , care va proteja zidul de apa de ploaie si va oferi, de asemenea, un aspect estetic placut.

Trebuie sa se asigure o legatura intima a materialelor , adica a zidului si a coronamentului. De aceea, partea superioara a zidului se va curati de murdarie , apoi se va umezi cu apa sau se va denivela prin ciocanituri cu dalta , si numai dupa aceea se va turna betonul coronamentului. Pentru a se asigura profilul dorit, se va construi din sipci cu cofraj , fixat pe perete prin carlige cu surub , ori se va construi din lemn un model cu scobitura avand profilul coronamentului care se va deplasa cu un cofraj glisant pe masura ce netonul se intareste . Betonul necesar se prepara din pietris fin in proportie de 250-300 kg la 1 m cub de ciment.
Daca se folosesc olane sau tigle acestea se vor muia mai intai in apa , apoi se vor aseza deasupra betonului, cat acesta nu este inca intarit.

In cazul executarii sau repararii unei imprejmuiri din beton este necesar sa se execute in prealabil un cofraj , adica o cutie al carei interior sa aiba exact forma si dimensiunile constructiei dorite sau a unei parti din aceasta. In acest scop se fac masuratori ale locului de amplasare si, eventual o schita a constructiei , dupa care se stabilesc portiunile ce trebuie realizate succesiv si se executa cofrajele necesare . Cofrajul are peretii din scandura sau placaj , intariti la exterior cu sipci de lemn batute in cuie.

Dupa executarea cofrajului se prepara betonul necesar tinand seama insa ca dupa circa 45-50 min acesta se usuca si deci nu trebuie preparata decat cantitatea de beton care se toarna imediat . Betonul se prepara pe o platforma de lemn ori pavaj , folosind nisip, pietris, ciment si apa. Mai intai se amesteca nisipul cu cimentul si se omogenizeaza foarte bine compozitia cu lopata , apoi se adauga pietrisul uscat si se amesteca din nou cu lopata. Dupa ce compozitia este bine omogenizata , se imprastie putin amestecul pe platforma sau pavaj , se toarna apa cu o stropitoare si se amesteca din nou. Betonul preparat se ia cu lopata si se toarna in interiorul cofrajului; pentru a patrunde in toate colturile , betonul se indeasa din cand in cand cu lopata. Dupa ce betonul s-a intarit , se desfac ,pe rand , partile componente ale cofrajului.

Mult mai des decat peretele imprejmuirii se deterioreaza stalpii de sustinere ai portilor , care sunt supusi la eforturi repetate. Repararea unui stalp crapat este neeficienta, de aceea este preferabil sa fie demolat si construit din nou. Stalpii se pot construi din caramiz ori beton( preferabil armat) .

Sectiunea stalpilor din caramida se va alege in functie de greutatea portilor pe care le sustin. Se pot construi stalpi din 3 caramizi in sectiune sau din 8 caramizi in sectiune. La stalpii din beton , se va construi mai intai un cofraj din scanduri , apoi se va introduce , dupa caz, o armatura din bare de metal prinse intre ele cu sarma , dupa care se va turna betonul. Cofrajul se scoate numai dupa intarirea betonului.

La imprejmuirile din placi prefabricate, micile deteriorari se pot repara cu mortar de ciment. Se uda bine locul, apoi mortarul se aplica cu spaclul , urmand sa se obtina un profil similar celui anterior. Daca placile sunt grav deteriorate, va fi necesara inlocuirea lor. Problema cea mai grava este gasirea unor placi de dimensiuni si aspect similar celor care trebuie inlocuite. Se sparge cu dalta si ciocanul in zona rosturilor dintre placi umplute cu mortar , se scot placile defecte , apoi se umezeste locul si se fixeaza cu mortar noile placi. Se atrage atentia ca operatia de inlocuire necesita multa munca si atentie pentru a desprinde placile deteriorate fara a le lovi si crapa pe cele din jur.

In incaperile in care se produce in mod obisnuit abur , care umezeste si deterioreaza zugraveala sau pardoseala, peretii sunt acoperiti partial sau integral cu placi ceramice de diferite culori.

Pentru fixarea placilor de faianta sau alt material ceramic , se pregateste mai intai locul de montare , curatind zugraveala si stratul superficial de mortar , cu ajutorul unui spaclu si al unei perii de sarma. Daca placile de faianta se aplica in locul altora mai vechi , deteriorate sau desprinse , se inlatura sparturile si vechiul mortar de fixare , prin ciocanire usoara cu un ciocan si frecare cu spaclul si peria de sarma , dupa care se netezeste bine suprafata prin chituire si slefuire cu hartie sau panza abraziva. Suprafata pe care se monteaza placile de faianta trebuie sa fie neteda , curata si uscata. Suprafetele care au fost mai intai vopsite si vopseaua este in buna stare constituie o baza corespunzatoare pentru aplicarea de placi de faianta . Daca vopseaua prezinta deteriorari , este preferabil sa fie razuita complet. peretii de beton nu ofera un bun suport pentru aplicarea faiantei , afara de cazul cand sunt foarte netezi; de aceea , este preferabil sa fie mai intai tencuiti .

Inainte de a se incepe montarea placilor de faianta , cu ajutorul unei sipci drepte de lemn , pe care sunt insemnate creionul distantele reprezentand latimea unei placi , se marcheaza la baza peretului locul de amplasare al randurilor verticale succesive . Apoi operatia se repeta la unul din colturile incaperii , pentru a se delimita randurile de placi orizontale. Placile de faianta se fixeaza pe perete prin lipire , folosind o adeziv special . Se intinde stratul uniform , pe spatele fiecarei placi , acoperindu-se in intregime intreaga suprafata , se asteapta circa 15 min (timp de lipire optim) , apoi se aplica pe perete , incepand de la un colt. Dupa ce se asaza prima placa la un colt al incaperii , se continua montarea placilor pe orizontala , pana la capatul randului , dupa care se asaza randurile de placi orizontale superioare.

In dreptul deschiderilor ferestrelor sau al iesiturilor peretelui , al prizelor , intrerupatoarelor , etc , placile trebuie taiate la dimensiunile corespunzatoare . Taierea in linie dreapta se executa astfel : se traseaza cu creionul linia de separare si se cresteaza apoi cu varful pilei ; se asaza un betiror de lemn sub placa in dreptul crestaturii si se preseaza usor marginile placii pana se rupe. (in cazul in care nu aveti la dispozitie o masina de taiat gresie si faianta. ) Pentru taierea in forma de L , se traseaza partea care trebuie decupata si se cresteaza cu varful pilei ; se rup , succesiv , bucatele din placa folosind un cleste , apoi marginile taieturii se tocesc cu o pila sau cu o piatra de carborund. Gaurile in placi se executa astfel : se traseaza conturul gaurii cu un compas sau cu o moneda ; se lipeste pe placa o bucatica de hartie adeziva si se insemna centru gaurii; se asaza sub placa o scandura , apoi se incepe gaurirea cu un burghiu fixat in mandrina unei nmasini de gaurit , cu avans si apasare foarte mici , pentru a nu sparge placa. Largirea gaurii se face , dupa caz , prin pilire sau rupere cu falcile clestelui si pilire.

Pentru fixarea placilor , se foloseste , adeziv special de lipire a placilor ceramice sau puteti sa confectionati singuri chiar dvs compozitia unui mortar preparat din ciment si nisip cernut marunt , in proportie de o parte ciment si patru parti nisip , care se amesteca cu apa pana se obtine o pasta deasa , bine omogenizata . Pentru ca placile de faianta sa adere bine la zid , acestea se umezesc tinandu-le intr-un vas cu apa cca 20 de min. Se aplica mortarul pe fata nesmaltuita a faiantei , se potriveste placa la locul ei si se apasa usor. Pentru ca placile sa fie la acelasi nivel , se aplica lovituri usoare cu coada ciocanului sau prin intermediul unei sipci , pana se egalizeaza suprafata . Aceasta operatie trebuie executata cu foarte multa atentie deoarece placile sunt fragile si la lovituri mai puternice pot crapa.

Placile de faianta se monteaza in randuri succesive ( 4-5 randuri ) , de obicei , in portiunile care vin in contact cu umezeala. Alte ori , dupa dorinta , se acopera intreaga suprafata a peretilor cu faianta.

Alte obiecte din faianta ( suporturi pentru prosoape , suporturi pentru sapun , suporturi pentru hartie igienica etc. ) se pot fixa pe pereti in acelasi fel. In cazul obiectelor care vor sustine greutati mai amri acestea se fixeaza si in dibluri , care se monteaza in perete inaintea aplicarii placilor de faianta.

Rosturile dintre placi se unmplu cu o pasta de rosturi care se gaseste in comert , dupa care se niveleaza cu o sipca de lemn cu varful rotunjit.