Baboo Hausmeister

                   Defectele conductelor principale de distributie, montate la suprafata peretilor, se constata prin aparitia scurgerilor de apa sau a picaturilor pe suprafata exterioara a conductelor. Deoarecepot aparea picaturi de apa pe conducte fara ca acestea sa fie deteriorate (condens), este necesar sa se verifice in prealabil daca picaturile de apa nu provin din condensarea vaporilor de aer pe conducta. De aceea, se sterge conducta cu o carpa uscata si se urmareste cu atentie daca mai apar picaturi de apa.

                    In cazul conductelor ingropate in zid sau montate in santuri sub tencuiala, defectiunile produc pete de umezeala pe perete ( este necesar sa se verifice daca umezeala peretelui nu provine de la infiltratii ale apei de ploaie sub sau de la inundarea prin neglijenta locatarilor de deasupra). Imediat ce se constata ca este vorba de o defectiune a conductei, pentru a se evita degradarea zidariei, a tencuielii si a zugravelii trebuie luate masuri urgente de inchidere a alimentarii cu apa a conductei respective si de golire prin robinetele amplasate mai jos decat locul defectiunii. Reparatia  consta, de obicei, in inlocuirea portiunii defecte a

Manson

 conductei. Atunci cand conductele sunt metalice, sunt aparente in subsoluri tehnice, sau sunt in pamant, si se poate ajunge mai greu  pana  doua elemente de imbinare, o reparatie temporara (chiar si pentru urmatorii 25 de ani) se poate face prin aplicarea unui manson.  Acesta consta in aplicarea pe locul defectului a unei bucaţi de cauciuc de 3-4 mm si apoi montarea unor semicoliere potrivite  corespunzator pe diametrul tevii (de obicei un pic mai mic) si care se monteaza cu niste suruburi. Vezi figura alaturata unde este reprezentat schematic, in sectiune, un manson. Aceste suruburi trebuie stranse cu grija, deoarece in zona aceea peretele tevii este subtiat de rugina si este posibil sa marim spartura. Atunci cand conducta defecta este amplasata sub tencuiala mai intai se sparge tencuiala cu o dalta cu varful lat, incepand de la un capăt unde ştim exact ca este conducta, la o distanta de circa 5 cm lateral fata de conducta, prin lovituri usoare pentru a nu se lovi conducta, pana se ajunge la locul de imbinare a conductei. De obicei, in pereti, conductele vechi de apa rece sunt izolate prin infasurarea cu materiale textile (pentru eliminarea condensului-vara si protectie la inghet-iarna), care pot sa inşele in privinta locului de defect, conducind apa in alt loc decât locul de defect.

                   Tevile din PVC, care sunt utilizate pe scara larga in constructiile noi pentru alimentarea cu apa rece, deoarece sunt usoare, simplu de prelucrat si ieftine, trebuie inlocuite in caz de deteriorare. In acest scop este necesara demontarea intregii portiuni cuprinse intre doua fitinguri, taierea unei tevi noi de lungime corespunzatoare, lipirea cu adeziv pentru PVC (CODEZ de ex.). In cazul asamblarii unei tevi din PVC cu o teava metaliza se folosesc tot fitinguri din PVC: pe partea pentru teava metalica pregatite pe filet, iar pe partea cealalta pregatite pentru lipire.

                  Daca conductele sunt din otel zincat, cel mai indicat este sa se scoata toata portiunea de teava defecta pana la fitingurile ( cot, mufa , niplu, reductie etc. ) sau flansele care asigura imbinarea conductei si sa se inlocuiasca. In acest scop se masoara pe teava noua lungimea necesara, se inseamna, apoi se taie. In tabelul de mai jos, sunt aratate principalele caracteristici ale tevilor de otel pentru instalatii in conformitate cu STAS 7656-80. Dupa ce se pilesc bavurile de la capete, se prinde teava in menghina cu capatul care trebuie filetat in sus(daca permite) si se unge cu seu de oaie. Filetarea exterioara a tevilor se executa cu o portfiliera speciala (clupa) cu patru falci reglabile, care pot fi schimbate in functie de diametrul tevii. Falcile se pot apropia sau departa in acelasi timp. Se aseaza clupa pe capatul tevii, pe o lungime de circa doua – trei spire si se apropie falcile intre ele pana la distanta stabilita, astfel incat taierea completa a filetului sa se faca in mai multe treceri. In acest fel, avand de fiecare data un span mic, vom avea cu siguranta un filet curat si la dimensiuni corecte. Apoi se roteste clupa in jurul tevii pana se fileteaza lungimea necesara. Pentru executarea unei noi treceri, clupa nu se desurubeaza de pe teava, ci se indeparteaza radial falcile si se scot liber de pe teava. Exista masini de filetat actionate electric: acestea duc la  oproductivitate marita in lucrari de santier. Dupa filetarea tevii de inlocuire, se infasoara in jurul filetului fuior de canepa uns cu vaselina, cu ulei de in fiert sau cu pasta verde si se insurubeaza in piesa de legatura respectiva. Nu recomandam folosirea miniumului de plumb, deoarece la o eventuala demontare se distruge imbinarea, deoarece miniu se intareste.

                 Uneori conductele din otel zincat se inlocuiesc numai pe portiuni scurte sau curbe. In aceste cazuri se taie cu flexul sau bomfaierul partea defecta si se inlocuieste cu una noua, care se fixeaza prin sudura. Datorita zincului de pe teava , pina se arde la locul sudurii, este posibil ca sudura sa se faca mai greu. Pentru a se obtine curba dorita, inainte de imbinare se astupa teava cu un dop de lemn la unul din capete, se umple cu nisip fin cernut, apoi se incalzeste la o flacare si se curbeaza pe un sablon. Operatia se poate face la rece si cu un dispozitiv special de in doit, cu role adecvate diametrului tevii. Operatia nu poate fi executata de nespecialisti decat la tevi de pana la cel mult 3/4 inch(ţol), dar asta depinde de indemanarea si de dotarea tehnica a fiecaruia.
                 In cazul tevilor din plumb, care se folosesc la instalatiile mai vechi sau pentru legaturi scurte, la obiectele sanitare pentru apa calda si rece, portiunea de conducta defecta se taie, apoi se prelucreaza capetele tevii de inlocuire si ale tevii instalatiei pentru a se putea intrepatrunde si imbina prin lipire. Dupa lipire, tevile de plumb care urmeaza sa fie acoperite cu tencuiala , se protejeaza cu un strat subtire de bitum topit care se intinde pe suprafata conductei cu ajutorul unei pensule.

            Tevile din fonta de presiune pentru alimentarea cu apa se folosesc tot mai rar. Mai sunt intalnite la conductele de canalizre, la care interventiile nespecialistilor sunt contraindicate. In caz de defectiune se va apela la instalatori profesionisti. Acestea, datorita conţinutului ridicat de carbon nu se pot suda. Imbiarea lor se face cu cordon de plumb turnat local si apoi batut in spatiul dintre diametrele tevilor, la imbinare, cu o dalta speciala.

Avand in vedere functia robinetelor de serviciu, numarul de actionari este foarte mare, ceea ce produce in special uzura garniturii 7 a ventilului robinetului 6. In afara de aceasta, dintre defectele care apar mai frecvent se pot mentiona : deteriorarea garniturii  8 a obertailului 5, a etansarii cu cânepă a filetului 11 a corpului robinetului in conducta de alimentare, precum si uzura filetului tijei 3.
Defectiunile elementelor componente ale robinetului se constata prin aparitia picaturilor de apa chiar cand acesta este in pozsitia inchis. Strangerea mai puternica a robinetului nu contribuie la remedierea defectiunii ci, din contra, poate produce noi defecte. Pentru repararea robinetului defect este necesara in primul rand oprirea apei, cu ajutorul robinetului de trecere montat pe conducta de alimentare inaintea ramificatiei pentru obiectul sanitar respectiv. In mod curent, robinetele de trecere sunt instalate sub obiectul sanitar, sau in locuri mai putin vizibile, in jurul acestuia. Apoi se demonteaza obertailul cu o cheie potrivita sau un cleste mops, tinand fix cu o mana corpul robinetului. Trebuie avut grija ca zimţii mopsului sau ai clestelui de teavasa nu lase urme pe suprafata nichelata sau emailata a robinetului de serviciu. In acesst scop se poate pune intre mops si obertail o bucata de cauciuc sau de piele. Dacă este uzata garnitura de cauciuc a ventilului, aceasta se inlocuieste cu una noua, achizitionata din magazinele de specialitate. La nevoie se poate confectiona o garnitura dintr-o bucata de cauciuc de 4-5 mm grosime, care se taie la marimea necesara cu un cutit ascutit ( umezit cu apa) sau cu un foarfece, sau o datita cu taisul curbat.

Deseori, defectiunile robinetelor produc vibratii ale instalatii de alimentare cu apa, care sunt neplacute prin zgomotul ce ia nastere, dar si periculoase pentru intreaga instalatie. Vibratiile supun conductele unor puternice solicitari mecanice, care pot produce spargerea conductelor si deteriorarea etansarilor. Cand se inchide un robinet, inchiderea se face lent, dar cand apar vibratiile inchiderea caii prin care circula apa se face brusc. Aceasta  este cunoscuta in literatura de specialitate ca lovitura de berbec. Cauza de producere a vibratiilor trebuie cautata la robinetul la a carui actionare incep sa apara vibratiile, sau la robinetul de trecere de pe conducta de legatura a obiectului sanitar respectiv.

Pentru inlaturarea vibratiilor, se va deschide mai intai la maximum robinetul de trecere; daca vibratiile nu inceteaza, se va proceda la inchiderea lui partiala. In cazul cand la una din aceste manevre vibratia dispare, inseamna ca garnitura robinetului de trecere trebuie neaparat inlocuita. In cazul cand vibratia nu dispare prin actionarea robinetului de trecere, concluzia este ca trebuie schimbata garnitura robinetului la a carui manevrare apar vibratiile.
Sunt si cazuri cand vibratiile nu sunt ptoduse de garniturile robinetelor, ci de aparitia unor pungi de aer pe conducte, ca urmare a unor defectiuni de montaj. In aceste situatii este necesara interventia unor specialisti, pentru inlocuirea portiunilor de conducta unde se produc pungile de aer.

Dupa ce se monteaza garnitura noua, se actioneaza steaua de manevra a robinetului pana cand tija capata pozitia pe care o are atunci cand robinetul este deschis, apoi se monteaza garnitura 8  sau se infasoara partea filetata a obertailului cu fuior de canepa uns cu ulei de in fiert sau pasta verde si se monteaza in corpul robinetului, prin strangere cu cheia, sau cleştele de teava, sau mopsul.

Daca s-a uzat garnitura 4 a tijei filetate, se incearca mai intai remedierea defectiunii prin strangerea piulitei 2, care va presa garnitura asigurand etansarea. In cazul ca prin obertailul 5, dupa cum s-a aratat anterior, se scoate tija filetate 3 si piulita de strangere 2, se inlocuieste garnitura sau etansarea din fuior de canepa si se monteaza totul la loc.

Daca este uzata etansarea filetului 11 care asigura etansarea corpului robinetului de conducta de alimentare, este necesara ( bineinteles dupa oprirea alimentarii cu apa ) desurubarea corpului robinetului curatarea filetului de resturile etansarii anterioare. Apoi se pune o noua canepa sau banda de teflon si ce monteaza robinetul.
Tija filetata 3 se deterioreaza fie prin uzura materialului din care este confectionata fie ca urmare a strangerii prea puternice la inchiderea robinetului, care merge in gol si deci nu etanseaza, desi garnitura nu este uzata. Repararea tijei filetate 3 consta in inlocuirea acesteia cu una noua sau chiar a intregului obertail, instalatorul amator neavand, in general, alta posibilitate. Confectionarea unei astfel de tije este mai complicata deoarece necesita un strung si un strungar care sa stie sa execute filet  witford pe stinga.

La unele tipuri de robinete, in special la cele de la baterii, obertailul se poate demonta numai dupa ce se demonteaza staua de manevra 1. In acest scop, se desurubeaza cu un cleste piulita de la partea superioara a rozetei, pe care este aplicata de obicei si pastila de culoare rosie ( pentru apa calda) sau albastra( pentru apa rece). Apoi se desurubeaza cu o surubelnita surubul din interiorul rozetei si se scoate rozeta prin ciocanire usoara, avand astfel acces pentru demontarea obertailului, sau mai bine spus a capului armatura.

Dintre obiectele sanitare instalate in locuinte, care necesita inlocuire completa in caz de deteriorare , fac parte lavoarele , chiuvetele si spalatoarele.

Lavoarele se monteaza la inaltimea de 80-85cm de la nivelul podelei, de obicei , in camerele de baie si sunt confectionate din faianta , fonta emailata sau portelan sanitar; chiuvetele sunt folosite in bucatarii, spalatorii, garaje, etc. si sunt confectionate din fonta emailata; spalatoarele sunt montate in bucatarii , fiind folosite la spalarea vaselor , si sunt confectionate din fonta emailata sau tabla inoxidabila.

In cazurile in care aceste obiecte sanitare trebuie inlocuite se procedeaza in felul urmator : inainte de orice alta operatie trebuie oprita alimentarea cu apa ( rece si calda ) , actionand asupra robinetelor de trecere 5 instalate sub obiectul sanitar respectiv sau in jurul acestuia. Apoi , in cazul ca robinetele sunt montate pe obiectul sanitar ( in special la lavoare ) , acestea vor trebui demontate , actionand in acest scop asupra piulitelor 13 de ansamblare cu conducta 4 de alimentare cu apa . De asemenea , trebuie desfacute imbinarile intre obiectul sanitar , ventilul de scurgere 9 si sifonul 7 al conductei de scurgere 6 , desuruband , dupa caz , surubul sau piulita de ansamblare.

Dupa realizarea acestor operatii pregatitoare , se poate demonta lavoarul deteriorat , prin desurubarea suruburilor 11 care fixeaza consolele 3 ale lavoarului. In mod obisnuit se folosesc suruburi pentru lemn cu cap hexagonal, montate  în dibluri de 10-12 mm ingropate in perete. Daca sunt deteriorate si/sau zidul e facut din caramida cu goluri se vor monta dibluri de lemn. 

Chiuvetele se folosesc in bucatarii , spalatorii , garaje etc. si sunt confectionate din fonta emailata . Uneori chiuvetele sunt fixate prin suruburi pentru lemn , care au infasurate in jurul filetului cateva straturi de sarma de 1 mm grosime si care sunt introduse in mortarul de ciment sau in ghips. In aceste cazuri se sparge peretele cu o dalta in jurul suruburilor de fixare pana acestea se pot desface , apoi se scoate chiuveta deteriorata ( uzata ) , se inlocuieste cu alta noua , iar fixarea se face tot cu suruburi pentru lemn infasurate cu sarma, care se introduc in mortar moale; pana ce mortarul se intareste este necesar ca sa fie sprijinita chiuveta cu ajutorul unor caramizi sau scanduri , unui scaun etc.

Spalatoarele se monteaza in bucatarii si sunt confectionate de obicei din fonta emailata sau tabla inoxidabila . Spalatoarele au una sau doua cuve si, uneori, au un suport lateral pentru vase, picurător. Racordarea spalatoarelor la conductele de alimentarea cu apa calda si rece si la conducta de evacuare se face , in mod asemanator chiuvetelor sau lavoarelor , prin imbinari cu filet , etansate cu fuior de canepa impregnat cu vopsea de miniu de plumb.

Repararea zidariei se face atat in interiorul apartamentului, anterior lucrarilor de reparare a tencuielilor si zugravelilor, cat si in afara locuintei ( la repararea scarilor, a imprejurimilor, a unei magazii etc.).

Aceasta lucrare comporta refacerea zidului, prin inlocuirea elementelor componente deteriorate. Reparatia se aplica numai la zidaria din caramida arsa, caramida BCA sau piatra.  Zidaria din beton nu necesita, in general, reparatii, iar spargerea zidului de beton este o operatie foarte dificila. Exista posibilitatea ca in zidul de beton sa fie crapaturi care pot fi adinci, in interiorul zidului.  Acestea se pot repara cu un mortar mai subţire (sau lapte de ciment) care sa ajunga si sa poate fi mentinut in crapatura pina cind se intareste. Daca aceste fisuri nu sunt adinci ele se pote face prin aplicarea unei compoziţii asemanatoare după ce in prealabil s-a largit crapatura cu de doua ori adincimea ei.

In vederea repararii zidariei, se sparge mai intai zidul vechi (sau porţiunea de zid), folosind dalta si ciocanul, sau ciocanul rotoprercutor si se inlatura molozul. Apoi se aduc la indemana caramizile noi si se pregateste mortarul. Se pot folosi si  caramizile vechi care sunt intregi sau de marime convenabila care permite refolosirea lor) si de pe care a fost indepartata tencuiala veche.

Caramizile se aseaza pentru zidurile interioara si fara rezistenta pe latura ingusta ( grosimea zidului fiind un sfert de caramida), in lungime ( grosimea zidului fiind o jumatate de caramida) , in latime ( grosimea zidului fiind o caramida si jumatate sau doua caramizi). Caramizile au, in mod obisnuit , lungimea de 240 mm, latimea de 115 mm si grosimea de 63 sau 88 mm.

Pentru fixarea caramizilor, in toate lucrarile de zidarie se foloseste mortar, preparat din nisip, amestecat cu un liant si apa. Ca liant se foloseste var, ciment, ipsos sau argila. Daca se utilizeaza un singur liant , mortarul este simplu, iar daca se folosesc doi lianti ( var-ciment, ipsos-var , ciment-var etc. ), mortarul este mixt. De asemenea, trebuie sa se tina seama ca in functie de natura lucrarii, elementele constituente se dozeaza in mod diferit, pentru a se obtine mortare mai fluide sau mai vascoase. Prepararea mortarului se face in felul urmator:

1. Pentru mortarul pe baza de var, este necesar sa se amestece intr-un vas ( cazan, copaie , lighean etc.) o cantitate de pasta de var gras cu apa, pana se obtine un lichid albicios, subtire, in care se toarna nisip ( o cantitate de trei ori mai mare decat cantitatea de var gras, adica raportul este 1:4) si se amesteca bine, pana se obtine o pasta cat mai omogena, de consistenta necesara. Daca nu exista var pasta, se poate folosi var bulgare, sau filer. Filerul se poate gasi in magaznele de constructii ca un un fel de var uscat, de fapt fiind un material pulverulent din calcar, care poate inlocui cu succes varul. Varul bulgare (carbonatul de calciu-calcarul- care este ars si astfel din a carui compozitie este scoasa apa) trebuie stins intr-un lighean, o caldare sau o cutie de lemn ( varnita). In acest scop se toarna in vasul respectiv putina apa si se adauga bulgari de var. Cand varul incepe sa fiarba, se toarna apa intr-o cantitate de trei ori mai mare decat volumul varului si se amesteca permanent, pana se obtine un lichid laptos, denumit lapte de var, care se foloseste pentru prepararea mortarului. Este bine ca stingerea varului sa se faca cu mai mult timp inainte de folosirea lui. As mentiona aici o metoda folosita de vechii romani, care amestecau varul nestins, macinat marunt, cu nisipul folosind acest mortar uscat la constructia zidurilor. Carbonatul de calciu deshidratat (varul) din compozitia mortarului, isi lua umiditatea din atmosfera numai cit ii trebuia si cu timpul se intarea.

2. Pentru mortarul pe baza de ciment, se amesteca bine ciment ( o parte) cu nisip uscat ( 4 parti) in proportie de 1:4, pana devine un amestec omogen, apoi se adauga apa in cantitatea necesara, pana se obtine viscozitatea dorita.Desigur, daca se doreste o alta proportie, prin marirea cantitaţii de ciment se mareste duritatea tencuielii rezultate. lipsa varului din compozitie face ca aplicarea mortarului in straturi mai groase pe pereti sa nu fie posibila deoarece va ,,curge”.

3.Pentru mortarul pe baza de var-ciment se prepara mai intai mortar pe baza de var gros ( o parte ), diluat cu apa, in care se adauga nisip ( 10 parti) si ciment ( o parte ), dupa care se amesteca bine pan la omogenizare si se aplica in locul dorit cat mai repede ( cel mult in 4 ore ). Mortarul pe baza de var-ciment se poate prepara si din cantitati egale de nisip si ciment, peste care se toarna lapte de var si se amesteca pana la perfecta omogenizare. O alta reteta prevede un amestec de ciment (o parte) , cu pasta de var (1/2 parte) si nisip (5 parti) in care se toarna apa in cantitatea necesara pana se obtine fluiditatea dorita.

4.Pentru mortarul pe baza de ipsos-var este necesar sa se amestece var gras(1/2 parte) cu apa, pana se obtine laptele de var, apoi se adauga nisip (trei parti) si ipsos (o parte) si se amesteca pentru omogenizare.

Dupa prepararea mortarului se poate incepe constructia zidului, zidirea, sau construtia porţiunii darimate. Aici sunt reperele zidului vechi in care trebie incorporata noua constructie. Vom arata succint onstrctia unui zid nou. Peste fundatia de beton sau peste randul de caramizi zidit anterior, dupa caz, se asaza un strat de mortar, cu ajutorul mistriei, apoi pe patul de mortar se asaza fiecare caramida, stropita in prealabil cu apa pentru marirea aderentei, impingand-o prin lovituri usoare cu un ciocan sau cu manerul mistriei. Asezarea caramizilor se incepe de la un capat al zidului ( asa cum se vede in figura), pe cateva randuri, dupa care se trece la celalalt capat al zidului, unde se zidesc de asemenea cateva randuri. Aceste caramizi fixate la capete servesc ca repere de colt; intre ele se intinde o sfoara 1 care ajuta la pastrarea liniaritatii si a nivelului. Zidul se verifica cu firul de plumb si cu dreptarul (o bucata de sipca dreapta) 2, sau cu nivela de sm, asigurandu-se astfel verticalitatea , orizontalitatea si liniaritatea zidului.
Pentru a se obtine fractiuni de caramida ( 3/4, 1/2 si 1/4), aceasta se taie ( se ciopleste) cu ajutorul ciocanului de zidar. Se traseaza mai intai, cu un varf ascutit , pe cele patru laturi ale caramizii , linia de ruptura , apoi cu taisul ciocanului de zidarie se cresteaza fetele, aplicand lovituri usoare ( cum se poate vedea in figura de mai jos). Cand caramida urmeaza urmeaza a fi taiata la jumatate, ea se tine in mana astfel ca linia se separare sa fie la mijlocul palmei. Cand se taie in parti neegale, se tine in mana astfel incat partea mai mare sa fie inspre corpul executantului. Ciocanul trebuie tinut perpendicular pe suprafata caramizii, altfel ruperea se face dupa o linie stramba. Desprinderea bucatilor se obtine prin aplicarea unei lovituri bruste cu ciocanul in dreptul crestaturii, pe fata ingusta a caramizii. prelucrarea fracţiunilor de cara mida este uneori anevoioasa cu ciocanul. O precizie mai buna putem avea cu ajutorul unui flex (daca avem la indemina sursa de tensiune pentru flex): se traseaza santuri pe locul unde vrem sa rupem caramida si apoi se procedeaza prin lovire, ca mai sus.

Spatiile dintre caramizi, care sunt umplute cu mortarul, se fac numeroase rosturi. Rosturile trebuie sa fie cat mai egale (circa 10 mm grosime). Surplusul de mortar care iese printre rosturi se culege cu mistria si se amesteca cu mortarul folosit in continuare. Caramizile se aseaza astfel incat rosturile verticale sa nu fie una sub alta (sa fie decalate) pentru a nu periclita rezistenta zidului.