Hausmeister

In  calculul al sectiunii minime de metal a conductoarelor sau cablelor, se porneste de la puterea maxima de calcul (la proiectare) sau de la puterea maxim absorbita (in exploatare).

P_calcul= K_cer*ΣP_i [W]

Unde: K_{cer <1 ,} exista in tabele alcatuite statistic pe ramurile industriale ale economiei, iar ∑P_i este suma puterilor consumatorilor sau a puterilor instalate. Daca avem un singur consumator, K_cer =1. Aceasta determina un curent I_absorbit.

Din formula:

P_calcul= U_nominală*I_absorbit

pentru tensiune continua si pentru alternativa monofazata cu consumator rezistiv, care  se modifica în :

P_calcul= U_nominala*I_absorbit *cos φ [W]

pentru consumator inductiv, si pentru tensiune trifazica se modifica in:

P_calcul= U_nominala*I_absorbit *cos φ*√¯3 [W] ,

unde:

U_nominala-tensiunea nominala a consumatorului  [V],

I_absorbit= I_CM, curentul maxim absorbit la un moment dat de puterea insatalata  [A]

cos φ este denumit factor de putere

φ e unghiul cu care este defazat(in urma) vectorul curent la consumatorul  inductiv fata de vectorul tensiune.

√¯3=1,73,

obtinem curentul maxim absorbit:

I_{abs [A]} = P_{inst [W]} / 1,73*U_{nom [V]}*cosφ

Bazele teoretice ale calculului termic al conductoarelor este dat in literatura de specialitate, dar practic fiecare producator da tabele de incarcare a conductoarelor  in functie de temperatura mediul ambiant si de temperatura maxima admisibila pentru izolaţia conductorului. In Anexa 8 din I7 /2002 prezentata alaturat, sunt aratate incarcarile maxime admisibile in regim permanent pentru conductoare de Cu si Al, pozate in tub sau aer, cu izolatie de PVC sau cauciuc, in functie de numarul de conductoare. Daca valoarea curentului calculat se afla intre doua valori ale tabelului se alege valoarea superioare celei iesite din calcul.

Mai departe curentul de calcul [A] se determina cu relaţia:

I_calcul=I_abs/c₁*c₂*c₃*c₄*….c_n

unde:

c₁-tine cont de temperatura mediului ambiant si de  temperatura admisibila a conductoarelor. Pentru conductoare in cauciuc sau PVC, montate in tub sau in aer  coeficientul de corectie variaza asa ca in tabelul de mai jos pentru temperaturi care se abat de la temperatura de calcul de +25⁰ C.

5o	10o	15o	20o	25o	30o	35o	40o
1,22	1,17	1,12	1,06	1	0,94	0,87	0,79

c₂-tine cont de modul in care se pozeaza alaturat sau pe etaje cablurile de energie in canale de beton sau pe stelaje metalice. Nu avem pregatit tabelul  si cred ca numai o persoana da meserie are nevoie de el pentru pozarea in canale si stelaje. De obicei pozarea se face la distanta de un diametru al cablurilor la pozarea alaturata sau pe verticala.

c₃-tine cond de durata relativa de conectare a sarcinii.

c₃=0,875/ √‾Dc

unde D_c, care e durata relativa de conectare.

D_c=timpul efectiv de functionare / (timpul efectiv de functionare+timpul de repaos)

Acesta se calculează supraunitar numai in cazul conductoarelor  S_Cu>10mm² , S_Al>16mm² , precum si aunci când timpul de aplicare a sarcinii permanente este mai mic de 4 minute si durata de deconectare a sarcinii este mai mare de 6 minute.

c₄-tine cont de rezistenta termica specifica solului in care este ingropat cablul de energie si nu avem pregatit tabelul pentru postare pe sait.

Dupa aflarea curentului corectat din tabelul aratat mai sus se alege sectiunea conductorului. Daca valoarea curentului calculat se afla intre doua valori ale tabelului se alege valoarea superioare celei iesite din calcul.

Stiindu-se sectiunea conductorului, se face verificarea la caderea de tensiune. Caderea de tensiune este permisa 3% in instalatii de iluminat si 5% pentru restul instalatiilor, adica 7,2 V pentru iluminat si 12V pentru restul instalatiiilor.

Caderea de tensiune, ΔU in [V], se determina cu formula U= R I_corectat unde  R este rezistenţa conductorului calculata cu formula:

R=R₂₀(1+α*Δt)= ρl/S[1+α(t₁-t₂₀)] [W]

in care:

R₂₀-e rezistenta conductorului la temperatura de 20⁰C, sau la care cunoastem rezistenta conductorului

α-e un coeficient specific fiecarui material care tine cont de cresterea rezistentei odata cu cresterea temperaturii, [ 10³*⁰C].

Δ-e cresterea de temperatura de la 20⁰C la temperatura de lucru,[ ⁰C]

ρ este rezistivitatea specifica materialului  in  [Ωmm²/m],

l este lungimea conductorului, [m]. Se socoteste lungimea dus-intors a traseului.

S este sectiunea conductorului in  [mm²].

In locul  rezistivitatii  mai  e folosita conductanţa γ care este inversul rezistenţei specifice adica ρ = 1/γ sau  γ=1/ro, [1/Ω], iar   γ_Cu=56,1 [m/Ω mm²] (ptr. conductoare) si γ_Al =36 [m/Ω mm²] (ptr. Al moale). Inversul rezistenţei R este conductanţa G, adica G=1/R.

Diametrul unui conductor de cupru:  S=p*d²/4=(3,14/4)*d²=0,785*d² , iar rezitenţa poate fi exprimata ca R= 1,274*ρ* l/ d² [Ω].

Deci:

Δ U = R*I_corectat = (1,274*ρ /d²)*I_corectat= (1,274/γ*d²)*I_corectat

Daca valoare recalculata a  Δ U nu se incadreaza in valoarea impusa (procentual sau calculată in volti), se alege o sectiune imediat superioara si se reface calculul.

Trebuie precizat ca in instalaţiile de alimentare cu energie electrica pentru cladirile de locuit sau industirale, I7 prevede ca in instalatiile de prize, chiar daca din calcul reiese o sectiune mai mica decât 2,5mmp, si pentru Cu siAl se alege sectiunea minima a conductorului de 2,5mmp. Pentru iluminat sectiunea minima a conductorului impusa este de 1,5mmp pentru Cu si de 2,5mmp pentru Al.

Mai jos, din Agenda electricianuleui, E Pietrareanu, E.T. 1979,  e un tabel unde sunt aratati curentii maximali, in regim permanent, pentru cabluri cu izolatie si manta din PVC. Am considerat ca cele cu itolatiee de hârtie si manta de plumb nu sunt de actualitate si nu le-am pus aici.

Aratam mai sus  un mod de calcul tabelar automat al sectiunii minime de metal a conductoarelor electrice , pe care il puteti descarca de AICI.

      

Dozele sunt locurile in care circuitele electrice au puncte de ramificatie, sau asa zisele noduri.Una din

 legile lui Kirchhoff se refera la conservarea sarcinii in nod, adica suma curentilor care intra in nod este egala cu suma curentilor care ies din nod. Sau altfel spus, suma curenţilor in nod este nulă,egala cu zero. Se considera nod o legatura care are cel putin trei conductoare. Dozele pot fi montate şi doar pentru innadirea conductoarelor, pe trasee care depasesc 15m, sau au mai mult de doua coturi. Având in vedere legea de mai sus si normativul  I7 care impune sectiunea minima pe circuitul de prize sa fie de 2,5mmp, constatam ca dimensionarea instalatiei se face pentru connductorul care intra in nod, iar cele care ies din nod sunt supradimensionate. La o distributie  in cerc acest conductor de intrare in nod) poate fi de sectiune mai mare.  Însa trebuie facuta o

analiza economica mai amanuntita  a puterii instalate  pe circuit, a consumului si a coeficientului de

 cerere. Sau se alege un circut separat pe fiecare consumator mare sau grup de consumatori. Contactele prin rasucire se preteaza pentru conductoarele ,,pline’’ care, in productia  românească  se numeau FY- cele de cupru, iar AFY-cele de aluminiu. Pentru realizarea contactelor prin răsucire, conductoarele care trebuie unite mai intâi se taie la lungimea potrivita, pentru a se aseza bine in doza, in asa fel incat spatiul dozei sa fie optim folosit. Se incepe cu conductoarele de pământare (daca exista) care se pozeaza pe fundul dozei. Apoi se pozeaza conductoarele de nul.  În final, in stratul de deasupra, spre capacul dozei se pozeaza conductoarele care au pe ele faze(le). Acestea sunt

active si se incăzesc mai mult decât restul de legaturi si in acest fel se face

racirea mai bine daca sunt suprasolicitate. Conductoarele  se dezizolează la capete pe o distanţă de 4-5 cm si se aseaza laolalta. Pentru ca rasucirea sa se faca doar pe distanţa dezizolata a conductoarelor, se prinde apoi in partea de jos a părţii dezizolate cu un cleste cu vârf semirotund (spiţ) sau cu un cleste lat, iar  cu clestele patent se prinde de celalalt capat si se rasuceste pina când rasucirea este uniorma si frumoasa. In acest fel se realizeaza o stringere buna a conductoarelor din nod. Fiecare capat de conductor nu trebuie  sa fie mai mic decit lungimea legaturii, pentru a nu se micsora suprafata sa de contact. Apoi se reteaza (drept, perpendicular pe directia manunchiului de fire

)  pentru a se indrepta capetele care ramân departate si care pot perfora banda izolatoare.  Pentru  prevenirea desfacerii conductoarelor, de la o treime de capat se indoaie. Apoi se face izolarea legaturii pornind de pe partea cu izolatie a conductoarelor, se-nfasoara pâna la vârful legaturii pâna când o depaseste cu aproape o latime de banda de izolat . Banda izolatoare se lipeste si se indoaie banda peste vârful legaturii si se continua infasurarea pina se ajunge la locul de unde s-a inceput izolarea . In acest fel la vârful legaturii este izolatia intarita. Au fost cazuri când in instalaţiile vechi, in care dozele erau metalice si izolatia deteriorata, iar banda de izolat era textila si impregnata cu bitum (de tip vechi), cu timpul aceasta izolare şi-a pierdut calitatile dielectrice prin imbatrinire. Aceasta a dus la punerea sub tensiune a dozei metalice si peretele curenta sau facea scurt si ardea siguranta din tablou. Tot datorita  deteriorarii izolatiei prin atingerea in doza a legaturilor intre ele, putea sa apara faza in loc de nul la consumatori monofazati la distributie trifazica.            Realizarea unui contact mai bun intre conductoare la legaturile rasucite se obţine prin cositorirea prin cufundare intro  ,,cană’’ special construită. Daca se cositoresc,

atunci legaturile nu se mai indoaie pentru ca  o ulterioara eventuala desfacere a legaturii sa se

 faca mai usor pentru reparaţii sau adaugare de noi cicuite. Aceasta cositorire elimina aparitia  oxidului de cupru mai ales daca doza este in mediu cu umezeala marita permanent sau accidental. Oxidul de cupru inrautaţeste contactul electric pentru ca se comporta ca o dioda, micsorând valoarea tesiunii in aval de nod. Cositorirea se face si la conductoarele multifilare. Despre operatia de cositorire a legaturilor electrice gasiti  şi AICI.            Legaturile conductoarele multifilare (liţate) se pot realiza prin rasucire si apoi cositorire. Dezizolarea acestora trebuie facuta cu multa atenţie, pentru ca daca cutitul este mai ascutit, exista posibilitatea ca la nivelul izolatiei sa poate fi retezate din

firele care alcatuiesc conductorul multifilar(liţele) si in acest fel se micşorează sectiunea utila a conductorului. Daca se folosesc dispuzitive speciale de dezizolat aceasta posibilitate este  inlaturata. Daca nu se foloseste aceasta metoda, după ce au fost rasucite, se pot pune una sau doua capete terminale si se sertizeaza  peste legatura rasucită. O alta varianta (metoda) de conexiune a conductoarelor multifilare este montarea de capete terminale pe fiecare capat (sau pe câte doua-trei) si prinderea lor in riglete sau in conectori individuali, pentru fiecare legatura. Unele doze de ramificaţie, mai ales cele aparente sunt prevazute cu asfel de riglete cu şuruburi.  În legaturi, este important ca aluminiul si cuprul sa nu vina in contact direct pentru ca  in timp, in prezenţa umezelii si a unui curent relativ mare, contactul electric se deterioreaza si creste rezistenţei electrice. Crescând rezistenţa  nodului, are loc o cadere de tensiune si prin efetul Joule-Lenz legatura se incalzeste tot mai mult, apare fenomenul ca la  bulgarele rostogolit. Aceasta incalzire duce la o inrautaţire mai mare a rezistentei , crescând incalzirea pina la deteriorarea nodului. Aici, în condiţiile amintite are loc o migrare a materialului de pe conductorul de aluminiu si depunerea lui in stare poroasa pe conductorul de cupru. Daca nu exista (din cauza spaţiului în doză) posibilitatea montarii unor conectori, atunci se recomanda cositorirea conductorului de cupru. Eu am folosit  aceasta metoda si nu au fost probleme de inrautatire a contactului electric.  O alta modalitate de realizare a legaturilor sunt asa numitele wirenuts, conectori electrici aplicabili prin infiletare. Acestea sunt un fel de piuliţe de alama, infundate intr-o parte, cu filet conic, izolate, care se insurubeaza pe capetele conductoarele FY sau AFY, după ce in prealabil au fost dezizolate pe lungimea de 10-15mm. Unele din acestea au niste aripioare care ajuta la infiletarea pe capetele firelor. Altele nu au aripioare ci numai niste nervuri. Exteriorul este facut pe diferite culori in functie de numarul de fire. Daca se alege in mod corespunzător si cu atentie deosebita tipul lor in functie de locul unde se folosesc, acestia nu pun probleme in exploatare. Au o productivitate mare, iar daca se pune o bobiţa e vaselina (eventual neutra) pot proteja conductorul dezizolat de umiditatea din atmosfera si insurubarea se face mai usor. In final conductorii ajung sa fie rasuciţi. O alta modalitate de realizare a legaturilor in doze este folosirea clemelor rapide sau mosetti. Acestea au in principiu o lamela elastica Pentru fiecare conductor (in principiu) sub care sunt prinse conductoarele, care ramin captive: lamela elastica are o muchiecare nu da voie retragerea conductorului. Demontarea conectorului si scoaterea conductorului pe care am facut o de proba si de curiozitate, arata ca lamela este deformabila si ca in lipsa conductorului, lamela nu revine la pozitia initiala in care atinge corpul de baza. Pentru fiecare conductor exista un orificiu princare se introduce capatul care

se prinde. In principiu au productivitate, DAR la curenti mari exista posibilitatea ca sa nu faca fata datorita sectiunii mici si a presiunii de contact. Corpul de plastic poate fi transparent si se poate verifica modul cum au fost prinsi conductorii. In mediu umed permite patrunderea umezelii si aparitia oxidului pe conductor. Daca trebuie umblat in doza, e posibil ca lamela elastica sa se miste pe capatul conductorului, ajungând pe portiunea cu oxid si sa nu mai faca contact electric. Eu nu sunt adeptul folosirii lor in circuite cu curenti mai mari. O alta modalitate de conexiune in doze, este innadirea conductorilor electrici atunci când acestia  o necesita. Acesti conectori sunt tubulari, o lungime totala de 25mm, sunt izolati cu un material plastic deformabil care nu se deterioareaza la sertizare. Este asemanator cu cel folsit la izolatia papucilor electrici, este de doua culori rosie-pentru sectiunea de 1,5mmp si albastra-pentru sectiunea de 2,5mmp. Am folosit la innadirea firelor in doze, la cupru cu aluminiu, si la firele de INTENC (aluminiu) cu cupru in dozele de aparat. Acestea, datorita rigiditatii lor, si a manevrarilor repetate, datorita imbătranirii si rigidizarii izolaţiei se rup la intrarea in doza de aparat. Cum se face astfel de repozitionarea dozei de aparat (cu sau fara innadirea conductorului) este aratata AICI.

Cea mai curenta defectiune care poate interveni intr-o locuinta este arderea sigurantelor . Dupa cum se cunoaste, la parcurgerea curentului electric prin conductoare se produce degajare de caldura (efectul Joule-Lenz), care este cu atat mai mare cu cat sectiunea conductorului este mai mica. In cazul conductoarelor subtiri si al intensitatii puternice a curentului, incalzirea este atat de puternica incat izolatia se arde si conductoarele , venind in contact, produc o crestere brusca a intensitatii curentului, denumita scurtcircuit.

Acest fenomen poate devenai  periculos si poate provoca distrugerea intregii instalatii si chiar incendii, atunci cand sunt folosite fuzibile necalibrate. La fiecare constructie, instalatia electrica este prevazuta cu un tablou general de alimentare (la cofret) , aflat la exteriorul apartamentului si cate unul pentru fiecare apartament, plasat de obicei deasupra usii de intare. La instalatiile mai vechi pe acest tablou sunt plasati si contorii de energie electrica  proprii apartamentelor. Din tabloul general, pot exista si circuite de joasa tensiune, considerată nepericuloasa (24 V) pentru medii mai umede: pivnite, subsoluri tehnice spalatorii, etc.

In principiu, locatarii unei locuinte vor putea sa intervina numai la tabloul de sigurante din interiorul apartamentului. Exista un regulament de delimitare a proprietatii instalatiilor, dintre furnizor si beneficiar. La energie electrica delimitarea instalatiilor se face in felul urmator: furnizorul are instalatia pana la bornele de pe aparatul de masura care este contorul. De la bornele contorului, instalatia in aval apartine beneficiarului. In unele instalatii la bloc, siguranta generala a locuintei se afla inaintea contorului, deci ea apartine furnizorului. In conditiile in care accesul in instalatia furnizorului (cofretul)  nu este permis accesul abonatilor, cand sigurantele in aval nu au fost corect calibrate (cu o treapta mai mica) si siguranta principala se arde, ce faceti? Asteptati ca sa vina furnizorul sa va schimbe siguranta? Este o chestiune simpla si de aceea e bine sa stiti sa schimbati aceasta siguranta. Aici  sunt spuse mai multe lucruri detaliate despre fusibile, iar valoarea maxima pentru un apartament cu 2-3 camere este de 25A. Cele din apartament vor fi a alese cu  o teapta mai mica, adica de 20 A. Daca se vor alege de aceeasi valoare cu cea din cofret, atunci la un scurt puternic, se va arde cea din cofret, in loc sa se arda cea din casa. In conditiile in care accesul la cofret se face mai anevoios (e incuiat si nu dispunem de cheie tot timpul) e neplacut pe timpul noptii sau pe ger, sa umbli sa rezolvi aceasta inlocire de siguranta, sau sa astepti pana adoua zi, cand ai acces la cheia de la cofret.

Tablourile mai vechi de sigurante sunt formate din cate o placa de marmura sau un alt material bun izolant, pe care sunt fixate bornele pentru intrarea si iesirea tensiunii precum si sigurantele. Pe astfel de tablouri, fiecare siguranta cuprinde: un soclu ceramic (cu legaturi spate) pentru intrarea si iesirea curentului si un capac cu filet edison (rotund) in care se bagă sigurantele fuzibile. În funcţie de marimea plăcii de marmură, se pot forma cate circuire de prize sau de lumina avem nevoie. Cele care sunt dintr-o generaţie mai nouă, cu fuzibile, care pot sau nu pot sa aiba contorul pe ele, pot avea pe ele maxim 3 perechi de circuite: doua de prize si unul de lumina. Aici  este aratat un tablou cu circuite de siguranţe automate si se vorbeste si de posibilitatea extinderii circuitelor din tablou. Initial, aceste tablouri au fost eschipate cu sigurante monopolare, dar prin inlocuirea lor cu sigurante automate bipolare (1P+N) putem mari numarul de circuite mai ales pentru electrocasnicele care s-au inmultit la bucatarie. Conductorul ( firul) din interiorul patronului este cea mai mica sectiune a conductoarelor din acel circuit si este calculat pentru a rezista la o anumita intensitate a curentului. In acest fel, in caz de scurtcircuit, cea mai mare crestere de temperatura determinata de cresterea In (curentul nominal) se va produce in conducatorul cel mai subtire al instalatiei, care este cel din interiorul patronului de siguranta: acest conductor se va arde , alimentarea cu curent se va intrerupe si restul instalatiei electrice va fi astfel protejat de distrugere. In interiorul patronului, se mai afla un nisip de cuartz, care ajuta la stingerea arcului care poate lua nastere la un scurt circuit direct care ar putea duce la arderea si pulverizarea instantanee a fuzibilului.

Prima operatie care trebuie facuta dupa ce s-a produs un scurtcircuit consta indepartarea cauzei care a produs scurtcircuitul. De cele mai multe ori acesta este produs de un fier de calcat , o veioza , etc. , adica de un obiect electrocasnic care este deplasat frecvent si in care , astfel , se produce o atingere accidentala a conductorilor de alimentare sau a conductorilor cu carcasa metalica pusa la pămantare. Alteori, arderea siguranţei se produce ca urmarea introducerii simultane in priza a mai multor aparate electrice puternice, ori a aprinderii simultane a unui numar prea mare de becuri puternice, depasinde-se in acest fel curentul nominal al patronului fuzibil. Daca nu se poate determina care e cauza defectului, se scot din priză toate aparatele si se sting toate luminile din apartament si apoi se inlocuieste fuzibilul si se insurubeaza in soclu. Aceasta presupune ca inainte de aceasta, siguranta sa fie identificata. Identificarea se poate face prin masurarea cu un voltmetru a perechilor de siguranţe, cu un ohmetru masurand fiecare fuzibil scos din circuit, cu o lampa de control la fel ca si voltmetrul sau partial cu un creion de tensiune: acesta va indica doar pe circuitul in care este faza, iar nulul nu-l va arata. Pentru verificarea celorlalte fusibile care nu sunt montate pe faza acestea se vor demonta si se vor monta in locul unde se stie ca este cu sigurana faza circuitului electric. E posibil ca sub fiecare soclu sa fie scris traseul pe care il alimentează, iar aceasta simplifica mult identificarea fuzibilului daca stim in ce parte a casei a avut loc defectul (scurtcircuitul). Dupa identificarea sigurantei arse, se inlocuieste patronul cu altul identic, capabil sa suporte aceeasi intensitate a curentului ( acelasi numar de amperi marcat pe capul patronului , de exemplu 16 A) si se insurubeaza siguranta la loc in tablou.

Nu suntem de acord ca patroanele sau fuzibilele nu trebuiesc reparate. Ce faceţi daca in timp de noapte vi se intrrupe circuitul electric, e ger afara iar Dvs nu aveţi un patron calibrat  din fabrică. E bine ca sa stiţi sa reparati un fuzibil, iar aici este explicat acest lucru si sunt date si niste corelari intre sectiuni, materiale si amperaje. Desigur trebuie facut cu atenţie, considerind ca un fir de sirma (liţa) luata dintr-un conductor de cupru flexibil cu sectiunea de 1,5mmp poate fi socotit ca duce 8-10 A. Daca sectiunea conductorului de unde este luata lita este mai mare, valoarea amperilor va fi mai mare. Atentie: daca inlocuti firul din interiorul patronului, acesta trebuie sa fie NEAPARAT montat in interiorul fuzibilui, nu si  in afara lui. La un patron fuzibil reparat valoarea curentului de rupere la scurtcircuit precum si valoarea curentului de suprasarcina sunt micsorate datorita disparitiei nisipului de cuart din interior. 

Daca, dupa inlocuirea patroanelor arse cu altele noi, nu este tensiune in instalatie, inseamna ca scurtcircuitul a fost puternic si s-a produs arderea sigurantei de la cofret. Înlocuirea sau repararea ei se face la fel ca la inlocuirea celor din tabloul din casa. Reamintesc ca aici, la inlocuirea fuzibilelor, trebuie respectat principiul selectivitatii protectiei prin fuzible, alegand la cofret valoarea cea mai mare a sigurantei iar in tablou cu cel putin o teapta mai mica, in functie de valoarea consumului de pe fiecare circuit.

                  Cordoanele de alimentare electrica se pot deteriora la capatul unde este montat stechrul, ori la extremitatea opusa, fixata direct pe obiectul de uz casnic respectiv. Deoarece nu se stie intotdeauna precis la care capat s-a defectat cordonul de alimentare , reparatia trebuie sa inceapa cu verificarea stecherului. In acest scop se desface surubul de strangere al stecherului, cu ajutorul unei surubelnite potrivite ca forma si marime si se verifica, in primul rand, daca suruburile care strang capetele firelor nu sunt slabite ori daca firele nu au iesit de sub suruburile respective. În mod normal, cordonul trebuie prins (peste izolatia care acopera cele doua sau trei fire) de stecher printr-o clema care se fixeaza cu doua suruburi, atunci cind aceasta operatie nu este facuta sau defectuos realizata, firele ramin sa atirne cu greutatea cordonului in suruburile de contact. In acest caz, se potrivesc capetele firelor, si se strang bine suruburile.

                  Daca se constata deteriorarea capetelor firelor , se scurtază cordonul electric pe o portiune corespunzatoare care sa aib izolatia intreaga si pentru a se pregati alte capete. Dupa ce se scoate camasa izolanta, se curata conductorul multifilar cu un cutit ori cu putina hartie abraziva, apoi se rasuceste conductorul in acelasi sens pe care l-au avut initial, pentru a-l rigidiza putin lita, si se prinde sub surubul bornei stecherului. Pentru rigidizarea capetelor acestea  se pot cositori dandu-li-se forma dorita după caz. Daca sunteti dotat, in loc de cositorire, pe capatul firului multifilar se poate monta prin presare, un capat terminal.

                  Uneori stecherul nu face contact bun cu priza, deoarece diametrul bornelor este prea mic. De obicei aceste situaţii apar atunci cand in priza au fost introduse stechere de amperaj mare (10A) si datorita curentului mare care a trecut prin borna prizei, aceasta si-a pierdut elasticitatea decalinadu-se), ramanind departata.  In astfel de situatii, se restabileste pozitia normala a bornei: se demonteaza capacul prizei dupa ce s-a oprit tensiunea pe circuit si se aduce la ozitia normala. Alteori, coroborarea stecherului cu priza se face prin departarea bornei crestate a stecherului, atunci cind acestea este crestate. Aceasta se face introducand lama unui cutit sau a unei surubelnite in crestatura si indepartand, cu multa atentie ca sa nu se rupa, una de alta cele doua jumatati ale fiecarui piciorus. Repararea fiselor de la capatul firelor fierului de calcat electric ori resoului electric se face in mod similar repararii stecherelor, dupa ce au fost desfacute cu o surubelnita.

                  Verificarea continuitaţii cordonului se face prin verificarea cu voltmetru, cu lampa de control, cu ohmetrul sau cu un creion de tensiune. Creionul de tensiune, prin aprinderea neonului, indica prezenta tensiunii. Cordonul se introduce in priza si se verifica prezenta tensiunii la un capat pe un fir; apoi se intoarce stecherul in priza, si se verifica prezenta tensiunii la capatul celuilalt fir al cordonului. Uneori, se constata ca, dupa repararea stecherului sau fisei de la capat, aparatul ( veioza , fierul de calcat , radiatorul etc.) nu functioneaza: posibil ca in interiorul aparatului sa mai fie un defect.  

                   De obicei, intrerupera firelor cordonului se produce in imediata apropiere a stecherelor sau fiselor, deoarece aici cordonul este supus unor indoiri repetate in timp. Identificarea locului unde este intrerupt cordonul (sau coductorul) se poate face prin mai multe metode. De obicei, la locul defectului, in izolatie, pana la intreruperea definitiva a continuitatii conductorului, continuitatea se realizeaza prin arc electric, cu degajare de caldura si dilatarea sau chiar arderea izolaţiei la locul de defect. Daca peste locul de defect  nu este si izolatia camasii cordonului, aceasta se poate observa uneori cu ochil liber. Sau se poate mirosi: arsura provocata izolaţiei de cauciuc sau PVC de arcul electric are un miros specific. O alta metoda este pipairea cordonul cu degetele, indoindu-l intr-o parte si alta. In comparatie cu portiunea normala a cordonului, in portiunea unde exista o intrerupere se va constata ca acesta nu mai are aceeasi elasticitate. Nu totdeauna aceasta metoda da rezultate. Daca defectul este in apropiereaa capetelor, prin apucarea capatului conductorului (fara izolatie) cu un patent, si tragind de el, e posibil ca fata de izolatie (care a fost incalzita la locul de defect) conductorul multifilar (sau litat) sa se elibereze si sa poata fi tras afara. Cel mai complicat este atunci cind defectul este pasager: apare sau dispare intr-o anumita pozitie a cordonului. In astfel de caz, identificarea zonei unde este defectul se face prin indoirea cordonului sau firului cu stecherul in priza,  alimentind veioza sau aparatul electrocasnic pornit: exista posibilitatea ca sa se stabileasca contactul la locul de defect. O alta metoda care este semidistructiva este legarea ohmetrului cu o borna la un capat al coductorului (firului) iar cu cealalta borna a ohmetrului, prinsa de un ac, se strapunge izolatia din loc in loc (pornind catre celalalt capat al firului) pina cind vedem ca nu mai avem continuitate. Sau daca pornim invers, incepem sa avem continuitate. Asta se poate face numai pentru fire sau cordoane care nu au decit un singur rind de izolatie.

                  Repararea unui cordon necesita uneori taierea portiunii defecte si innadirea celor doua parti bune. Aceasta innadire a firelor, in cazul conductoarelor monofilare, se face prin rasucirea celor doua capete, dupa ce s-a curatat izolatia pe o portiune de cca 10-15mm. Daca firele sunt din cupru , este bine sa se lipeasca locul de contact cu cositor, evitandu-se astfel oxidarea si producerea unui contact insuficient ( pe masura trecerii timpului). Apoi, locul legaturii se acopera cu banda izolatoare. In cazul conductoarelor multifilare, legarea firelor se face in mod asemanator, avand grija ca fiecare fir al unei portiuni de cordon sa fie legat de firul corespunzator din cealalta portiune si sa fie decalate cu cel putin 15-20 de mm. Aceasta se face deoarece in zona respectiva cordonul va fi mai gros decit in rest, iar la o deteriorare a izolatiei facute cu banda de izolat, aici ar putea  avea loc un scurt circuit. Capetele inadite se pot cositori si izola apoi cu banda de izolat. In acest fel se elimina posibilitatea oxidarii contactului de catre apa patrunsa accidental in inaditura, care mareste rezistenta de contact, marind efectul Joule-Lenz(incalzirea locala).