Arhivă

Arhivă pentru ‘DIY’ Categoria

Sfaturi practice 23. De ce nu se pune sare în mujdei?

,,Deștept mai e poporul ăsta! În viața lui de zi cu zi, țăranul român s-a bazat pe o mulțime de intuiții, certificate astăzi de știință.  Asta e inteligență curată!’’Este remarca cercetătorului Ștefan Manea, care vine pe fondul unei discuții referitoare la capacitățile excepționale ale usturoiului, legumă de bază în bucătăria tradițională românească.

’’În usturoi există două substanțe aliina și alinoza despărțite de o membrană fină. Când pisezi usturoiul în intenția de a face un mujdei, cunoscut pentru savoarea pe care o dă mâncărurilor de carne și legume, membrana de care vorbeam se sparge,  cele două substanțe interacționează și formează alicina. Ei bine, această alicină este fenomenală! Ea protejează de o sumedenie de boli, și recent s-a descoperit că și de cancer, mai ales de cancerul de plămâni, boală cu o evoluție rapidă și fatală.
Dar pentru ca alicina să fie binefăcătoare pentru corp, nu trebuie să pui sare în mujdeiul de usturoi, pentru că i se distrug pe loc
și ireversibil
enzimele
și în loc să ne fie de ajutor, substanța formată atacă un alt grup de enzime din organismul nostru!’’– argumentează Ștefan Manea.

În același timp este indicat ca mujdeiul de usturoi să fie făcut cu un ulei de bună calitate, cum ar fi uleiul de măsline, substanțele din cele două alimente acționând sinergic.

’’În aceeași idee pe care o expuneam mai sus – continuă ing.chimist Ștefan Manea –  nici pe ceapă nu se pune sare!  Cel mult se tăvălește bulbul rapid printr-o pânză subțire de sare și se mănâncă imediat, dar bine ar fi să se renunțe complet la asta’’ ne îndeamnă aceasta.

Te poți bucura de nenumărate proprietăți ale usturoiului – printre care prevenirea hipertensiunii, a diabetului, scăderea colesterolului rău,
dizolvarea cheagurilor de sânge care generează
infarctul miocardic și accidentele vasculare cerebrale – dacă vei consuma cel puțin un cățel de usturoi zilnic, care poate avea între 2-4 grame.Efectele se instalează după o cură de cel puțin trei luni.

Sursă: e-mail de pe internet

18. Sfaturi practice: cum se pot curăta arterele coronariene

18. Sfaturi practice.

Remediu natural pentru deblocarea venelor inimii

Dacă suferiţi de o afecţiune cardiacă, dacă vi s-a recomandat o angiografie sau un bypass, aşteptaţi puţin.. Înainte de a proceda fie la angiografie sau bypass, încercaţi cu încredere acest remediu care vă poate vindeca.

Ingredientele necesare:

1 ceaşcă suc de lămâie

1 ceaşcă suc de ghimbir

1 ceaşcă suc de usturoi

1 ceaşcă oţet de mere

Se amestecă aceste ingrediente, iar amestecul se fierbe la foc mic, timp de 60 de minute sau până se reduce volumul la 3 ceşti.

Se ia de pe foc şi se lasă să se răcească.

Se adaugă 3 ceşti de miere naturală, se amestecă, iar remediul rezultat se păstrează într-un borcan.

Se consumă câte o lingură pe zi, înainte de micul dejun.

Blocajul venos va ceda în majoritatea cazurilor.

Bucuraţi-vă de acest remediu plăcut la gust!

Sursa: e-amil pe net.

Cum se fac legaturile in doze mai adanci(adânci)

Despre cum se fac legaturile in dozele de ramificatie ale unei instalaţii electrice am aratat pe larg in articolul aflat AICI.

Legaturi in doza 9_O idee care aduce numeroase Legaturi in doze 4_beneficii de natura economica, materializate in reducerea pretului de cost a instalatiei electrice, este eleiminarea dozelor de ramificaţie si executarea legaturilor in dozele de aparat de o constructie speciala, adica mai adânci. În acest fel, prin eliminarea distanţelor pe verticala de la doza de distributie aflata la 30cm de tavan până la doza de aparat care poate fi cel mai departe la 30 cm de podea, se poate reducere lungimea traseelor electrice si deci reducerea pretului de cost Legaturi in doza 8_al instalatiei. Locurile de aparat pentruLegaturi in doza 5_ intrerupătoare ramîn la fel,

Asa cum este aratat in figurile alaturate lungimea conductoarelor este astfel aleasa incât conexiunile sa se poata fi facute in mod comod si usor, dar sa se aibă in vedere si ,,impachetarea’’ firelor in doză incât sa poate fi montat si aparatele, in speta prizele. Fiind un singur nod in doza si deci avnd loc, am adoptat ,,imapachetarea’’ sub forma de ,,S’’-uri pependicular pe fundul dozei si spatele  prizei, încât sa permita mai uşor coprmarea conductoarelor si montarea prizei Se poate face si cositorirea firelor, dar mai apoi Legaturi in doza 7_apoi  conexiunea cositorita ar trebui Legaturi in doze 54_modelata încât sa intre in doza inainte ca legatura sa fie izolata si priza montată. După cum se vede, la fiecare priză avem , conform Legii lui Kirhoff câte un nod format din 3 conductoare : un fir este alimentarea  (care ramâne mai lunga in asa fel incât sa fie alimentata priza). Apoi un alt fir care este mai scurt dupa ce dezizolat in mod corespunzator se conectaaza pri răsucire la aceeasi lungime cu firul de alimentare şi care pleaca mai departe(daca e cazul) la o altă doza de aparat. Al treilea fir care e defapt alimentarea lasata mai lunga sau poate fi adaugat atunci când se face conexiunea prin rasucire, este cel care alimenteaza priza care rebuie montata in doza in cauza.

AICI este aratat mai  pe larg cum se fac legaturile şi in alte tipuri de  doze precum si alte modalitaţi de realizare a legaturilor in doze.

Cum sa faci un cursor pentru un snur

Cursor ptr doua snururi_Cursorul care se puneCursor ptr doua snururi2_ pe un şnur se foloseste in diferite locuri: unul din acestea este folosit la şnururile de la canadiene pentru micsorarea sau marimea lărgimii după dimensiunile purtatorului. Acesta exercita o forţa de strângere pe snur mai mare pentru a nu se deplasa cu uşurinţă pe snur. Alaturat aratam unul din acesta recuperat de la o geacă de vânt: in stânga este cursorul 1. Aparat foto cu cursor_necomprimaiar in dreapta2. Cutit, pensa anatomica si ap foto cu cursoare_ e comprima si e liber pe snururi pentru a-l pozitiona după dorinţă. Un altfel de cursor se foloseste pentru micsorarea sau largirea unei bucle a snurului care este petrecuta după gât sau după mână, de snur fiind atârnate obiecte relativ usoare: ochelari, scule, aparat foto, etc. Lucrul la înălţime, sau in industria aviatica unde scaparea sculelor in locuri nepermise care pot produce accidente, impune legarea sculelor de mână. La fel 4.Pluta introdus in cursor_si un electrician care lucreaza3.Capete terminale snur dop plută_ la dezizolatul firelor este mai eficient daca are legat cuţitul sau clestele dezizolator in bucla potrivita pentru apucarea cu usurinţa a sculei când lasa mâna in jos. Prima data am improvizat un astfel de cursor cu ceea ce am gasit la indemână in cutia (organiserul) cu holtzsuruburi si in cel pentru capete terminale. Apoi am construit altele asa cum arat aici mai jos pentru aparatul foto, pentru pensa 5.Snururi, materiale si scule_anatomica, pentru cutitele6.Taierea capetelor terminale_ de dezizolat, pentru alte snururi mai lung de care imi agaţ tocurile de ochelari. Materialele necesare sunt un dop de plută, capete terminale suficient de mari in diametru care sa poata cuprinde snurul indoit. Sculele sunt: o presa de capete terminale, dar nu su stringere copleta, o foarfeca de electrician pentru tabla, cutit. După cum reiese si din fotografiile alaturate, dup ce s-a ales capatul 7.Cursor aşezat pe snur_terminal corespunzător se 8.Pluta asezata la cursor_detaşeaza izolatia  cu grija  ca sa nu deformam teava de cupru galvanizată. Se taie dintr-un dop o lungime egala cu lungimea tevii de cupru galvanizat. Apoi din aceasta bucata de pluta se taie un sector de cilindru si se potriveste ca dimensiune pentru a intra in teava de cupru: se taie portiune ascutita a sectorului, se tesesc colţurile si se scurteaza 9.Pluta introdusa in cursor_lungimea bucaţii de plută. Se are in vedere ca pluta aleasa sa nu aiba defecte10. Cursorul presat la un capăt_ pentru ca altfel se va deteriora prea repede si se va slabi stringerea. După mai mule incercari de a face astfel de cursoare am ajuns la concluzia ca este suficient daca lungimea plute ramine la o lungime de ¾ din lungimea tevii. După ce a fost introdusa pluta in cursor, se preseaza uşor la un capăt si apoi la celalalt capat al tevii si se probeasa daca aluneca usor, daca mai 11. Cursorul presat la ambele capete_trebuie strâns. Se probeaza desfacerea snurului daca la tragerea  de cele doua 12.urmatorul snur_parţi ale snurului se misc de pe pozitie cursorul. Daca considerati ca este nevoie de forţa de frecare mai mare intre pluta si snur atunci cu presa mai deformati usor teava cursorului. Trebuie sa va asigurati ca prin aceasta deformare a tevii de capăt terminal bucata de pluta care se freaca de snur sa nu poata sa iasa afara, sa realizeze o frecare corespunzatoare cu snurul incât sa nu se poate misca accidental pe snur. Cu timpul, depunerea galvanica  de pe teava de cupru a capătului terminal se va deriora in contact  cu transpiratia de pe degete si va ramâne doar teava de cupru. Este o idee cu capătul terminal si strângerea lui cu o presa. Daca nu aveti o astfel de presa, cu putina indemânare puteţi folosi un cleşte şpiţ.  Puteti sa folositi ori ce altceva ce aveti la indemana numai sa va indepliniti functia pe care o dorim de la cursor: sa ramână blocat pe fir in locul dorit de noi şi să-l putem mişca cu uşurinţă. Tot cu aceste capete terminale adecvate ca grosime, se pot repara si snururile de ochelari al caror cauciuc, cel care se prinde de ochelari, s-a rupt.

Vă doresc succes. Era sa zic ,,succesuri’’