web analytics

Arhivă

Arhivă pentru ‘Constructii’ Categoria

Cum se zideste sau cum se repara zidaria

Repararea zidariei se face atat in interiorul apartamentului, anterior lucrarilor de reparare a tencuielilor si zugravelilor, cat si in afara locuintei ( la repararea scarilor, a imprejurimilor, a unei magazii etc.).

Aceasta lucrare comporta refacerea zidului, prin inlocuirea elementelor componente deteriorate. Reparatia se aplica numai la zidaria din caramida arsa, caramida BCA sau piatra.  Zidaria din beton nu necesita, in general, reparatii, iar spargerea zidului de beton este o operatie foarte dificila. Exista posibilitatea ca in zidul de beton sa fie crapaturi care pot fi adinci, in interiorul zidului.  Acestea se pot repara cu un mortar mai subţire (sau lapte de ciment) care sa ajunga si sa poate fi mentinut in crapatura pina cind se intareste. Daca aceste fisuri nu sunt adinci ele se pote face prin aplicarea unei compoziţii asemanatoare după ce in prealabil s-a largit crapatura cu de doua ori adincimea ei.

In vederea repararii zidariei, se sparge mai intai zidul vechi (sau porţiunea de zid), folosind dalta si ciocanul, sau ciocanul rotoprercutor si se inlatura molozul. Apoi se aduc la indemana caramizile noi si se pregateste mortarul. Se pot folosi si  caramizile vechi care sunt intregi sau de marime convenabila care permite refolosirea lor) si de pe care a fost indepartata tencuiala veche.

Caramizile se aseaza pentru zidurile interioara si fara rezistenta pe latura ingusta ( grosimea zidului fiind un sfert de caramida), in lungime ( grosimea zidului fiind o jumatate de caramida) , in latime ( grosimea zidului fiind o caramida si jumatate sau doua caramizi). Caramizile au, in mod obisnuit , lungimea de 240 mm, latimea de 115 mm si grosimea de 63 sau 88 mm.

Pentru fixarea caramizilor, in toate lucrarile de zidarie se foloseste mortar, preparat din nisip, amestecat cu un liant si apa. Ca liant se foloseste var, ciment, ipsos sau argila. Daca se utilizeaza un singur liant , mortarul este simplu, iar daca se folosesc doi lianti ( var-ciment, ipsos-var , ciment-var etc. ), mortarul este mixt. De asemenea, trebuie sa se tina seama ca in functie de natura lucrarii, elementele constituente se dozeaza in mod diferit, pentru a se obtine mortare mai fluide sau mai vascoase. Prepararea mortarului se face in felul urmator:

1. Pentru mortarul pe baza de var, este necesar sa se amestece intr-un vas ( cazan, copaie , lighean etc.) o cantitate de pasta de var gras cu apa, pana se obtine un lichid albicios, subtire, in care se toarna nisip ( o cantitate de trei ori mai mare decat cantitatea de var gras, adica raportul este 1:4) si se amesteca bine, pana se obtine o pasta cat mai omogena, de consistenta necesara. Daca nu exista var pasta, se poate folosi var bulgare, sau filer. Filerul se poate gasi in magaznele de constructii ca un un fel de var uscat, de fapt fiind un material pulverulent din calcar, care poate inlocui cu succes varul. Varul bulgare (carbonatul de calciu-calcarul- care este ars si astfel din a carui compozitie este scoasa apa) trebuie stins intr-un lighean, o caldare sau o cutie de lemn ( varnita). In acest scop se toarna in vasul respectiv putina apa si se adauga bulgari de var. Cand varul incepe sa fiarba, se toarna apa intr-o cantitate de trei ori mai mare decat volumul varului si se amesteca permanent, pana se obtine un lichid laptos, denumit lapte de var, care se foloseste pentru prepararea mortarului. Este bine ca stingerea varului sa se faca cu mai mult timp inainte de folosirea lui. As mentiona aici o metoda folosita de vechii romani, care amestecau varul nestins, macinat marunt, cu nisipul folosind acest mortar uscat la constructia zidurilor. Carbonatul de calciu deshidratat (varul) din compozitia mortarului, isi lua umiditatea din atmosfera numai cit ii trebuia si cu timpul se intarea.

2. Pentru mortarul pe baza de ciment, se amesteca bine ciment ( o parte) cu nisip uscat ( 4 parti) in proportie de 1:4, pana devine un amestec omogen, apoi se adauga apa in cantitatea necesara, pana se obtine viscozitatea dorita.Desigur, daca se doreste o alta proportie, prin marirea cantitaţii de ciment se mareste duritatea tencuielii rezultate. lipsa varului din compozitie face ca aplicarea mortarului in straturi mai groase pe pereti sa nu fie posibila deoarece va ,,curge”.

3.Pentru mortarul pe baza de var-ciment se prepara mai intai mortar pe baza de var gros ( o parte ), diluat cu apa, in care se adauga nisip ( 10 parti) si ciment ( o parte ), dupa care se amesteca bine pan la omogenizare si se aplica in locul dorit cat mai repede ( cel mult in 4 ore ). Mortarul pe baza de var-ciment se poate prepara si din cantitati egale de nisip si ciment, peste care se toarna lapte de var si se amesteca pana la perfecta omogenizare. O alta reteta prevede un amestec de ciment (o parte) , cu pasta de var (1/2 parte) si nisip (5 parti) in care se toarna apa in cantitatea necesara pana se obtine fluiditatea dorita.

4.Pentru mortarul pe baza de ipsos-var este necesar sa se amestece var gras(1/2 parte) cu apa, pana se obtine laptele de var, apoi se adauga nisip (trei parti) si ipsos (o parte) si se amesteca pentru omogenizare.

Dupa prepararea mortarului se poate incepe constructia zidului, zidirea, sau construtia porţiunii darimate. Aici sunt reperele zidului vechi in care trebie incorporata noua constructie. Vom arata succint onstrctia unui zid nou. Peste fundatia de beton sau peste randul de caramizi zidit anterior, dupa caz, se asaza un strat de mortar, cu ajutorul mistriei, apoi pe patul de mortar se asaza fiecare caramida, stropita in prealabil cu apa pentru marirea aderentei, impingand-o prin lovituri usoare cu un ciocan sau cu manerul mistriei. Asezarea caramizilor se incepe de la un capat al zidului ( asa cum se vede in figura), pe cateva randuri, dupa care se trece la celalalt capat al zidului, unde se zidesc de asemenea cateva randuri. Aceste caramizi fixate la capete servesc ca repere de colt; intre ele se intinde o sfoara 1 care ajuta la pastrarea liniaritatii si a nivelului. Zidul se verifica cu firul de plumb si cu dreptarul (o bucata de sipca dreapta) 2, sau cu nivela de sm, asigurandu-se astfel verticalitatea , orizontalitatea si liniaritatea zidului.
Pentru a se obtine fractiuni de caramida ( 3/4, 1/2 si 1/4), aceasta se taie ( se ciopleste) cu ajutorul ciocanului de zidar. Se traseaza mai intai, cu un varf ascutit , pe cele patru laturi ale caramizii , linia de ruptura , apoi cu taisul ciocanului de zidarie se cresteaza fetele, aplicand lovituri usoare ( cum se poate vedea in figura de mai jos). Cand caramida urmeaza urmeaza a fi taiata la jumatate, ea se tine in mana astfel ca linia se separare sa fie la mijlocul palmei. Cand se taie in parti neegale, se tine in mana astfel incat partea mai mare sa fie inspre corpul executantului. Ciocanul trebuie tinut perpendicular pe suprafata caramizii, altfel ruperea se face dupa o linie stramba. Desprinderea bucatilor se obtine prin aplicarea unei lovituri bruste cu ciocanul in dreptul crestaturii, pe fata ingusta a caramizii. prelucrarea fracţiunilor de cara mida este uneori anevoioasa cu ciocanul. O precizie mai buna putem avea cu ajutorul unui flex (daca avem la indemina sursa de tensiune pentru flex): se traseaza santuri pe locul unde vrem sa rupem caramida si apoi se procedeaza prin lovire, ca mai sus.

Spatiile dintre caramizi, care sunt umplute cu mortarul, se fac numeroase rosturi. Rosturile trebuie sa fie cat mai egale (circa 10 mm grosime). Surplusul de mortar care iese printre rosturi se culege cu mistria si se amesteca cu mortarul folosit in continuare. Caramizile se aseaza astfel incat rosturile verticale sa nu fie una sub alta (sa fie decalate) pentru a nu periclita rezistenta zidului.

Cum se repara tencuielile.

Tencuirea este o operatie de acoperire a suprafetelor elementelor de constructie ( din caramida, beton, lemn, piatra, etc.) cu un mortar care, dupa un anumit timp, se intareste si formeaza un strat rezistent. Tencuielile au rolul sa protejeze zidurile, tavanele si alte elemente de constructie de actiunea umiditatii , gerului, caldurii soarelui si altor agenti nocivi, care pot produce deteriorarea materialelor din care sunt executate. Tencuielile contribuie la marirea izolarii termice a locuintei  acopera toate neregularitatile, creand suprafetele netede ce usureaza intretinerea locuintei si contribuie la aspectul estetic al acesteia.

Toate tencuielile se aplica in cel putin doua straturi : un strat de baza( grundul) cu grosimea de 8-15 mm si un strat vizibil de 5-30 mm, in functie de cit de denivelat este peretele. Acesta se poate finisa cu un strat subtire de glet de ipsos (mai dur),  peste care se aplica un ipsos mai putin dur, din var, pentru o finisare mai usoara. Dar este si mai usor deformabil in ,,pictura rupestra ” a micilor exploratori ai casei: copiii nostri. Dupa indepartarea creionului si o corectare a zugravelii se vor vedea urmele virfului de creion care au deformat gletul. Aceste urme pe glet se pot corecta, folosint un un ipsos subtire care a fost pregatit cu apa in care a fost pus lapte: o parte lapte la 4-5 parti apa.cazeina din lapte face ca ipsosul sa adere in trun strat asa de subtire.

Cu timpul, pe suprafetele tencuite ale peretilor locuintei pot aparea diferite defecte ca, de exemplu, crapaturi, coscoveli, impuscaturi, pete, etc., care se inlatura de obicei inaintea lucrarilor de zugravire. Cauzele care produc aceste defecte sunt diferite.

Coscovirea si caderea tencuielii se datoresc nerespectarii conditiilor pe care trebuia sa le indeplineasca suprafata ce urma sa fie tencuita, care nu asigura o buna aderenta intre aceasta si mortarul aplicat. Slaba aderenta se explica prin faptul ca suprafata tencuita a fost prea neteda sau nu a fost bine curatita de praf , noroi, pete grasime, etc., inainte de aplicarea mortarului. Coscovirea tencuielilor poate fi provocata si de intretinerea necorespunzatoare a cladirii: nerepararea la timp a burlanelor, jgheaburilor, instalatiei de apa, a tersaelor etc., care duc la umezirea tencuielii si apoi la desprinderea de pe zidarie.

Crapaturile apar de obicei pe linia de despartire a doua materiale diferite pe care s-a aplicat tencuiala, in spacial intre zidarie si lemn sau metal, daca la executare nu s-au acoperit rosturile cu plasa de rabit. De asemenea crapaturile apar din cauza tasarii si deplasasrii fundatiilor sau a grinzilor pe care se sprijina zidaria, precum si ca urmare a folosirii unui mortar cu compozitia necorespunzatoare.

Impuscaturile tencuielii sunt provocate de calitatea varului stins la prepararea mortarului sau de existenta unor bulgari de argila in nisipul din mortar. Partile de var ramas nestins si bulgarii de argile absorb umiditatea din mortar, din zidarie sau din atmosfera si isi maresc volumul, producand umflarea tencuielii, pana se sparge. Bucatile de tencuiala cad si in locurile respective apar gauri conice de pana la 3-4 cm diametru.

Petele de pe tencuiala pot fi de diferite culori, in functie de cauza care le-a produs. PeteleGlet aplicat pe lemn roscate se datoresc prezentei la mica adancime a unor conducte metalice, a tuburilor metalice ale instalatiei electrice, a barelor de otel-beton etc., care au ruginit datorita umezelii. Pentru ilustrare, in figura alaturata este aratat o portiune de perete de langa o usa, care a fost construit din lemn. Pentru ca pe lemn sa prinda gletul, am batut niste cuie mici si, prin unirea lor cu niste sirma de cupru emailata de 0,3mm, am confetionat un fel de rabit pentru ca acest glet sa prinda si sa stea pe lemn. Dupa primul strat, a doua zi rugina din cuie a iesit prin stratul de glet. La urmatoarele doua straturi pe care le-am aplicat, rugina din cuie nu a mai iesit la suprafata. Petele negre sunt urmare a existentei sub tencuiala a unor materii bituminoase care nu au fost complet indepartate la pregatirea suprafetelor pentru tencuire, ori a aplicarii tencuielii direct pe tubul de scurgere din fonta, acoperit de obicei cu catran. Petele maro de pe tencuiala cosurilor din camere sunt produse de defectiunile sobei sau ale cosului, datorita carora combustibilul arde incomplet producand un lichid negru ce patrunde prin zidaria cosului. Constatarea cauzei acestor pete se face prin usita de curatire din incapere sau din pod, interiorul cosului fiind umezit de un astfel de lichid. Petele albe se datoresc aplicarii tencuielii pe zidaria umeda. Apa din zidarie, care contine diferite saruri aduse din masa zidariei, ajunge la suprafata tencuielii si produce patarea acesteia. Asfel de pete nu mai apar dupa uscarea zidariei si o noua zugravire.

Repararea tencuielilor trebuie sa se inceapa numai dupa identificarea si inlaturarea cauzelor care au provocat deteriorarea lor. In caz contrar, dupa un timp, defectele apar din nou.
Repararea tencuielii se face in portiunile cu defecte, precum si in toate portiunile in care aceasta este desprinsa de pe stratul suport, ceea ce se poate usor stabili dupa sunetul spart obtinut prin lovirea tencuielii cu un ciocan de lemn sau de cauciuc dur.

Pentru executarea reparatiei se inlatura cu spaclu tencuiala desprinsa de pe stratul suport (burdusita), iar suprafata descoperita se curata bine de resturile de mortar si praf cu ajutorul unei perii. Locurile respective se curata si dicolo de limitele suprafetei cu defect, cu circa 5 cm. Apoi locurile curatite se uda cu apa si se aplica un strat de mortar proaspat. Mortarul se aplica in straturi, asa cum se executa o tencuiala noua, respectiv fiecare strat se aplica numai dupa uscarea stratului precedent.

Mortarul se prepara din nisip si apa de var in care se poate adauga si putin ciment. In general este recomandabil sa se foloseasca la mortarul pentru reparatii acelasi liant ca si la mortarul vechi. Se atrage atentia ca unii ” mesteri” au intentia de a astupa crepaturile si alte defecte mici cu mortar de ipsos, dar acest procedeu este contraindicat deoarece mortarul din ipsos isi mareste volumul cand se zugraveste si suprafetele reparate vor iesi, in mod inestetic, in relief.

Daca in tencuiala veche exista fisuri, iar dupa examinarea prin ciocanire se constata ca tencuiala nu este desprinsa de pe stratul suport, repararea se poate limita la largirea fisurilor cu varful spaclului si curatirea lor de praf cu o perie, dupa care se uda cu apa si se astupa cu mortar. Largirea crapaturilor trebuie facuta la o dimensiune egala cu de trei ori adincimea lor.

Mortarele, pentru a fi bine alcatuite se pot verifica cu ajutorul unui con etalon al mortarului.

Conul etalon este folosit pentru verificarea consistentei mortarelor, care depinde de continutul de nisip, ciment, var si apa, in dozaj corect.  Este un con in greutate de 300 g,cu diametrul bazei de 75 mm, generatoarea de 150 mm, gradata in cm. Acesta se lasa sa se scufunde liber in masa de mortar, citindu-se apoi gradatia de pe generatoare. In functie de consistenta, mortarele pot fi vartoase, plastice sau fluide. Folosind un tabel, se interpreteaza citirea de pe con, stabilindu-se tipul mortarului in functie de felul lucrarii.
Pe langa acest test se mai folosesc teste pentru stabilirea greutatii specifice aparente, tendinta de segregare, plasticitatea si lucrabilitatea, durata intariri, contractia, aderenta si rezistenta la compresiune.  Acestea sunt teste specifice statiilor de betoane si mortare. In principiu un meserias trebuie sa stie compozitiile mortarelor şi sa aprecieze corect consistenţa lor, in asa fel incit acesta sa nu curga de pe zid. Daca, din gresala, se face un mortar de o consitenta mai moale se da pe perete si se lasa putin ca apa sa fie trasa de zid. Iata citeva aprecieri despre consistenta mortarelor faucte cu conul talon.


MORTARE DE ZIDARIE
-zidarie cu blocuri pline 8-13
-zidarie cu goluri 7-8
-zidarie de piatra sau beton compact 4-7
-zidarie blocuri BCA 11-12
MORTARE DE TENCUIALA EXECUTATE MANUAL
-APLICATE PE BCA
-pentru stratul de sprit 12-13
-pentru grund 9-11
-pentru stratul vizibil 13-14
-APLICATE PE CARAMIDA SI ALTE MATERIALE
-pentru stratul de sprit 11-13
-pentru grund 8-9
-pentru stratul vizibil 12-14


Repararea imprejmuirilor din zidarie si beton

La imprejmuirile de zidarie se deterioreaza , de obicei , tencuielile , care se repara prin aceleasi procedee ca tencuielile interioare prezentate anterior. Pentru sporirea productivitatii lucrului la aplicarea tencuielii pe zidarie , se pot folosi doua sipci , deasupra carora se va deplasa o scandura care va nivela mortarul. Aspectul tencuielii in acest caz va fi uniform si suprafata neteda. Sipcile se vor deplasa apoi inpozitia alaturata. Ultima operatie va fi astuparea cu mortar a rosturilot ramase in locurile in care au fost amplasate sipcile ; operatia se face cu spaclul , indesand mortarul in interstitii.

Daca exista degradari ale zidariei , se vor inlatura caramizile in zona respectiva , prin spargerea cu dalta si ciocanul , apoi se va curati locul si se vor monta caramizile noi procedand dupa cum s-a aratat mai inainte.

Este de mentionat ca se poate preveni deteriorarea prea rapida a imprejmuirilor din zidarie sau beton, prin executarea unui coronament , care va proteja zidul de apa de ploaie si va oferi, de asemenea, un aspect estetic placut.

Trebuie sa se asigure o legatura intima a materialelor , adica a zidului si a coronamentului. De aceea, partea superioara a zidului se va curati de murdarie , apoi se va umezi cu apa sau se va denivela prin ciocanituri cu dalta , si numai dupa aceea se va turna betonul coronamentului. Pentru a se asigura profilul dorit, se va construi din sipci cu cofraj , fixat pe perete prin carlige cu surub , ori se va construi din lemn un model cu scobitura avand profilul coronamentului care se va deplasa cu un cofraj glisant pe masura ce netonul se intareste . Betonul necesar se prepara din pietris fin in proportie de 250-300 kg la 1 m cub de ciment.
Daca se folosesc olane sau tigle acestea se vor muia mai intai in apa , apoi se vor aseza deasupra betonului, cat acesta nu este inca intarit.

In cazul executarii sau repararii unei imprejmuiri din beton este necesar sa se execute in prealabil un cofraj , adica o cutie al carei interior sa aiba exact forma si dimensiunile constructiei dorite sau a unei parti din aceasta. In acest scop se fac masuratori ale locului de amplasare si, eventual o schita a constructiei , dupa care se stabilesc portiunile ce trebuie realizate succesiv si se executa cofrajele necesare . Cofrajul are peretii din scandura sau placaj , intariti la exterior cu sipci de lemn batute in cuie.

Dupa executarea cofrajului se prepara betonul necesar tinand seama insa ca dupa circa 45-50 min acesta se usuca si deci nu trebuie preparata decat cantitatea de beton care se toarna imediat . Betonul se prepara pe o platforma de lemn ori pavaj , folosind nisip, pietris, ciment si apa. Mai intai se amesteca nisipul cu cimentul si se omogenizeaza foarte bine compozitia cu lopata , apoi se adauga pietrisul uscat si se amesteca din nou cu lopata. Dupa ce compozitia este bine omogenizata , se imprastie putin amestecul pe platforma sau pavaj , se toarna apa cu o stropitoare si se amesteca din nou. Betonul preparat se ia cu lopata si se toarna in interiorul cofrajului; pentru a patrunde in toate colturile , betonul se indeasa din cand in cand cu lopata. Dupa ce betonul s-a intarit , se desfac ,pe rand , partile componente ale cofrajului.

Mult mai des decat peretele imprejmuirii se deterioreaza stalpii de sustinere ai portilor , care sunt supusi la eforturi repetate. Repararea unui stalp crapat este neeficienta, de aceea este preferabil sa fie demolat si construit din nou. Stalpii se pot construi din caramiz ori beton( preferabil armat) .

Sectiunea stalpilor din caramida se va alege in functie de greutatea portilor pe care le sustin. Se pot construi stalpi din 3 caramizi in sectiune sau din 8 caramizi in sectiune. La stalpii din beton , se va construi mai intai un cofraj din scanduri , apoi se va introduce , dupa caz, o armatura din bare de metal prinse intre ele cu sarma , dupa care se va turna betonul. Cofrajul se scoate numai dupa intarirea betonului.

La imprejmuirile din placi prefabricate, micile deteriorari se pot repara cu mortar de ciment. Se uda bine locul, apoi mortarul se aplica cu spaclul , urmand sa se obtina un profil similar celui anterior. Daca placile sunt grav deteriorate, va fi necesara inlocuirea lor. Problema cea mai grava este gasirea unor placi de dimensiuni si aspect similar celor care trebuie inlocuite. Se sparge cu dalta si ciocanul in zona rosturilor dintre placi umplute cu mortar , se scot placile defecte , apoi se umezeste locul si se fixeaza cu mortar noile placi. Se atrage atentia ca operatia de inlocuire necesita multa munca si atentie pentru a desprinde placile deteriorate fara a le lovi si crapa pe cele din jur.

Finisarea pereţilor cu panouri de RIGIPS

Finisarea pereţilor cu panouri de RIGIPS
Pereţii pot fi finisaţi cu panouri RIGIPS prin tehnica de execuţie uscată.

Astfel se pot executa prin:

– tencuirea uscată, în care panourile se montează cu adeziv pe un suport masiv (beton, cărămida, BCA etc.);

– sau montarea panourilor pe structuri proprii

Procedeul tencuielii uscate

– Suportul pe care se face finisarea prin placare a panourilor din RIGIPS, trebuie să fie stabil, plan, protejat de umiditatea produsă prin capilaritate sau de fenomenele meteorologice şi să nu fie îngheţat. Trebuie îndepărtate rosturile de mortar sau de beton, ceară şi uleiuri folosite la decofrare.

– Suprafeţele netede de beton trebuie pretratate cu substanţa Rl-kombikontakt, iar suprafeţele absorbante cu Rl-kombigrund.

– Drept tencuială uscată se folosesc panouri de RIGIPS de înălţimea încăperii şi groase de 12,5 mm. Acestea se prind pe pereţii masivi (zidărie, beton nefinisat) cu adeziv pe bază de ipsos. Înainte de aplicarea panourilor, instalaţiile care se montează în grosimea finisajului trebuie translatate.
– Dozele de distribuţie şi întrerupătoarele trebuie aşezate la cca. 2 cm. distanţă faţă de perete.

– Pe dosul panourilor tăiate (înaltime h= încăpere minus 17mm) se aplică adezivul, conform reţetei tipărită pe sac.
În dreptul ferestrelor, lavoarelor, consolelor panourilor trebuie lipite pe întreaga suprafaţă.
– Panourile prevăzute cu adeziv, se ridică la perete şi se bat uşor cu ciocanul de cauciuc şi bagheta de poziţionare pentru a le aşeza vertical şi în acelaşi plan.
La pardoseală trebuie sa rămână, un rost de cca. 10 mm iar in planseu unul de cea 5 mm (pentru ventilare in timpul prizei). Pentru realizarea acestor rosturi se prevăd distanţieri.

Procedeul montării panourilor pe structuri proprii

– Această structură se realizează pentru compensarea planeităţii şi îmbunătăţirii izolaţiei fonice.
– Pentru structura de susţinere a panourilor, se utilizează profile metalice UW 50, la
interax de 60 cm.
– Se trasează mai întâi, poziţia bridelor de ajustare cu ajutorul firului cu plumb şi se montează diblurile. Se înşurubează şina de ajustare prevăzută cu banda de etanşare pentru racordarea cu peretele, apoi i se îndoaie laturile în unghi drept.
– Izolaţia se presează pe perete, iar laturile şinei se îndoaie pană la capăt.
– Profilele pentru perete tip UW se prind de cleme cu şuruburi rapide în poziţie plană şi verticală. Ele se introduc în şină, se apasă pe perete, putând fi astfel ajustate.

– Pe această structură de susţinere, poziţionată plan si vertical, se fixează prin înşurubare panourile RIGIPS (grosime 12,5 cm.) cu şuruburi rapide RIGIPS de 35 mm dispuse la distante de 25 cm unul de altul.

Îmbunătăţirea izolaţiei termice prin panouri compuse RIGITHERM P.S.

– Pentru evitarea formării de condens, pereţii exteriori se termoizolează prin dispunerea unei bariere de vapori, a cărei necesitate depinde de materialele din care este realizat peretele, ea putând fi calculată. Pe pereţii exteriori izolaţi în interior, între zidărie şi izolaţia termică, nu se dispun ţevi de alimentare cu apă sau canalizare.

– Din cauza rezistenţei la difuziune ridicate, specifică spumei PS, bariera de vapori nu este necesară în cazul pereţilor din materiale permeabile la vapori.

– Bariera de vapori este necesară în cazul pereţilor alcătuiţi din materiale impermeabile la vapori cum ar fi betonul, clincherul, piatra naturală, ca şi în cazul unor straturi exterioare impermeabile.

– Bariera de vapori poate fi din folie de aluminiu sau polietilenă, aşezată între materialul izolator şi panoul RIGIPS. Tipul şi grosimea necesare ale foliei, depind de condiţiile constructive şi trebuie calculate de la caz la caz. Pot fi comandate panouri RIGIPS caşerate cu folie de aluminiu sau cu folie de polietilenă prinsă de hârtie rezistentă NATRON.

Izolaţia fonică
– Îmbunătăţirea izolaţiei fonice se realizează printr-o coajă de dedublare, care depinde de distanţa dintre peretele căruia i se corectează capacitatea de izolare fonică şi panoul RIGIPS, precum şi de masa acelui panou. O îmbunătăţire de circa 17 dB, ceea ce corespunde unei triplări a capacităţii de izolare fonică, se poate realiza doar cu o distanţă de 5 cm şi cu un singur panou de RIGIPS. Pot fi folosite numai materiale fonoabsorbante, ca de exemplu lâna minerala pentru izolarea peretelui interior.

Prelucrarea rosturilor-Sistemul de rosturi VARIO
– Prelucrarea rosturilor reprezintă partea finală a tehnologiei de montare uscată a sistemelor Rigips. Lucrarea are un rol important şi influenţează în mare măsură calitatea estetică a peretelui. Cu sistemul VARIO, de prelucrare a rosturilor, conceput de Rigips, ele pot fi prelucrate cu un singur tip de panou, după dorinţă şi necesităţi, cu sau fără bandă de protecţie.

– Panourile Rigips cu muchie obişnuită AK (muchii longitudinale aplatizate şi îmbrăcate în carton) se prelucrează cu o pastă de îmbinare a rosturilor – Rigips Super – cu banda de protecţie din fibră de sticlă sau hârtie specială. Rosturile se umplu cu pasta Vario şi după 30 minute se îndepărtează surplusul şi se efectuează chituirea plană cu pasta Vario, sau cu pasta de finisare Vario. După chituire este necesara o finisare prin şlefuire.

Prelucrarea rosturilor cu benzi de protecţie
– Panourile de Rigips cu muchie tip Vario se prelucrează cu chit de şpaclu Vario si banda de protecţie din fibră de sticlă. În acest fel se asigură o rezistenţă sporită suprafeţelor foarte solicitate, de exemplu în cazul unei structuri de susţinere din lemn sau în zona golurilor (ferestre, uşi, golurile corpurilor de iluminat, etc.).

– Rosturile se umplu cu chit de şpaclu tip Vario. Benzile de protecţie din fibră de sticlă se îngroapă complet în chitul proaspăt şi fără a se mai adăuga chit, rosturile se netezesc.

– După expirarea timpului de priză (30 minute), se execută corecţiile, după care se şlefuiesc rosturile.

– Muchiile tăiate se pot teşi şi prin şlefuire, utilizând o bucata de lemn învelită în glasspapier. Panourile se alătură unele faţă de altele, benzile de protecţie se îngroapă în masa de chit, după care se netezesc şi se prelucrează cu un strat subţire de chit. În timpul post-şlefuirii, marginile zonei şpacluite se prelucrează până devin plane.

Tăieturile simple
– Se execută cu ajutorul cuţitului Rigips. Se taie întâi cartonul fetei vizibile, se rupe miezul de ipsos de-a lungul tăieturii, apoi se taie cartonul feţei posterioare.

– Golurile pentru instalaţii se poziţionează şi se dimensionează, apoi se execută cu freza pentru doze, cu dornul sau cu fierăstrăul coadă de şoarece.

Tăieturile precise
– Se execută cu fierăstrăul coadă de vulpe sau fierăstrăul circular manual. Golurile pentru instalaţii se poziţionează, se dimensionează foarte exact şi se realizează cu freza pentru doze, dornul sau fierăstrăul coada de şoarece.

Depozitarea şi transportul panorilor tip RIGIPS
– Depozitarea panourilor tip Rigips se realizează pe un suport neted şi se protejează de umiditate. În timpul depozitării, trebuie luată în considerare capacitatea portantă a planşeelor.

Transportul panourilor tip Rigips de format mare se face numai în plan vertical, transport care poate fi simplificat prin utilizarea pieselor speciale pentru transport Rigips.